Campion naţional la motociclism, cercetat pentru dare de mită

Daniel Vârgolici, om de afaceri şi campion naţional la motociclism, a promis 15.000 de euro unui poliţist care l-a găsit băut la volan şi cu permisul anulat. Pilotul este cercetat după ce a fost prins în flagrant în timp ce dădea o parte din bani.
Filip Stan
09 mai 2013, 15:50
Campion naţional la motociclism, cercetat pentru dare de mită

Omul de afaceri Daniel Vârgolici este cercetat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești pentru dare de mită.

„Din ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori a rezultat că, la data de 6 mai 2013, inculpatul Vârgolici Daniel a promis suma de 15.000 euro unui subofițer care lucrează la Biroul Rutier de la Poliția Municipiului Buzău (denunțător în cauză) pentru ca acesta să nu îndeplinească formalitățile legale de constatare a infracțiunilor săvârșite de inculpat la regimul circulației. Inculpatul Vârgolici Daniel fusese depistat conducând pe drumul public, în municipiul Buzău, un autoturism, în condițiile în care avea permisul de conducere anulat și fiind sub influența băuturilor alcoolice„, se arată într-un comunicat al DNA.

Vârgolici Daniel a fost reţinut pentru 24 de ore pe data de 8 mai 2013, urmând a fi prezentat Tribunalului Prahova cu propunerea de arestare preventivă. La data de 9 mai 2013, Tribunalul Prahova dispus față de inculpatul Vârgolici Daniel măsura obligării de a nu părăsi țara pentru 29 de zile. Față de această măsură, procurorii au declarat recurs.

În acest caz, procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au colaborat cu lucrători din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Buzău.
 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT