Captura de droguri descoperită în Portul din Constanţa a fost adusă la Bucureşti. Şase persoane au fost REŢINUTE

Captura de cocaină descoperită în Portul Constanţa a fost adusă la sediul central al DIICOT, vineri dimineaţă. Două tone de droguri, în valoare de aproximativ 620 milioane de euro, au fost găsite joi într-un container din port.
Filip Stan
01 iul. 2016, 08:37
Captura de droguri descoperită în Portul din Constanţa a fost adusă la Bucureşti. Şase persoane au fost REŢINUTE

Vineri dimineaţă, drogurile au fost aduse la sediul central al DIICOT cu trei maşini de Poliţie pentru stabilirea purităţii drogurilor. Până la ora actuală, anchetatorii au descărcat circa 50 de saci, pe care i-au depus în camera de corpuri delicte, potrivit news.ro.

Încărcătura se afla într-o navă ce tranzita România şi care venea dintr-o ţară din America Latină. În urma unor percheziții, polițiștii și procurorii au descoperit drogurile depozitate într-un container. Ancheta este desfășurată și coordonată de DIICOT, iar la operațiune au participat polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București.

Procurorul șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, într-o conferință de presă, că șase persoane au fost reținute în acest caz, dintre care cinci în România (cetățeni columbieni și lituanieni). A șasea persoană a fost reținută în Spania — un marocan cu dublă cetățenie — olandeză și spaniolă, acesta fiind de altfel și liderul rețelei.

Cei cinci reținuți în România (patru lituanieni și un columbian) vor fi duși vineri la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă, ei riscând 20 de ani de închisoare.

Lituanienii făceau parte din echipa de extracție, trimisă să scoată cu aparate speciale drogurile din compartimentele containerelor. „Aceștia foloseau echipamente speciale și, probabil, au mai fost folosiți în asemenea operațiuni de traficanții de droguri”, au dezvăluit anchetatorii români.

„Este cea mai mare captură de cocaină din România și una dintre cele mai mari din Europa”, a spus Horodniceanu.

Drogurile erau ascunse în structura a patru containere și urmau să fie transportate, pe cale terestră, cu camioane de marfă. Cocaina provenea din America de Sud, în special din Columbia, și avea ca destinație Olanda, de unde urma să fie distribuită în alte state din vestul Europei.

Claudiu Cucu, șeful Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, a declarat că valoarea drogurilor pe piața neagră se ridică la peste 600 milioane de euro, iar puritatea cocainei este de peste 90%.

Pachetele de cocaină aveau cel puțin zece straturi de ambalaj, de la folie de plastic, la cauciuc, indigo, hidroizolație, plus substanțe care le făceau nedetectabile la scanner și controlul cu câini special antrenați. De asemenea, pe pachetele cu droguri erau ștanțate numele unor firme de renume: Gucci, Rolex, Kenzo. Aceste denumiri indicau calitatea drogurilor și destinatarul unde urmau să ajungă.

La această anchetă au participat procurori DIICOT și peste 150 de polițiști români, în cooperare cu autorități judiciare din SUA (DEA), Spania (Guardia Civil) și state din America de Sud.

Operațiunea a avut numele de cod ”Globetrotter” și încă sunt acțiuni în desfășurare în alte țări.

Citeşte şi Captură impresionantă în Portul Constanţa. DIICOT a descoperit două tone de cocaină într-un container

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Gigi Becali a început să râdă în hohote după ce Bobonete a devenit acționar la Craiova: „Las Fierbinți?! Acum decapitez 16!”. Exclusiv
Capital.ro
Alertă în Galați și Tulcea. Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert. Pot cădea obiecte din spațiul aerian
Playtech.ro
De ce se împart struguri și prune de Sfânta Maria Mare. Ce spune tradiția despre fructele duse la biserică pe 15 august
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un adolescent a sfârșit într-un teribil incident rutier, în Constanța. Tânărul avea doar 17 ani și circula cu un motociclu
iamsport.ro
Uluitor! Fostul atacant din SuperLiga zbura mii de kilometri doar ca să se tundă: ”Este iluzia că acel salariu vine la infinit”
MediaFlux
Roxana Dobre, soția lui Florin Salam, ajutor nesperat în stradă! Cine i-a luat toate bagajele din mână Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat