Care sunt actele de care ai nevoie pentru obținerea cazierului în 2025

Obținerea cazierului judiciar a devenit o procedură foarte simplă în România. Ai nevoie doar de câteva documente, iar actul îți este eliberat pe loc.
Irina Dumitrescu
16 nov. 2025, 09:23
Care sunt actele de care ai nevoie pentru obținerea cazierului în 2025

Care sunt actele de care ai nevoie pentru obținerea cazierului în 2025. Documentul se poate obține de la orice unitate sau subunitate de poliție unde există și un ghișeu special pentru eliberarea de caziere.

Actele necesare pentru eliberarea cazierului judiciar. Ce trebuie să știi dacă vrei să obții documentul

Atât adulții, cât și minorii care au între 14 și 18 ani au nevoie de o cerere pentru eliberarea cazierului și de un act de identitate.

Citește și Pensii 2025. Cum poate fi obținută pensia de urmaș și care sunt documentele necesare

În cazul minorilor care au sub 14 ani cazierul judiciar se poate obține de către părinte sau de către un împuternicit al părinților. Iată care sunt documentele necesare:

cerere eliberare cazier judiciar;

actul de identitate al părintelui/tutorelui, în copie și original;

certificatul de naștere al minorului, în copie și original;

decizia de instituire a tutelei, în cazul tutorelui.

În cazul în care cererea se depune prin împuternicit, lista cu acte necesare pentru cazier cuprinde atât copia actului de identitate al solicitantului, cât și actul de identitate al împuternicitului. De asemenea, este nevoie de procura autentificată în condiţiile legi.

Românii care locuiesc în străinătate au nevoie de următoarele acte pentru a obține documentul de la poliție:

cerere eliberare cazier;

actul de identitate împuternicit (cartea de identitate, buletinul de identitate, paşaport, cartea de identitate provizorie şi certificat de înregistrare a cetăţenilor U.E., carte de rezidenţă, carte de rezidenţă permanentă, permis de şedere temporară sau permanentă), aflat în termen de valabilitate;

copie după actul de identitate al persoanei pentru care se solicită cazier

procura autentificată de notarul public, în original și copie. 

Citește și Ce trebuie să știi atunci când ești oprit în trafic. Polițistul NU are voie să îți fotografieze documentele cu telefonul personal

Românii din străinătate pot obține cazierul la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României. Documentul se eliberează în cel mult 30 de zile.

Din 2023, cazierul judiciar poate fi eliberat și online prin intermediul platformei www.ghișeul.ro sau prin platforma hub.mai.gov.ro pentru cei care nu dețin un card bancar emis de o instituție bancară din România

În prezent, românii nu mai sunt obligați să plătească nicio taxă pentru a putea obține cazierul. În trecut aceștia plăteau 10 lei.

Cazierul judiciar este valabil timp de șase luni de la data elibărării.

DailyBusiness
România are peste 3,5 milioane de elevi și studenți, dar numărul absolvenților scade
Spynews
Zodiile care vor avea parte de o săptămână excepțională. Norocul le surâde între 6 și 12 iulie
Fanatik.ro
Ce a făcut Assad Al-Hamlawi în vacanță. A riscat o accidentare gravă! Imaginile care i-au speriat pe fanii Universității Craiova. Video
Capital.ro
Cod galben de vreme severă în România. ANM a emis duminică, 5 iulie, avertismentul: Este în vigoare până la ora 21:00
Playtech.ro
Cât timp trebuie păstrate facturile și chitanțele. Documentele pe care este bine să nu le arunci
Adevarul
„Arma secretă” de sub apă care ar opri orice inamic la Marea Neagră. De ce polonezii o au, iar România doar promite
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Un club de tradiție urmează să intre în faliment! Cine îi ia locul în campionat: ”Ea e moartă, la revedere, noua echipă e deja înscrisă!”
MediaFlux
Un val de aer rece lovește România, în plin sezon estival. Anunțul ANM: „vom fi travesați de un front atmosferic recE”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?