Cât câştigă un bancher de top din România

Sergiu Manea, 42 de ani, vicepreşedintele executiv al BCR, cea mai mare bancă locală, a avut anul trecut venituri nete de 1,97 milioane de lei din mandatul de la BCR, ceea ce înseamnă o medie lunară de 164.000 de lei (echivalentul a 37.000 de euro). 
Alina Costache
04 mart. 2015, 15:28
Cât câştigă un bancher de top din România

Venitul anual încasat de Manea la BCR apare în declaraţia sa de avere pe care a publicat-o, conform legii, ca urmare a faptului că a fost timp de câteva luni membru în consiliul de administraţie al companiei de stat Romgaz. Documentul a fost completat pe data de 18 februarie 2015, scrie zf.ro.

Manea a ocupat funcţia de administrator la Romgaz de la finalul lunii iulie până în decembrie anul trecut, când a renunţat la această poziţie.

Sergiu Manea ocupă din 2012 funcţia de vicepreşedinte executiv trezorerie, pieţe de capital& Group Large Corporates şi este Membru al Comitetului Executiv în cadrul BCR. Anterior, el a lucrat timp de şapte ani în Viena, unde a lucrat pentru bănci precum Bank Austria Creditanstalt sau UniCredit. În perioada 2010- 2012, Manea a fost partener la o firmă austriacă de asset management şi consultanţă financiară (Ithuba Capital).

Anul trecut, BCR a avut active în valoare 61 de miliarde de lei şi pierderi de 2,8 miliarde de lei pe fondul creşterii provizioanelor.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Soacra Mirelei Vaida, declarații savuroase despre nora ei! Cum se înțelege concurenta de la Asia Express cu mama soțului
Fanatik.ro
Gigi Becali știe decizia lui Hagi: “N-are cu cine, eu făceam 25 de schimbări la pauză! Are România vreun jucător de 7 milioane?”
Capital.ro
Ajutoare sociale, calendar complet octombrie 2026. Când intră alocațiile, indemnizațiile și ajutorul de incluziune pentru 7 milioane de români
Playtech.ro
Greșeala pe care mulți proprietari de panouri fotovoltaice o fac toamna. Poate reduce producția de curent exact înainte de iarnă
Adevarul
Bagajul de mână, inclus în prețul biletului. Noile reguli care schimbă călătoriile cu avionul în UE
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihai și-a pierdut viața în Italia, după ce s-a izbit violent cu motocicleta de un zid
iamsport.ro
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
MediaFlux
Se pregătește suspendarea lui Nicușor Dan! George Simion cere parlamentarilor PSD să semneze pentru suspendarea președintelui
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte