Câştigătoarea Premiului Nobel 2013 pentru literatură nu poate să îşi ridice distincţia

Scriitoarea canadiană Alice Munro are o sănătate prea fragilă pentru a merge la Stockholm să îşi ridice premiul Nobel pentru literatură, în luna decembrie, a anunţat vineri secretarul general al Academiei suedeze.
Alina Costache
18 oct. 2013, 15:00
Câştigătoarea Premiului Nobel 2013 pentru literatură nu poate să îşi ridice distincţia

„Pur şi simplu, sănătatea ei nu este destul de bună”, a scris Peter Englund pe blogul său, potrivit Mediafax.

„Toţi cei interesaţi, inclusiv doamna Munro, regretă acest fapt, dar nu este nimic de făcut într-o astfel de situaţie. Nu cunoaştem deocamdată forma pe care o va avea discursul de primire a distincţiei şi nici identitatea persoanei căreia îi va fi înmânat premiul în numele ei”, a adăugat el.

În vârstă de 82 de ani, Alice Munro a prevenit Academia suedeză în legătură cu faptul că nu va traversa Oceanul Atlantic, chiar în ziua în care a fost anunţată că a fost desemnată câştigătoarea din acest an a premiului Nobel pentru literatură, pe 10 octombrie.

„Sunt o femeie bătrână, iar sănătatea mea este fragilă”, a spus scriitoarea canadiană, citată de Peter Englund.

Două dintre scriitoarele recompensate recent cu Nobelul pentru literatură, austriaca Elfriede Jelinek (2004) şi britanica Doris Lessing (2008), au renunţat şi ele la călătoria la Stockholm din acelaşi motiv. Premiul şi medaliile le-au fost remise la ambasada Suediei din ţările lor.

Premiul Nobel pentru literatură pe anul 2013 a fost acordat, pe 10 octombrie, scriitoarei Alice Munro, considerată „un maestru al prozei scurte contemporane”. A fost pentru prima dată în istoria de 112 ani a premiilor Nobel când Academia suedeză a recompensat un autor care scrie doar nuvele.

Alice Munro este primul scriitor canadian recompensat cu Nobelul pentru literatură şi, totodată, cea de-a 13-a femeie care a primit această distincţie.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Video. Antena 1, delay de 12 secunde la Suedia - România! Când Isak marca, la TV mingea era la 60 metri de poarta lui Radu
Capital.ro
Când primesc pensionarii banii în octombrie. Calendarul plăților pe card și prin poștaș
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte