Când se încheie anul școlar 2025-2026. Elevii care finalizează cursurile mai devreme

Vacanța de vară din 2026 începe pe 20 iunie, odată cu încheierea cursurilor pentru majoritatea copiilor din România. Însă, calendarul nu este același pentru toți.Elevii din clasele terminale, precum a VIII-a și a XII-a, finalizează cursurile mai devreme, în funcție de programul examenelor naționale.
Giorgiana Amarie
26 mart. 2026, 20:12
Când se încheie anul școlar 2025-2026. Elevii care finalizează cursurile mai devreme

Conform structurii anului școlar stabilite de Ministerul Educației, cursurile se vor încheia vineri, 19 iunie 2026. Astfel, pentru majoritatea elevilor, vacanța de vară începe sâmbătă, 20 iunie 2026. Această dată marchează finalul celui de-al cincilea modul de învățare, ultimul din cadrul organizării anului școlar pe intervale de studiu alternate cu perioade de vacanță.

Citește și: Liga Profesorilor Excepționali 2026. Daniel Osmanovici, despre profesorii care schimbă vieți: „Domnul Trandafir feminin există”

Totuși, nu toți elevii intră în vacanță în același timp. Există câteva categorii pentru care anul școlar se termină mai repede, în funcție de examenele naționale sau de specificul programului educațional: Elevii din clasele a VIII-a finalizează cursurile mai devreme, de regulă cu aproximativ o săptămână înainte, pentru a avea timp să se pregătească pentru Evaluarea Națională. În cazul lor, anul școlar durează 35 de săptămâni și se încheie pe 12 iunie 2026.

Pentru elevii din clasele a XII-a și a XIII-a, cursurile se termină și mai devreme, la începutul lunii iunie, pentru a permite pregătirea examenului de Bacalaureat. Aceștia au un an școlar de 34 de săptămâni, care se încheie la data de 5 iunie 2026.

Prin urmare, cu toate că majoritatea elevilor se bucură de vacanța de vară începând cu 20 iunie, există diferențe importante în funcție de nivelul de studiu și traseul educațional urmat.

Vacanța de vară din 2026 se desfășoară pe o perioadă de aproximativ 11 săptămâni. De altfel, este cea mai lungă pauză din întregul an școlar. Aceasta începe la finalul lunii iunie și se încheie la începutul lunii septembrie, odată cu debutul noului an de studiu stabilit de Ministerul Educației.

Durata generoasă a acestei vacanțe le oferă elevilor oportunitatea de a se odihni după un an școlar solicitant. Totodată, au posibilitatea de a se implica în diverse activități recreative sau educative. Fie că este vorba despre călătorii, tabere sua petrecerea timpului în aer liber, această perioadă contribuie la dezvoltarea personală și la acumularea de experiențe noi.

În același timp, vacanța de vară are rolul de a reechilibra ritmului zilnic al elevilor. După luni de program structurat și evaluări constante, pauza le permite să se relaxeze, să-și regăsească energia și să revină cu forțe proaspete pentru noul an școlar. Astfel, nu este doar o perioadă de repaus. Aceasta este și o perioadă esențială pentru pregătirea mentală și fizică în vederea reluării cursurilor în toamnă.

Citește și: Elevi noi, profesori vechi. Peste 330 de profesori peste vârsta de pensionare vor preda în anul școlar 2026-2027, în București

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mihaela Borcea, în doliu! A murit tatăl ei: "S-a oprit o parte din lumea mea…”
Fanatik.ro
Falimentul bate la ușa unui club de tradiție din SuperLiga: „150 de creditori!”. Jucătorii pierd sute de mii de euro, președintele și-a luat banii din drepturile tv
Capital.ro
Ministerul Energiei anunță că sistemul energetic rămâne stabil după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Nu există riscuri pentru alimentarea cu energie electrică la nivel național
Playtech.ro
Ce semne pot indica prea mult mangan în apa de la robinet. Poate fi folosită pentru spălat sau gătit?
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Scandalos: Becali nu e singurul! Fostul campion al României a numit alți 4 finanțatori din SuperLiga care se bagă peste antrenor: ”Știu 100%! Nu era așa înainte”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind noul Guvern! Sorin Grindeanu a confirmat
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat