Cât câştigă Liviu Dragnea. Lista cu noile salarii de la Camera Deputaţilor, după adoptarea Legii salarizării UPDATE

Camera Deputaţilor a făcut publice indemnizaţiile pentru funcţiile de demnitate publică alese, precum şi salariile celor care ocupă funcţii în serviciile instituţiei şi în birourile parlamentare, în plată la 30 septembrie, respectând astfel o prevedere din recent adoptata Lege a salarizării.
Iulian Tudor
05 oct. 2017, 07:13
Cât câştigă Liviu Dragnea. Lista cu noile salarii de la Camera Deputaţilor, după adoptarea Legii salarizării UPDATE

Indemnizaţiile (brute) pentru funcţiile de demnitate publică alese, în plată la 30 septembrie 2017, sunt următoarele, potrivit Mediafax:

Preşedintele Camerei Deputaţilor – 16.675 lei

Vicepreşedinţi – 15.515 lei

Secretari şi chestori – 15.225 lei

Liderii grupurilor parlamentare – 14.500 lei

Preşedinţii comisiilor permanente – 14.065 lei

Vicepreşedinţii comisiilor permanente – 13.630 lei

Secretarii comisiilor permanente – 13.340 lei

Deputaţi – 13.050 lei

Totodată, Camera Deputaţilor a publicat şi lista funcţiilor din Serviciile Camerei Deputaţilor la data de 30 septembrie 2017, menţionând atât salariul de bază minim, cât şi salariul de bază maxim. Redăm salariul de bază maxim (brut) al unora dintre funcţii:

Secretar general – 17.900 lei

Secretar general adjunct – 17.677 lei

Şef departament/ director general – 12.400 lei

Şef serviciu – 10.285 lei

Şef birou – 9.145 lei

Expert parlamentar – 7.289 lei

Consilier parlamentar – 8.859 lei

Şofer – 3.703 lei

Bucătar (referent) – 2.936 lei

Muncitor spălător auto/liftier – 2.365 lei

Lista funcţiilor din cadrul birourilor parlamentare la data de 30 septembrie 2017 conţine următoarele salarii de bază maxime (în valoare brută):

Consilier – 3.811 lei

Expert – 3.471 lei

Şofer – 1.450 lei

Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice indică la art. 33, privind Transparenţa veniturilor salariale, autorităţile şi instituţiile publice care vor publica la sediul propriu şi pe pagina proprie de internet, în datele de 31 martie şi 30 septembrie ale fiecărui an, şi vor menţine publicată o listă a tuturor funcţiilor din autorităţile sau instituţiile publice respective ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, cuprinzând salariul de bază, baza de calcul, valoarea anuală a voucherelor de vacanţă, valoarea anuală a indemnizaţiei de hrană.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
FCSB – Dinamo în sferturi și Rapid – Craiova în semifinalele din Cupa României? Toate calculele după tragerea la sorți a grupelor
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român stabilit în Italia și-a pierdut viața în timp ce își vopsea casa. Bărbatului i s-ar fi făcut brusc rău
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Lovitură pentru Bolojan și PNL! Au pierdut toate procesele
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat