Adică am exclus asta de la bun început. Şi de duminică începând rămân uimită de “latura simţitoare” pe care unii politicieni români o au şi, mai ales, de faptul că lasă să se şi vadă asta, în mod public. Dl. Traian Băsescu afirma, duminică într-un interviu tv că s-a simţit de multe ori umilit şi jignit de când a devenit preşedintele acestei tări. Marţi citesc că nici dna Udrea nu se simte prea bine în pielea de politician, că s-a aflat de multe ori în situaţii  jenante şi umilitoare pentru o femeie. Declaraţia dnei Udrea pare mai degrabă un fel de destăinuire a ceea ce a trăit domnia sa ca femeie in politică.  Mai spune dna Udrea că o femeie în politica este judecată după felul cum arată, după felul cum se îmbracă şi, mai ales, după câte perechi de pantofi posedă, că de multe ori a fost trimisă la cratiţă de către bărbaţii din politică atunci când aceştia nu au mai avut argumente în faţa domniei sale. Dar dna Udrea nu s-a lăsat, nu a părăsit scena politica, spre disperarea multora. Super, mi-am zis. exact ceea ce trebuie, adica nu te predai nici mort in fata unora fără argument real, credibil. Adică nu am nevoie de liderul politic mult prea sensibil, care reduce totul la nivel personal si care plânge şi se plânge.

Cred că în politică liderul nu cunoaste gen. Nu inseamna ca liderului politician ii este interzisa starea de uman, de normalitate, de sesnsibilitate, de sentimente. Cred ca dna Udrea a trecut prin momente grele, când poate eul domniei sale a fost mult prea dur si mult prea mult atacat. Dar numărul pantofilor pe care i-a avut sau îi are acum nu cred că este cel mai fericit exemplu de adus în discuţie când vorbeşti despre umilinte si jigniri în politica. Sunt mii de cetateni ai acestei tari, care se simt de mii de ori mai jigniti si umiliti de instituţiile statului român, care stârnesc sentimente greu de definit atunci când trebuie să relationezi cu ele, când te afli in fata unui functionar, in fata unui ghişeu, etc. Sunt mii de femei din aceasta tara  pentru care nu numarul  pantofilor este  principalul  argument cand vorbesc despre umilinta si jignire. Nu enumăr mai departe pentru ca este starea noastra de zi cu zi. Vreau sa subliniez ca sunt împotriva oricărei forme de jignire sau umilinta. Sunt pentru respectarea fiecărei fiinte. Dar in logica mea de cetăţean nu incape un astfel de discurs.

Am citit marti ca în Franţa  dna  Marine Le Pen, din partea  Frontului Naţional, si-a anunţat oficial candidatura la alegerile prezidenţiale din aprilie. Dupa ce a reusit sa stranga cele 500 de semnaturi de la primari, necesare pentru intrarea in cursa electorala, de care nu era foarte sigura,  dna Le Pen s-a adresat francezilor cu un discurs din care vă citez: “Sper să dovedesc că sunt demnă de încrederea lor. Trebuie să ştie că sunt conştientă de sarcina mea, de sacrificiile pe care trebuie să le facem pentru redresarea Franţei. Preşedinte de partid, femeie, mamă a trei copii am luptat şi lupt în politică  împotriva  a tot ceea ceea ce ar putea aduce prejudiciu Frantei.”  Vă mai spun că dna Le Pen, e reprezentanta extremei drepte pentru prezidenţialele din acest an, foarte atacată şi foarte controversată. Ea este cotată cu 16% din voturi pentru primul tur de scrutin din 22 aprilie si este al doilea contracandidat al preşedintelui în exerciţiu, Sarkozy. Aşadar nimic despre numărul pantofilor, despre umilinţă şi jigniri. Doar despre lupta politică. Şi, dacă se poate, despre proiecte naţionale.