Care sunt potenţialii ÎNLOCUITORI ai lui Daris Vâlcov la Ministerul Finanţelor

Premierul Victor Ponta se pregăteşte să-i caute înlocuitor ministrului de Finanţe, Darius Vâlcov, care a demisionat duminică. Misiunea pare însă destul de dificilă dacă ţine cont de actualul context politic. Printre numele vehiculate ca posibili înlocuitori ai lui Darius Vâlcov se numără deputatul PSD Viorel Ştefan, viceguvernatorul BNR Liviu Voinea, consilierul premierului Cristian Socol şi fostul ministru Ioana Petrescu.
Ionela Marcu
17 mart. 2015, 07:53
Care sunt potenţialii ÎNLOCUITORI ai lui Daris Vâlcov la Ministerul Finanţelor

Primul nume vehiculat este cel al deputatului PSD VIOREL ȘTEFAN. 

Parlamentarul este actualul preşedinte al comisiei de buget Finanţe din Camera Deputaţilor, iar numele său a mai fost vehiculat pentru şefia Ministerului de Finanţe şi înainte ca Darius Vâlcov să preia acest minister.

Citeşte şi: Primul NUME pe lista lui Ponta pentru Ministerul Finanţelor. Cine ar putea să îi ia locul lui Vâlcov

Viorel Ştefan a avut negocieri intense în urmă cu aproximativ o lună cu băncile, dar şi cu Banca Naţională pe tema problemelor creditelor în franci elveţieni.

 Al doilea nume vehiculat este cel al lui CRISTIAN SOCOL, consilier pe probleme macroeconomice al premierului Victor Ponta. Potrivit paginii sale de Facebook, Cristian Socol este şi conferențiar universitar și editor asociat la „Revista de Economie Teoretică și Aplicată”.

 Un al treilea nume vehiculat este cel al lui LIVIU VOINEA, viceguvernator BNR. 

Liviu Voinea a obţinut titlul de Master în Administrarea Afacerilor (MBA) la prestigioasa Stockholm University School of Business. La 24 de ani a devenit doctor în economie la ASE. A fost bursier al Colegiului Noua Europă în cadrul unui program de cercetare post-doctorală în perioada 2002-2003. Are o specializare în sociologia bunăstării la Universitatea București și o diplomă în statistică în știinţele sociale la University of Essex, Marea Britanie, obţinută în 2006.

A fost membru în consiliul de administraţie al Eximbank (apr. 2009-sept. 2012) şi secretar de stat în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, din 16 mai 2012. A fost ministrul delegat pentru buget în Cabinetul Ponta II de la 21 decembrie 2012.

De la 1 februarie 2005 este conferenţiar universitar doctor în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice și Administrative, respectiv profesor asociat, de la 1 octombrie 2009, în cadrul ASE București.

În 2007 a obţinut Premiul ‘Virgil Madgearu’ pentru economie al Academiei Române.

 Al patrulea posibil înlocuitor al lui Darius Vâlcov este IOANA PETRESCU, fost ministru al Finanțelor Publice.

Ioana Petrescu, a absolvit UNIVERSITATEA HARVARD. Are un doctorat şi un masterat în economie iar la WELLESLEY COLLEGE şi-a luat licenţa în economie şi matematică.

Înainte de a fi asistent la Universitatea din Maryland, a lucrat ca membru al National Review Institute la American Enterprise Institute din Washington, DC.

Citeşte şi: Traian Băsescu: Îl ştiu pe VÂLCOV de copil. Ţin la el, dar trebuia REVOCAT imediat

A predat ca profesor asociat la FACULTATEA de POLITICI PUBLICE la UNIVERSITATEA MARYLAND.

Ioana Petrescu este specializată în finanţe publice, economia ţărilor în curs de dezvoltare şi emergente şi pe  economia de securitate naţională.

DailyBusiness
Toleranță ZERO pentru absențele nemotivate ale medicilor din spitalele publice
Spynews
După valul de caniculă, a fost emis cod galben de inundații în România. Ce zone sunt vizate
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, anunț surprinzător pentru fani! Toți au rămas cu gura căscată! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cele șase orașe ale României unde se vor termina de construit drumuri de mare viteză și noi centuri. Șoferii le vor ocoli și vor petrece mai puțin timp în trafic
Capital.ro
Decizie pentru românii care nu plătesc întreținerea la timp. Asociația de proprietari de la bloc e obligată
Playtech.ro
Ce înseamnă nuda proprietate? Detalii din lege, în 2025
DailyBusiness
CNPP schimbă formula de calculare a vechimii de muncă pentru ieșirea la pensie
Adevarul
Medicamentul la care pacienții renunță pentru că „afectează ficatul”. Medic: „Adevărul este exact invers”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Brad Pitt, prădat de hoți! Mai multe persoane au intrat pe geam și i-au furat lucruri din casă
Spynews
Cine poate beneficia de ajutorul financiar la plata facturilor la energie electrică. Se va acorda un tichet electronic în valoare de 50 de lei
Evz.ro
Cum se pot proteja românii care își iau țeapă cu locuințele cumpărate
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
O mai ții minte pe Ada Nechita? Cum arată la 41 de ani una dintre cele mai frumoase handbaliste din istoria României
kanald.ro
A murit actrița Anca Bejenaru, la vârsta de 71 de ani
Cancan.ro
ALERTĂ medicală! Boala care a umplut camerele de gardă ale spitalelor din România
Playsport.ro
De ce să lași un pahar și o bucată de hârtie în chiuvetă când pleci în vacanță? Este cel mai...
Capital.ro
Pensii mai mici în România. Bolojan schimbă formula de calcul. Anunț în direct la TV: Se rețin 500 lei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Campionul român care s-a iubit cu fosta parteneră a lui George Clooney a înșelat-o
stirilekanald.ro
Și-a ucis soția cu sânge rece, după care a plecat „zâmbind”. Victima își plimba fiul de doar 7 luni în momentul în care criminalul i-a luat viața
Se taie sporurile de la 1 iulie 2025! Bugetarii vor primi mai puțini bani
MediaFlux
Este interzis total de Sfinții Apostoli Petru şi Pavel! Ce nu ai voie să faci duminic, 29 iunie. E mare păcat
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cele mai comice lucruri din lumea în care trăim: sau cum să râzi fără să știi dacă plângi