Capitala Italiei, împânzită de afişe împotriva Papei. Poliţia încearcă să afle cine sunt autorii

Capitala Italiei a fost împânzită cu zeci de afișe împotriva Papei în weekendul trecut, iar poliția din Roma încearcă să afle cine sunt autorii, informează AFP.
Filip Stan
06 feb. 2017, 19:28
Capitala Italiei, împânzită de afişe împotriva Papei. Poliţia încearcă să afle cine sunt autorii

„Dar unde e mila ta?”, se poate citi, în dialectul capitalei, sub un portret al pontifului argentinian, cu aer ursuz, acuzat de „concedierea preoților”, „ignorarea cardinalilor”, „decapitarea Ordinului de Malta și a franciscanilor Neprihănitei Zămisliri …”.

Acuzațiile se referă la disputele avute de Papă cu conservatorii, din cadrul Ordinului de Malta, din comunitatea extrem de conservatoare a franciscanilor, dar și din rândul cardinalilor care au manifestat îndoieli cu privire la decizia lui Francisc de a permite, în unele cazuri, comuniunea divorțaților recăsătoriți.

Primăria Romei, care a șters deja, în ultimele luni, picturi murale umoristice, mai degrabă favorabile Papei, a anunțat că îndepărtat 200 de postere, iar cele care au rămas au fost acoperite de cuvintele „afișaj ilegal”.

La rândul său, poliția examinează imaginile surprinse de camerele de supraveghere în încercarea de a determina cine sunt autorii acestei campanii, care nu au semnat afișele.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
”Rădoi la FCSB? Nu mi-a venit să cred!” Edi Iordănescu a comentat relația cu Gigi Becali: “Eu nu mă mai întorc la FCSB! Nu voi mai fi ofertat niciodată”
Capital.ro
Reluarea turului 2, ca și garantată. Călin Georgescu e sigur că vor să-l elimine pentru asta: Sunt certitudini, nu speranțe!
Playtech.ro
Ce salarii oferă Umbrărescu angajaţilor săi: Condiţiile de pe şantierele ”regelui asfaltului”
Adevarul
Aurul ascuns în Carpați: peste 2.000 de tone scoase în ultimele două milenii. Unde s-au aflat cele mai mari zăcăminte
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
iamsport.ro
Gică Hagi e contestat: ”Nu merită să devină selecționerul României. E o pierdere de timp”
MediaFlux
Trump e pregătit să dezlănțuie Iadul. Panică pe piețe după ce barilul de petrol a atins un nivel record
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj