Casa Albă: Hillary Clinton NU primeşte automat sprijin de la Barack Obama

Hillary Clinton nu va primi un sprijin "automat" din partea lui Barack Obama în cursa pentru Casa Albă din 2016, a declarat luni purtătorul său de cuvânt, subliniind că cei doi foști rivali democrați împărtășesc multe preocupări comune.
Filip Stan
13 apr. 2015, 19:46
Casa Albă: Hillary Clinton NU primeşte automat sprijin de la Barack Obama

„Există și alți oameni care sunt prieteni cu președintele și care ar putea decide să se lanseze în cursă”, a subliniat Josh Earnest, purtător de cuvânt al lui Obama, în timpul briefingului de presă cotidian.

Hillary Clinton, care și-a anunțat candidatura duminică, este văzută ca favorită în tabăra democrată în absența unui rival puternic.

Cea care a condus diplomația americană timp de patru ani în administrația Obama va primi un sprijin „automat” din partea președintelui? „Răspunsul este nu”, a declarat Earnest, notează AFP, citată de Agerpres.

Întrebat asupra afirmațiilor dnei Clinton, care în înregistrarea video în care și-a anunțat candidatura a subliniat dificultățile economice cu care se confruntă mulți americani, purtătorul de cuvânt al lui Obama a estimat că nu a fost o critică la adresa președintelui care, de fapt, împărtășește „aceleași preocupări”.

Citeşte şi Barack Obama, despre Hillary Clinton: „Ar fi un preşedinte excelent”

Obama este convins că „putem face mai mult pentru a asigura că familiile din clasa de mijloc au acces la educație și formare profesională, cruciale pentru succesul lor pe termen lung, dar și pentru succesul țării”, a adăugat el.

Obama, care a învins-o pe Clinton în alegerile primare democrate din 2008, și-a exprimat sprijinul sâmbătă pentru fosta senatoare de New York.

„Ea a fost un candidat formidabil în 2008… A fost un secretar de stat excepțional. Este prietena mea”, a declarat el. „Cred că ar fi un președinte excelent”, a adăugat Obama.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT