Care sunt cele mai exigente mame, în funcție de zodie. Nu acceptă să-și vadă copiii că greșesc, au așteptări foarte ridicate

Atunci când vine vorba de copii, părinții se gândesc care e cel mai potrivit comportament pe care să-l adopte pentru a-i face să crească frumos. Sunt unele mame foarte îngăduitoare și permisive cu copiii lor, altele mult mai exigente și stricte, considerând că asta e cea mai bună educație.
Filip Stan
23 mart. 2022, 11:45
Care sunt cele mai exigente mame, în funcție de zodie. Nu acceptă să-și vadă copiii că greșesc, au așteptări foarte ridicate
Care sunt cele mai exigente mame, în funcție de zodie.

Care sunt cele mai exigente mame, în funcție de zodie. Printre cele mai exigente mame din zodiac se numără femeile născute în Capricorn, Fecioară și Taur.

Mama Capricorn, cea mai exigentă

Femeile născute în zodia Capricorn sunt familiste convinse. Toată viața lor rămân atașate de părinți, mai ales dacă au avut o relație bună cu ei și le-au crescut frumos. Același lucru își doresc și pentru copiii lor. Vorbim de o mamă extrem de ambițioasă, care consideră că e foarte important pentru copii să studieze și să își facă o carieră în prima parte a tinereții, iar apoi să-și întemeieze o familie.

Citește și HOROSCOP BANI, final de martie 2022. Zodia care se îmbogăţeşte peste noapte!

Mama Taur

E sensibilă, îi place arta, e foarte echilibrată, dar în același timp are așteptări foarte mari. E exigentă cu copiii ei. Face tot ce îi stă în putință să fie o soție și o mamă model.

Mama Taur are ambiția să se laude cu cei mai inteligenți copii, cei mai buni din școală, mai ales pe domeniile din care își pot face o carieră bănoasă. Va fi dezamăgită dacă fetița sau băiatul ei au înclinație spre istorie… spre exemplu. Nu prea poți câștiga mulți bani cu istoria. În schimb, îi împinge de la spate să fie cei mai buni la matematică, economie, medicină, limbi străine și calculatoare. Iar dacă eșuează, va fi profund dezamăgită toată viața.

Mama Fecioară

Aceste mame așteaptă totul de la copiii lor. Vor să fie cei mai buni la școală, să ia doar 10, să facă o facultate bună și să se angajeze într-un domeniu important. Nu suportă să-și vadă copiii călcând strâmb, plângând sau având rezultate proaste. Sunt extrem de exigente și cu cei mici, dar și cu ele însele.

O altă zodie foarte exigentă, dar ambițioasă e Fecioara. Mamele născute în Fecioară vor ca cei mici să fie perfecți. Ca mamă, principala ei grijă este să aibă mai întâi o carieră solidă și venituri mari pentru a le oferi copiilor tot ce își doresc. Dar întâi de toate, o educație de calitate.

De aceea, așteaptă totul de la copiii ei. Mama Fecioară își dorește să aibă cei mai inteligenți copii, cei mai talentați, cei mai descurcăreți și inventivi. Chiar dacă nu este așa, ea amplifică unele calități pentru a se convinge că are cei mai deștepți copii.

Citește și Horoscop BANI si SUCCES 21-27 martie 2022. Vin bani mulţi, ce zodii au noroc mare!
 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
U Craiova, în pericol de suspendare! UEFA poate lua măsuri extreme după spectacolul pirotehnic de la meciul cu Getafe. Video
Capital.ro
Pensii indexate din 2027, scutiri de CASS și schimbări fiscale. Ce prevede programul de guvernare al lui Luca Niculescu
Playtech.ro
Cât ar putea crește pensiile în 2027. Tabel cu noile sume pentru pensii între 3.000 și 5.000 de lei
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
NATO a luat decizia privind Rusia. Se pregătesc acțiuni de amploare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT