Ioan Isaiu nu era cunoscut cu probleme de sănătate. Actorul a fost activ până în ultimele momente ale vieții sale. Moartea l-a surprins chiar în timpul unor filmări la București.
În interpretarea sa, harta numerologică a actorului indică o combinație de profunzime emoțională și presiune interioară.
„În harta lui apare o combinație rară: o energie foarte puternică de interiorizare și profunzime, împreună cu o axă de responsabilitate și presiune. Asta descrie un om care a trăit mult „pe dinăuntru”: a ținut tensiunea în el, a analizat mult, a mers mai departe chiar și când era greu, fără să arate cât îl costă. Uneori, oamenii puternici la exterior sunt cei mai vulnerabili la interior, pentru că nu se opresc la timp”, a constatat clarvăzătoarea Carmen Harra după ce i-a realizat analiza numerologică.
Carmen Harra afirmă că vârsta de 56 de ani, vârsta la care îndrăgitul actor a plecat în veșnicie, este considerată un prag important în evoluția simbolică a vieții.
„Vârsta de 56 de ani, în cazul lui, nu era un an oarecare. Era un prag major, un fel de „punct de cotitură” în care viața apasă pe reset și scoate la suprafață tot ce a fost ținut în tăcere. Dacă, în acel prag, există stres cronic, epuizare, somn puțin, tensiune emoțională sau suprasolicitare, numerologia nu mai vorbește despre „cât trăiești” ca potențial, ci despre „cât reziști” în realitate.
În harta lui exista un potențial de longevitate, adică o capacitate de rezistență în timp. Dar această rezistență nu este automată. Ea depinde de condiții: ritm, odihnă, ordine, limite, liniște, descărcare emoțională. Când un om trăiește ani la rând sub presiune, punându-i pe ceilalți pe primul loc, iar pe sine pe ultimul, corpul poate ceda brusc nu din slăbiciune, ci din acumulare.
Mai exista și o temă importantă în harta lui: dificultatea de a „lăsa jos” poverile la timp, de a închide capitole, de a se descărca. Pe înțelesul tuturor, este ca și cum sistemul nervos rămâne cu prea multe lucruri nespuse și neterminate în interior. Într-un profil în care se adună multă tensiune și multă responsabilitate, această lipsă de descărcare poate deveni un factor de risc”, a declarat clarvăzătoarea pentru Click.