Meteorologii Accuweathr vin cu noi detalii privind prognoza meteo pentru următoarea perioadă. Potrivit acestora, temperaturile continuă să fie ridicate și în zilele următoare în toată țara.
Potrivit ultimelor date de la meteorologi, bucureștenii vor avea parte în următoarele zile de temperaturi de 33 și 34 de grade. De asemenea, în weeekend vremea se anunță caniculară, iar temperaturile vor ajunge la 37 de grade Celsius. Noaptea sunt anunțate minime de 20-21 de grade.
În următoarea perioadă nu sunt anunțate ploi, astfel că atmosfera va fi una sufocantă. Canicula va pune stăpânire pe România până pe 19 august. După această dată, temperaturile vor fi cuprinse între 29 și 30 de grade, potrivit gandul.ro.
Până atunci, însă, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 34 de grade Celsius.
Potrivit meteorologilor Accuweather, între 30 și 31 august revin ploile și furtunile. La început de septembrie, însă, vremea va fi frumoasă, cu cer senin și temperaturi de 24 de grade. Noapte se va mai răcori, astfel că sunt așteptate temperaturi cuprinse între 14 și 16 grade.
Prognoza meteo 8 august 2025
În țară, vremea se va încãlzi uşor, iar îndeosebi în vestul şi sudul ţãrii va fi cãlduroasã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri şi izolat ploi de scurtã duratã dupã-amiaza în Carpaţii Meridionali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri ziua în estul Dobrogei. Temperaturile maxime se vor situa între 26 şi 34 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 21 de grade pe litoral. Dimineaţa şi noaptea, izolat va fi ceaţã.
În București, vremea se va menţine cãlduroasã. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 32…33 de grade, iar cea minimã de 15…18 grade.
Prognoza meteo 9 august 2025
În țară, valorile termice vor continua sã creascã, vremea devenind cãlduroasã în majoritatea zonelor, iar în vestul şi în sudul ţãrii local va fi caniculã şi disconfort termic ridicat, cu indice temperaturã-umezealã (ITU) ce va atinge sau va depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi.
Cerul va fi variabil în nord-estul ţãrii şi la munte şi mai mult senin în restul zonelor. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 29 şi 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 10…12 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 22…23 de grade pe litoral şi în Dealurile de Vest. În a doua parte a nopţii, în special în depresiuni, izolat se va forma ceaţã.
În București, Vremea va deveni canicularã, iar disconfortul termic va creşte, cu indice temperaturã-umezeala (ITU) peste pragul critic de 80 de unitãţi. Cerul va fi mai mult senin şi vântul slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 35…36 de grade, iar cea minimã de 18…20 de grade.
Prognoza meteo 10 august 2025
În țară, canicula se va intensifica în vestul şi în sudul ţãrii şi se va extinde şi spre nord-vest şi centru, astfel cã disconfortul termic va fi accentuat, cu indice temperaturã-umezealã (ITU) peste pragul critic de 80 de unitãţi, însã vreme cãlduroasã va fi şi în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 30 şi 38 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 15 şi 24 de grade, uşor mai scãzute în depresiuni.
Cerul va fi variabil la senin, cu înnorãri trecãtoare în regiunile nord-estice unde pe spaţii mici, cu precãdere în zona Carpaţilor Orientali, vor fi averse slabe. Vântul va sufla slab şi moderat. În a doua parte a nopţii, izolat vor fi condiţii de ceaţã.
În București, canicula şi disconfortul termic se vor intensifica; temperatura maximã se va situa în jurul a 37 de grade şi indicele temperaturã-umezealã (ITU) va depãşi pragul critic de 80 de unitãţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul slab pânã la moderat. Minima termicã va fi de 20 de grade, uşor mai coborâtã în zona periurbanã.