Topul creşterilor la Bursa din Bucureşti în 2012. Ce ar fi trebuit să cumperi ca să faci bani

11 companii s-au scumpit cu cel puţin 20 % la bursă în 2012. Acțiunile Impact București au reușit să devanseze creșterile bursiere ale societăților de investiții financiare, ca și pe ale altor vedete obișnuite cu recordurile, precum Azomureș sau OMV Petrom. Câştigul de peste 20% pe care l-ar fi obţinut un investitor în acţiunile companiilor respective în primele 45 de zile din 2012, echivalează cu un randament anual de 338%.
Adrian N. Ionescu
16 feb. 2012, 08:59
Topul creşterilor la Bursa din Bucureşti în 2012. Ce ar fi trebuit să cumperi ca să faci bani

Aprecierea cu 34,5% a acțiunilor dezvoltatorului imobiliar Impact București (simbol bursier IMP), cea mai mare din acest an (până în 15 februarie) a unei companii româneşti, poate fi interpretată ca unul din indiciile ieșirii din criză.

Pe de altă parte, acțiunile Impact au și fost printre cele care au suferit cel mai mult în anii anteriori și au mult de recuperat. Numai în ultimele 52 de săptămâni, acțiunile IMP au coborât de la un maxim de peste 0,48 lei/ titlu, la un minim de 0,18 lei. Ieri au închis piața la 0,2448 lei, aducând valoarea de piață a companiei la 48,4 milioane de lei.

Impact este compania care a introdus conceptul de „ansamblu rezidențial” în Romania și își propune o creștere cu circa 250% a suprafețelor de terenuri ce urmează a fi vândute și o creștere cu circa 8,7% a volumului de vânzări de unități de locuit.

Anul trecut Impact a a raportat o pierdere de 21,9 milioane de lei, mai mare cu 24,5% faţă de 2010, vânzările prăbuşindu-se cu 58%. În cel mai bun an al companiei, vânzările au ajuns la 151,7 milioane de lei.

 

Următoarele patru locuri în topul celor mai mari creşteri bursiere din acest an este ocupat de societăţile de investiţii financiare (SIF).

Favorita investitorilor este SIF Moldova (SIF2, cu o creştere de 34,1%), datorită guvernanţei corporatiste performante, orientată către dezvoltarea pieţei şi transparenţă. O urmează SIF Oltenia (SIF5, +33,4%), SIF Banat Crisana (SIF1, +33,2%) şi SIF Muntenia (SIF4, +31%).

Mult mai jos, pe locul 15 se află SIF Tranivania (SIF3, cu o creştere de 15,3%), cu toate că rezultatele acesteia sunt mult mai bune decât ale celorlalte.

Şi revenirea puternică a acţiunilor SIF-urilor, ca şi a Fondului Proprietatea (FP, +22,7%, pe locul 9) poate fi luată drept un indiciu al ieşirii din criză. Explicaţia este că, având ele însele expunere pe aproape întreaga economie românească, acest fonduri de investiţii sunt cele mai căutate de nivestitori, mai ales de cei străini, care dictează cursul pieţei cu forţa lor de cumpărare.

Pe de altă parte, atractivitatea SIF-urilor şi a FP este dată şi de promisiunea de dividende mari, deja confirmată de propunerile adminsitratorilor SIF 2 şi FP.

În cazul FP (+22,7% la bursă în 2012) , peste 96% din profitul net pe anul trecut, de 543 de milioane de lei, va fi distribuit sub formă de dividende.

 

Acţiunile OMV Petrom (SNP, +24,5%) sunt propulsate de perspectivele scumpirii ţiţeiului, cu atât mai vertiginoasă cu cât ieşirea din recesiune a lumii devine mai sigură. Profitul Petrom s-a dublat în primele 9 luni din 2011, până la circa 3 miliarde lei, iar pe 22 februarie vor fi raportate rezultatele preliminare pe întreg anul.

 

Cu un loc în faţa SNP se situează creşterea acţiunilor Azomureş (AZO, +27%), pentru că investitorii speră de asemeni în dividendele care i-ar face părtaşi la dublarea profitului până la 82 de milioane de lei, anul trecut.

 

Acţiunile companiei care administrează însăşi Bursa de Valori Bucureşti (BVB), şi care îi poartă numele, au avut a 10-a cea mai mare creştere în primele 45 de zile ale anului 2012, de 21,1%. A 11-a companie, care are şi cea mai mare creştere este Erste Bank (39,7%), dar „domiciliul de bază“ al acţiunilor sale este Bursa din Viena.

BVB este una dintre investiţiile care va aduce un profit bun pe termen lung. Este şi acum printre cele mai atractive pentru că revenirea pieţei din criză îi va aduce comisioane mai mari. Deja în anul 2011, atât de marcat de ameninţarea crizei datoriilor, marile speculaţii au dus la triplarea profitului net până la 16,9 mil. lei şi la o creştere de 21 de ori a profitului operaţional.

 

Dintre acţiunile de categoria 1 de la Bursă, se mai remarcă creşterile celor ale Băncii Transilvania (TLV, +16,6%), de asemeni cu rezultate bune anul trecut, Turbomecanica (TBM, +14,8%), Transgaz (TGN, + 11%) care a obţinut un profit de aproape 400 de milioane de lei, şi Oil Terminal (OIL, +10%).

 

Celelalte acţiuni cu creştere de peste 10% sunt ARTEGO Tg. Jiu (ARTE, +20,5%), Boromir Prod Buzău (SPCU, +16,3%), Transilvania Constructii (COTR, +15,3%), cea mai proeminentă producătoare de piese auto din România, COMPA Sibiu (CMP, +14,7%), Vostalpine VAE APCAROM (APC, +13,9%), DAFORA Mediaş (DAFR, + 13%), Producătorul de ţevi din aluminiu TMK – ARTROM (ART, +10,7%), şi compania de servicii de tehnice de foraj Rompetrol Well Services (PTR, +10%).

 

 

 

DailyBusiness
Turişti înşelaţi într-o cunoscută staţiune din Italia. Taxa absurdă care apărea pe nota de plată
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Andra și-a sărbătorit ziua de naștere cu Poliția la ușă! Hărțuitorul ei a fost internat la Psihiatrie! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Bebe Mihu, soțul Mariei Dragomiroiu, șochează lumea artistică: taxă la concertele din piețe și la zilele comunelor
Capital.ro
Diferențe dintre cartea electronică de identitate și cartea simplă de identitate. Ce trebuie să știe românii care-și fac buletin
Playtech.ro
Amendă de 4.000 de lei pentru depășirea vitezei legale în 2025. Diferența dintre drum național și drum european
Adevarul
Mihai Călin atacă dur naţionalismul: „Creştinismul nostru naţional e, de fapt, fascism”. Ce spune actorul despre Sergiu Nicolaescu
wowbiz.ro
Primele cuvinte ale tânărului care a agonizat 10 ore în râpa din munții Făgăraș lângă cei 4 prieteni morţi! Declarații sfâșietoare
Evz.ro
Piața imobiliară sub șocul TVA. Unii renunță, alții își reduc pretențiile
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase s-a pozat la duș
kanald.ro
O tânără de 22 de ani a murit la scurt timp după efectuarea unui CT de rutină. Cum s-a produs tragedia
Cancan.ro
Numele lui Ilie Năstase, implicat în dosarele Epstein. Tenismenul face primele declaraţii despre cazul care a îngrozit Hollywood-ul: 'Au luat toate
iamsport.ro
Gigi Becali, acuzat de un personaj controversat că ar fi pariat împotriva FCSB: ”De asta a pierdut cu Slobozia, a trântit meciul! Știți câți bani a făcut?”
MediaFlux
Beneficii la pensie. Anunț de la Casa Națională de Pensii privind datele românilor
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!