Canada: sexul neutru va putea fi înscris pe documentele oficiale

Mențiunea "X" va putea fi înscrisă pe documentele de identitate ale persoanelor care nu se identifică nici cu genul feminin, nici cu cel masculin, a anunțat joi Guvernul canadian, citat de AFP.
Iulian Tudor
25 aug. 2017, 09:05
Canada: sexul neutru va putea fi înscris pe documentele oficiale

Într-o primă etapă, o mențiune specială va putea fi adăugată pe documentele oficiale ale „persoanelor care nu se identifică cu genul feminin (F) sau cu cel masculin (M)”, indicând astfel dorința acestor persoane ca genul lor să fie „desemnat prin litera ‘X’, corespunzătoare genului non-specificat”, precizează autoritățile canadiene, potrivit Agerpres.

Acest anunț vizează ușurarea procedurilor de obținere a pașapoartelor, a altor documente de călătorie și a actelor de imigrație, „care corespund mai bine identității sexuale” a acestor persoane, a precizat Guvernul federal canadian într-un comunicat.

Noile măsuri provizorii, care vor intra în vigoare pe 31 august, vor fi aplicate până când Guvernul canadian „va putea să tipărească documente oficiale ce includ desemnarea genului prin litera ‘X'”.

„Introducând o desemnare a genului prin litera ‘X’ în documentele eliberate de Guvern, am luat o măsură importantă pentru a favoriza egalitatea între toți canadienii, independent de identitatea lor de gen sau de exprimarea genului lor”, a declarat Ahmed Hussen, ministrul canadian pentru Imigrație, refugiați și cetățenie.

În iunie, Canada a validat un proiect de lege care a adăugat „identitatea de gen și exprimarea genului” alături de rasă, religie, vârstă, sex și orientare sexuală pe lista motivelor de discriminare care sunt interzise în această țară, în virtutea Cartei drepturilor canadiene.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Final Four EHF Euro Cup! România joacă împotriva celor mai tari echipe din handbal la Bucureşti! Totul despre competiţia din Sala Polivalentă - Fanatik.ro
Capital.ro
Dacia Hipster ar putea ajunge în producție. Unde va fi construită mașina de peste 11.000 de euro
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Lista de miniștri din Guvernul Mureșan. Bătaie pe un minister fantomă. Neînțelegeri între USR și UDMR - SURSE
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică. Lista oficială cu propunerile de miniștri
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte