Campion de box, mort la doar 40 de ani. Poveste tragică de viaţă, ajunsese să doarmă pe străzi, alături de câinele său

Nicky Booth, fost campion de box al Marii Britanii şi al Commonwealth-ului, a murit miercuri, cu doar opt zile înainte de împlinirea vârstei de 41 de ani.
Daniel Spătaru
14 ian. 2021, 15:06
Campion de box, mort la doar 40 de ani. Poveste tragică de viaţă, ajunsese să doarmă pe străzi, alături de câinele său

Nicky Booth s-a născut pe 21 ianuarie 1980, la Nottingham, iar primii paşi în lumea mare a sportului i-a făcut la 18 ani. El a fost considerat un boxer foarte talentat şi de două ori a fost campion al Marii Britanii la categoria cocoș, în anii 2001 și 2003. De asemenea, a fost campion al Commonwealth-ului în două rânduri, în 2000 și 2002, după cum scrie Nottingham Post.

Din păcate viața sa sportivă s-a încheiat după titlul naţional din 2003, la doar 23 de ani el alegând viaţa extra-sportivă, alcoolul şi drogurile.  Nicky Booth alunecat rapid pe o pantă descendentă, iar în scurtă vreme a rămas pe drumuri. Astfel, el a ajuns să locuiască pe stradă, împreună cu câinele său, şi să trăiască din cerşit.

Citeşte şi „Black Magic” Mazion a murit strivit, într-un accident de maşină. Boxerul de 24 de ani era neînvins în ring

Oficial, cariera sportivă a lui Nicky s-a încheiat la vârsta de 24 de ani, când a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru intrare prin efracție și furt. Totuşi, abilitățile sale sportive începuseră deja să se diminueze și el însuşi a admis că are probleme cu cocaina. Lupta cu drogurile avea să o ducă însă pentru tot restul vieții sale.

În 2017 el a ajuns din nou în faţa instanţei, pentru că a bătut un paznic într-un supermarket, după ce a fost prins furând patru cutii de cafea, în valoare totală de 15,66 lire sterline. Avocatul său, Chris Saunders, a zugrăvit atunci o imagine dureroasă a fostului boxer, în faţa magistraţilor. „Pare un personaj firav în zilele noastre. Puteți vedea că are probleme în a-și găsi cuvintele„, a spus acesta.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
U Craiova, în pericol de suspendare! UEFA poate lua măsuri extreme după spectacolul pirotehnic de la meciul cu Getafe. Video
Capital.ro
Pensii indexate din 2027, scutiri de CASS și schimbări fiscale. Ce prevede programul de guvernare al lui Luca Niculescu
Playtech.ro
Cât ar putea crește pensiile în 2027. Tabel cu noile sume pentru pensii între 3.000 și 5.000 de lei
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
NATO a luat decizia privind Rusia. Se pregătesc acțiuni de amploare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT