Cel mai prost drum din România

Chiar dacă zona turistică este superbă, drumul care duce la ea este cel mai prost din România, a afirmat chiar ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine. 
Iulian Tudor
13 mai 2013, 08:10
Cel mai prost drum din România

Cel mai prost sector de drum din România este între Botoşani şi Suceava, a declarat ministrul delegat Dan Şova, potrivit căruia suma necesară în acest an pentru întreţinerea de vară a drumurilor se ridică la 4 miliarde euro, iar bugetul CNADNR pentru acest tip de lucrări este de doar 180 milioane euro.

„Noi avem în exploatare grosso modo 17.000 de kilometri de drum, incluzând 530 de kilometri de autostradă, restul de drum naţional. CNADNR a făcut cereri la cele şapte direcţii regionale de drumuri din ţară, să ne spună necesarul numai de acoperire de gropi, adică întreţinere de vară. Necesarul străzi de la cele şapte regionale se ridică la peste patru miliarde euro pentru anul acesta. Necesarul făcut de ei luând în considerare situaţia drumurilor pe care le administrează fiecare direcţie regională. Noi avem 180 milioane euro în buget pentru aceste drumuri. Mai mult decât atât, vreau să vă spun că acum m-am interesat şi eu – înainte să fiu implicat în treaba asta eram mult mai indignat – acum ştiu că în toată Europa şi-n toată lumea, o dată la patru ani, cel mai târziu, trebuie să tragi un covor asfaltic de suprafaţă pe orice autostradă sau drum naţional ai. Dar noi nu avem suficiente fonduri pentru asta. Deci dincolo de orice viziune, nu avem suficiente fonduri, şi atunci încerci să faci cu ceea ce ai”, a spus ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine la emisiunea „După 20 de ani”, potrivit Mediafax.

Statul român va cheltui 240 de milioane de euro pentru ASTUPAREA GROPILOR

Oficialul a afirmat că „situaţia este dramatică” şi că sunt sute de poduri cu „probleme mari”. Şova a spus că pe autostrada Bucureşti-Constanţa (A2) covorul asfaltic pe 36 de kilometri construiţi în perioada 2004 – 2005 nu a fost schimbat.

Nu-mi place să fac teoria moştenirii pe care o am, dar nişte cifre cred că sunt relevante. Am preluat ca minister coordonator această companie (CNADNR, n.r). Noi ne-am angajat faţă de Fondul Monetar Internaţional că lichidăm arieratele din economie, şi premierul ne-a spus «Domnilor, începeţi şi plătiţi, trebuie să ne respectăm angajamentele». Bun, care sunt obligaţiile la 31 decembrie 2012 ale CNADR? Simplu: 680 milioane euro datorii. La un buget de 1,2 miliarde euro pentru investiţii, 680 milioane euro au fost datorii. Am rămas acum cu diferenţa de sumă, pentru care va trebui să mai cerem Ministerului de Finanţe în iulie, la rectificare, nişte bani, ca să ne acoperim cei 15% la fonduri europene”, a adăugat ministrul.

Întrebat care este cel mai prost segment de drum din România pe care să-l ocolească şoferii în vacanţe, el a răspuns că acesta este cel dintre Botoşani şi Suceava.

Nu vreau să-l ocoliţi, pentru că e o zonă turistică superbă. Dar dacă mă întrebaţi care este cel mai prost sector de drum din România, este între Botoşani şi Suceava”, a spus Şova, în finalul emisiunii.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Ora de start! Când are loc și cine transmite la TV finala lui David Popovici la 200 de metri liber
Capital.ro
Curs valutar vineri, 14 august. Cât valorează euro și dolarul înainte de weekend. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Curent mai scump din toamnă, presiune pe gaze și căldură la iarnă. Ce se pregătește pentru facturile românilor
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Premiu record la Loto 6/49. Un român a câștigat peste 10 milioane de euro cu un bilet de doar 8,50 lei
iamsport.ro
Uluitor! Fostul atacant din SuperLiga zbura mii de kilometri doar ca să se tundă: ”Este iluzia că acel salariu vine la infinit”
MediaFlux
Cadavrul tânărului britanic dispărut anul trecut în noiembrie în Munții Bucegi, găsit de doi ciobani. Geroge Smyth avea doar 18 ani
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat