Cartier din nordul Capitalei, fără apă caldă şi căldură până la mijlocul lunii

Reprezentanţii RADET spun că problemele în furnizarea agentului termic în cartierul Aviaţiei sunt cauzate de lucrări urgente, în timpul cărora s-a constatat că este nevoie de înlocuirea mai multor conducte decât se estima iniţial, dar şi de realizarea unei consolidări a galeriei în care se lucrează, întrucât exista pericolul surpării acesteia.
Filip Stan
01 nov. 2019, 21:11
Cartier din nordul Capitalei, fără apă caldă şi căldură până la mijlocul lunii

„Ne cerem scuze locuitorilor cartierului Aviaţiei pentru problemele întâmpinate în furnizarea agentului termic în această perioadă. Deficienţele înregistrate cu precădere în orele de consum maxim sunt cauzate de lucrările de primă-urgenţă dispuse pentru îmbunătăţirea alimentării cu agent termic în acest cartier”, se arată într-un comunicat de presă al RADET.

Sursa citată menţionează că, după începerea lucrării din Bulevardul Iancu de Hunedoara, s-a constatat degradarea plăcilor de beton care acoperă galeria în care urmau să se desfăşoare lucrările de înlocuire a conductelor de termoficare.

„Această situaţie prezenta un risc multiplu deoarece exista posibilitatea surpării galeriei. Riscul exista atât pentru conductele ce urmau a fi înlocuite, cât şi pentru transportul rutier, având în vedere faptul că în această zonă, la suprafaţă, sunt amplasate liniile de tramvai. Pentru a preîntâmpina prăbuşirea galeriei a fost necesară efectuarea unei structuri metalice de susţinere, iar în urma expertizei efectuate s-a constatat că este absolut necesară înlocuirea unei cantităţi mai mari de conductă decât cea planificată iniţial”, spun reprezentanţii RADET.

Lucrarea care se desfăşoară pe Bulevardul Iancu de Hunedoara şi care presupune înlocuirea unor porţiuni de conductăa de diametrul 700 mm, cu o vechime de peste 50 de ani, alături de cea desfăşurată la intersecţia străzii Nicolae Caramfil cu Şoseaua Pipera, fac parte din măsurile dispuse pentru îmbunătăţirea alimentării cu agent termic în cartierul Aviaţiei. Magistrala are o importanţă vitală în funcţionarea sistemului de termoficare în zona de Nord a Capitalei.

Termenul avansat de constructor este 15 noiembrie, termen la care alimentarea cartierului Aviaţiei va fi făcută din CET Grozavesti.

„Problemele privind furnizarea agentului termic sunt accentuate de faptul că în momentul de faţă acest cartier este alimentat din CET Sud, adică de la o distanţă de aproximativ 8 kilometri”, mai arată RADET.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințesa de Aur își vinde apartamentul. Cum arată locuința din Pitești a cântăreței | FOTO
Fanatik.ro
Președintele din SuperLiga care vrea să renunțe la fotbal și să intre în politică: „Mă gândesc serios”
Capital.ro
Cum se solicită pensia pentru limită de vârstă dacă ați lucrat în mai multe state din UE. Reguli privind calculul, plata și condițiile de acordare
Playtech.ro
Cât curent consumă românii anual. Tabelul care arată cifrele exacte, stăm prost faţă de restul Europei
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
Adrian Ilie a dat lovitura! Afacerea care i-a adus mai mulți bani decât contractele din fotbal
MediaFlux
Se pregătește suspendarea lui Nicușor Dan. Anunț oficial
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România