Carantină la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi, după confirmarea virusului gripal la 11 pacienţi

Institutul Regional de Oncologie (IRO) din Iaşi se află în carantină, după ce în cazul a 11 bolnavi de cancer a fost confirmată prezenţa virusului gripal AH1N1, cinci dintre aceştia fiind în stare gravă.
Iulian Tudor
05 feb. 2018, 10:57
Carantină la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi, după confirmarea virusului gripal la 11 pacienţi

Cei 11 pacienţi confirmaţi cu virusul AH1N1 se află internaţi în secţia de Terapie Intensivă a Institutului Regional de Oncologie, iar cinci dintre ei sunt în stare gravă.

Medicii susţin că, cel mai probabil, bolnavii s-au infectat de la un vizitator.

În aceste condiţii, conducerea unităţii medicale a impus starea de carantină în spital.

„S-a interzis accesul vizitatorilor, s-a dispus izolarea bolnavilor pentru a nu se extinde boala. Au fost luate măsuri de dezinfecţie în spital şi s-a decis vaccinarea personalului medical”, a declarat pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi, Marius Voicescu.

Un bărbat din Hunedoara a murit din cauza gripei

De asemenea, la IRO sunt efectuate doar intervenţiile chirurgicale urgente.

Primul pacient internat la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi a fost diagnosticat cu gripă pe 21 ianuarie, iar la scurt timp au mai apărut alte două cazuri.

Conducerea IRO Iaşi a precizat că după confirmarea primelor cazuri a declanşat triajul epidemiologic şi că au fost informate Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Toţi cei 11 pacienţi diagnosticaţi cu gripă primesc tratament cu Tamiflu, în timp ce DSP a trimis câteva zeci de doze de vaccin pentru personalul IRO care nu a fost vaccinat împotriva gripei.

„Am restricţionat accesul vizitatorilor, am precizat pe toate uşile din institut «Atenţie, gripă!» şi am achiziţionat teste rapide care pot confirma prezenţa virusului în 20-30 de minute”, a precizat Mirela Grosu, managerul IRO Iaşi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce decizie a luat Filipe Coelho după ce Universitatea Craiova a devenit lider în SuperLiga! Exclusiv
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT