Statul nu mai finanţează Casa Verde. Românii își instalează panouri fotovoltaice din banii lor: „Birocrația ne limitează”

Românii care vor să își reducă facturile la energie aleg tot mai des să investească din fonduri proprii în sisteme fotovoltaice, în lipsa unei noi sesiuni a programului Casa Verde. Pentru unii, costurile ridicate și timpul de așteptare pentru obținerea finanțării de la stat au făcut ca instalarea panourilor solare să nu mai poată fi amânată.
Filip Stan
23 oct. 2026, 10:57
Statul nu mai finanţează Casa Verde. Românii își instalează panouri fotovoltaice din banii lor: „Birocrația ne limitează”
Statul nu mai finanţează Casa Verde. Românii își instalează panouri fotovoltaice din banii lor: „Birocrația ne limitează”

Al doilea an fără Casa Verde. Andrei Nica, antreprenor și proprietar al unei mici pizzerii, spune că factura la energie pentru afacerea sa depășește 5.600 de lei: „Aceasta este factura pentru business-ul nostru”. Pentru a reduce cheltuielile, acesta a apelat la o firmă specializată, care i-a instalat un sistem fotovoltaic cu o capacitate medie spre mare de producție și stocare: „Încercăm să ne acoperim pe cât posibil consumul. Factura la electricitate, la casă, era 1.500 de lei. Sper ca factura de la casă să fie acoperită majoritar, iar cea de la pizzerie undeva între 20 și 30% să reușim să acoperim costurile”.

Antreprenorul și-ar fi dorit să acceseze și finanțarea prin programul Casa Verde, însă a renunțat din cauza timpului de așteptare. „Birocrația ne limitează. Și am preferat să mergem pe finanțare proprie”, a explicat acesta pentru Observator.

Instalările de panouri fotovoltaice sunt în creștere

Potrivit instalatorilor, numărul clienților care aleg să își monteze sisteme fotovoltaice a crescut, chiar dacă trebuie să suporte singuri costurile sau să apeleze la credite.

„Numărul de instalări a crescut. În lunile trecute instalam, în medie, 100 de sisteme, astăzi am ajuns să instalăm 120-130 de sisteme lunar. Apelează fie la fonduri proprii, fie apelează la bănci pentru a putea achiziţiona sisteme fotovoltaice în rate. În loc să-şi plătească factura la energie, plătesc rata la un sistem fotovoltaic”, a explicat George Truşcă, instalator fotovoltaice.

Pentru cei care nu dispun de întreaga sumă necesară, unele variante de finanțare permit plata în rate pe o perioadă de până la cinci ani, cu dobânzi fixe care pornesc de la 6%, potrivit informațiilor prezentate de instalatori. În aceste condiții, gospodăriile și micii antreprenori încearcă să își reducă dependența de rețeaua electrică prin instalarea panourilor solare și a bateriilor de stocare, chiar și fără sprijin financiar de la stat.

Citeşte şi: Britanicii, îndemnați să se pregătească pentru situații de urgență. Ce provizii recomandă Guvernul pentru trei zile

Când ar putea fi reluat programul Casa Verde

Reluarea programului Casa Verde rămâne un subiect de interes pentru cei care intenționează să investească în energie regenerabilă. „Cel mai probabil anul viitor o să fie lansat acest program. Și începe și montajul bateriilor. Clientul, în momentul de față, nu poate să facă înscrierea în program”, a declarat Florin Diaconu, instalator de sisteme fotovoltaice.

Sprijinul financiar ar putea ajunge la cel mult 15.000 de lei, în funcție de punctajul obținut, de capacitatea de stocare și de contribuția solicitantului. Florin Diaconu a oferit și un exemplu privind costurile unui astfel de proiect: „Dacă valoarea totală a proiectului este de 18.000 de lei, pentru o baterie de 20 de kW, clientul trebuie să vină cu aprox 11.000 de lei, să ia de la AFM 8000 de lei”. Sumele exacte și criteriile de eligibilitate depind însă de regulile oficiale ale programului care va fi aprobat.

Citeşte şi: Se schimbă regulile pentru sobele pe lemne. Ce prevede proiectul pentru anul 2040 și cine ar putea primi finanțare

Specialiștii spun că panourile și bateriile ar fi trebuit finanțate împreună

Corneliu Badea, expert în energie, consideră că sprijinul acordat pentru instalarea panourilor fotovoltaice ar fi trebuit să includă de la început și soluții de stocare a electricității.

„A fost o eroare faptul că statul nu a început de la primul program să ofere bani atât pentru panouri, cât şi pentru stocare. Lucrurile trebuiau făcute împreună. Trebuie să se deplaseze o nouă echipă să instaleze. Costurile astea ar fi putut fi scutite”, a declarat Corneliu Badea.

Bateriile permit stocarea energiei produse în timpul zilei și utilizarea acesteia ulterior, inclusiv atunci când panourile nu mai generează electricitate. Astfel, beneficiarii pot folosi o parte mai mare din energia produsă de propriul sistem, în funcție de consum și de capacitatea instalației.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Cristi Chivu, „mitraliat” în Italia după dezastrul din Milan – Inter: „Ce echipă a făcut? Face experimente?”
Capital.ro
Inteligența artificială va putea face rezervări și cheltui bani în locul tău, fără să aprobi fiecare tranzacție. Cum va schimba Euro digital ecosistemul de plăți
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Anul în care studenții le-au spus „NU“ comuniștilor. Legătura dintre revolta tinerilor și Ceaușescu și Iliescu, explicată de un reputat istoric
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit tragic pentru un tânăr de 28 de ani, în apropiere de Caransebeș. A ajuns cu mașina pe sensul opus și s-a lovit de un TIR
iamsport.ro
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
MediaFlux
Ce părere are Nadia Comăneci despre primul ei sezon la „Românii au talent”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT