Recent, Carmina Vârciu a postat pe rețelele de socializare un videoclip în care a explicat cum a ajuns în Statele Unite ale Americii, dar și cum s-a schimbat corpul ei, părând însărcinată în cinci luni.
Fiica lui Liviu Vârciu a recunoscut că îi place foarte mult să mănânce, dar că nu se aștepta ca alimentele din America să o baloneze atât de rău, încât să pară însărcinată.
„Da? Asta sunt eu. Deci am primit foarte multe întrebări despre cum am ajuns în America. Ei bine, hai să vă răspund la întrebări în primul și în primul rând și după aceea să povestim despre cum am ajuns să am burtă de gravidă în 5 luni.

Ei bine, eu cred că Dumnezeu știe ce face și că uneori ți le mai faci și cu mâna ta, dar uneori sunt date de sus.

Pentru că, consider că așa a fost să fie, să nu termin facultatea când ar fi trebuit să o termin. Ca să pot să am parte de experiența asta pentru că m-am reapucat de facultate ca să o termin și dacă tot am avut oportunitatea asta, am zis, de ce nu? Eu am plecat din România pe 11 iunie, trebuia să începem munca pe 15 iunie, dar am început-o pe 19.
Avem bilet de întoarcere pe 26, respectiv 27 octombrie. Pentru că odată ce se termină viza de muncă, ai la dispoziție o lună întreagă să călătorești.
Vreau să vă spun că este un mediu foarte drăguț și oamenii sunt foarte drăguți, cu toate că mi-e dor de casă și niciunde nu-i ca acasă. Nu înțelegeți, atât de mult mi-am dorit să ajung aici, să mănânc aici, pentru toate nopțile în care am stat pe TikTok.
Și mi-era foame și era două noaptea și mi-apăreau oameni care făceau mukbang-uri de aici.
Și am rămas atât, dar atât de dezamăgită. Sosul ăsta e groaznic. Are gust a turtă dulce. Jur dacă vă mint. Sosul ăsta este varianta low cost. Aici nu e bun, nu e bun. Asta s-a întâmplat cu corpul meu după ce am mâncat (de la fast-food).
Am mâncat un wrap de pui, două mușcături. Carnea din dublu cheese, aia nu știu ce e, dar nu e carne. Mirosea a ulei prăjit. Singura chestie care chiar mi-a plăcut că au fost buni au fost cartofii. În rest, groaznic. Nu știu ce bagă ăștia aici în mâncare, frate, dar gen ceva rău de tot, rău de tot, rău de tot”, a spus Carmina în mediul online.
Fiica lui Liviu Vârciu a recunoscut că, deși nu s-a îngrășat, după două zile de când mâncase fast-food, corpul său arăta ca al unei femei gravide.
„Încerc pentru că, fiți că eu sunt gurmandă de fel. Mie îmi place să pap, mie îmi place mâncarea, recunosc, nu am niciun probleme să zic asta. Am noroc că nu-mi plac dulciurile, că dacă mai îmi plăceau și dulciurile, încerc pe cât posibil să cumpăr să-mi gătesc acasă. M-am grețit maxim oricum de la fast food-urile lor. Mă bucur din suflet că nu-mi place. De îngrășat încă nu m-am îngreșat. Am tot aceleași kilograme, dar m-am umflat cu pompa. Și asta sunt eu la două zile după. În rest, este o experiență super tare de care chiar încerc să mă bucur la maxim. Vă mulțumesc oricum tuturor pentru toate mesajele și pentru toate urările și pentru absolut toate mesajele alea că v-ați luat din timpul vostru să îmi scrieți mesaje”, a mai spus tânăra pe TikTok.