Care este salariul lui Cornel Dinu la Dinamo

Acţionarul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat, vineri, pentru site-ul oficial al clubului, că i-a trimis salariul acasă lui Cornel Dinu în cursul săptămânii trecute şi a dezvăluit remuneraţia administratorului delegat la formaţia din Ştefan cel Mare.
Iulian Tudor
19 apr. 2013, 13:38
Care este salariul lui Cornel Dinu la Dinamo

„Cornel Dinu nu a fost «uitat» de conducere! Este încă o dezinformare, o încercare de a crea tensiune în cadrul clubului nostru într-un moment în care începem să formăm o echipă puternică la toate nivelurile. M-am obişnuit cu astfel de practici, dar suporterii dinamovişti şi opinia publică trebuie să ştie că nu voi lăsa lucrurile neclarificate. Cred că suntem singurul club din Romania cu salariile la zi într-o perioadă în care în fotbal se vorbeşte de memorii, de insolvenţă sau faliment. Lui Cornel Dinu i s-a adus acasă, săptămâna trecută, salariul de 110 milioane (n.n. – lei vechi)! Dinamo îşi respectă gloriile, indiferent dacă activează sau nu la club!„, a declarat Negoiţă.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Cât costă mașina cu care Mihai Stoica a făcut accident. Oficialul lui FCSB nu vrea să audă de altă firmă!
Capital.ro
Ce se schimbă pentru pensionari în 2027. Planurile privind pensiile, salariile și ajutoarele sociale
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT