Care este cel mai POLUAT oraş din lume

Oraşul cu cel mai toxic aer din lume este în India. Este vorba chiar de capitala New Delhi, unde nivelul de particule din aer, dăunătoare pentru sănătatea oamenilor, este de 15 ori mai mare decât cel recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Iulian Tudor
14 apr. 2015, 14:30
Care este cel mai POLUAT oraş din lume

Potrivit unui raport al OMS, New Delhi conduce detaşat în topul celor mai poluate oraşe din lume, la mare distanţă de Beijing.

Studiul OMS a luat în calcul prezenţa în aer a unor particule microscopice care pot pătrunde în plămâni şi chiar în sânge.

„Ceea ce ne interesează este nivelul de particule din acest moment. Este cam de 20% sau 30% pe metru cub de aer, faţă de standard. Dar toată lumea vorbeşte de poluarea din Beijing, însă nu la fel se vorbeşte despre New Delhi. Cred că este vorba de nivelul de cunoaştere, de asumare. Nivelul de poluare este de 40% până la 50%, faţă de cel din Beijing”, a declarat cercetătorul Joshua Apte.

Standardul impus de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este 10% (particule într-un metru cub de aer – n.r.), nivelul obişnuit în Beijing se situează în jur de 100%, în timp ce la New Delhi în ultimii ani media este de 153%.

La prima vedere, situaţia de la New Delhi nu pare atât de periculoasă ca la Beijing, pentru că particulele luate în calcul sunt invizibile pentru ochiul uman. Dar asta nu le face mai puţin periculoase pentru căile respiratorii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Cum a fugit Nadia Comăneci din România lui Ceaușescu! Drumul periculos spre libertate, cu doar câteva săptămâni înainte de Revoluție
Capital.ro
Ce se întâmplă cu Dacia și Ford în România? Avertismentul lansat de Sorin Grindeanu
Playtech.ro
Pensiile militarilor, recalculate după noi reguli. Cine ar putea primi bani în plus și de unde vine finanțarea
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România