CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: Argentina-Bosnia 2-1

Argentina-Bosnia 2-1: Echipa Argentinei a învins selecţionata Bosniei-Herţegovina cu scorul de 2-1 (1-0), duminică, pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, în Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie - 13 iulie).
Filip Stan
16 iun. 2014, 04:16
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: Argentina-Bosnia 2-1

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: Argentina s-a impus, nu fără emoţii, prin autogolul lui Sead Kolasinac (3) şi reuşita lui Leo Messi (65), golul de onoare al bosniacilor fiind semnat de Vedad Ibisevic (84).

Partida a început practic de la scorul de 1-0 pentru sud-americani, care au deschis scorul după doar trei minute, graţie autogolului marcat de Sead Kolasinac. Messi a executat o lovitură liberă de pe partea stângă, Rojo a deviat balonul cu capul, iar din Kolasinac mingea a intrat în poartă. Jucătorul lui Schalke a marcat cel mai rapid autogol din istoria Cupei Mondiale (după 2 minute şi 8 secunde), devansându-l astfel pe Carlos Gamarra (2 minute 46 secunde) în 2006. Totodată, bosniacul a semnat al treilea autogol la turneul final din Brazilia, după cele ale lui Marcelo (Brazilia) şi Noel Valladares (Honduras).

Bosniacii s-au dezmeticit şi au ieşit la joc, iar prima lor ocazie s-a consumat în minutul 14, când Hajrovic a pătruns periculos, dar Romero l-a blocat in extremis.

Jocul argentinienilor nu a convins, Messi, Di Maria sau Aguero nu au reuşit să se remarce, astfel că Mascherano a fost cel care şi-a asumat un şut din afara careului (32), respins cu dificultate de Begovic.

Echipa lui Safet Susic a replicat imediat, dar Dzeko a tras din întoarcere peste poartă (33). Bosniacii au avut, însă, o ocazie bună de gol în minutul 41, când, în urma unui corner executat de Pjanic, Lulic a reluat periculos cu capul, dar Romero a reuşit să respingă.

Ultima acţiune notabilă a primei părţi a fost un şut-centrare al lui Rojo, care s-a oprit în braţele lui Begovic (44).

Argentina nu a arătat ca o echipă pretendentă la titlul mondial nici după pauză, când Bosnia a fost mai insistentă. Hajrovic a trimis două şuturi bune (50 – lovitură liberă, 54), dar Romero a fost la post.

După mai multe faze nereuşite, Leo Messi a ieşit la rampă în minutul 65, când a luat pe cont propriu o fază, a combinat cu Higuain şi a marcat cu un şut din marginea careului: 2-0. Messi a devenit al doilea argentinian care marchează la Cupa Mondială la o distanţă de opt ani, după Diego Maradona (1986 şi 1994).

Echipa ”Albiceleste” a crescut în joc după reuşita lui Messi, dar fără a impresiona. 

Bosnia a reuşit golul de onoare, în minutul 84, când Ibisevic a fost angajat în careu de Lulic şi l-a învins pe Romero cu un şut printre picioarele portarului argentinian: 2-1. A fost primul gol al Bosniei, o debutantă, la Cupa Mondială.

În final, bosniacii au forţat egalarea, dar Messi a fost aproape să taxeze acest lucru pe contraatac, însă şutul vedetei argentiniene s-a dus în plasa laterală (90+2).

Următoarele meciuri din Grupa F vor avea loc pe 16 iunie, Iran – Nigeria, la Curitiba (22,00, ora României), şi pe 21 iunie, Argentina – Iran, la Belo Horizonte (19,00) şi Nigeria – Bosnia-Herţegovina, la Cuiaba (duminică 22 iunie, 01,00, în România).

Argentina – Bosnia-Herţegovina 2-1 (1-0)

Au marcat: Sead Kolasinac (3, autogol), Leo Messi (65), respectiv Vedad Ibisevic (84).

Rio de Janeiro, stadion ”Maracana”: 74.738 spectatori

Cupa Mondială 2014 – Grupa F

Au evoluat echipele:

Argentina: 1. Sergio Romero – 3. Hugo Campagnaro (5. Fernando Gago, 46), 17. Federico Fernandez, 2. Ezequiel Garay – 4. Pablo Zabaleta, 14. Javier Mascherano, 16. Marcos Rojo – 11. Maxi Rodriguez (9. Gonzalo Higuain, 46), 7. Angel Di Maria – 10. Lionel Messi (căpitan), 20. Sergio Aguero (6. Lucas Biglia, 87). Selecţioner: Alejandro Sabella.

Rezerve neutilizate: 12. Agustin Orion, 21. Mariano Andujar – 8. Enzo Perez, 13. Augusto Fernandez, 15. Martin Demichelis, 18. Rodrigo Palacio, 19. Ricky Alvarez, 22. Ezequiel Lavezzi, 23. Jose Basanta.

Bosnia: 1. Asmir Begovic – 13. Mensur Mujdza (9. Vedad Ibisevic, 69), 3. Ermin Bicakcic, 4. Emir Spahic (căpitan), 5. Sead Kolasinac – 7. Muhamed Besic, 20. Izet Hajrovic (19. Edin Visca, 71) – 8. Miralem Pjanic, 10. Zvjezdan Misimovic (18. Haris Medunjanin, 74), 16. Senad Lulic – 11. Edin Dzeko. Selecţioner: Safet Susic.

Rezerve neutilizate: 12. Jasmin Fejzic, 22. Asmir Avdukic – 2. Avdija Vrsajevic, 6. Ognjen Vranjes, 14. Tino Sven Susic, 15. Toni Sunjic, 17. Senijad Ibricic, 21. Anel Hadzic, 23. Sejad Salihovic.

Arbitru: Joel Aguilar; arbitri asistenţi: William Torres, Juan Zumba (toţi din El Salvador); arbitru de rezervă: Djamel Haimoudi (Algeria)

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Cum a trăit Laurențiu Reghecampf revenirea pe banca FCSB! A băut patru sticle de apă într-o repriză și a rezistat doar 40 de secunde pe bancă
Capital.ro
CASS la pensie, între lege și contestarea în instanță. Ce opțiuni au pensionarii pentru a recupera banii
Playtech.ro
Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată în aeroport. Obiceiurile pasagerilor care îi enervează pe piloți și însoțitorii de bord
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
MediaFlux
Bani în plus pentru pensionari. Ajutorul va fi dat în luna decembrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte