Studiu: Cât de inculţi sunt AMERICANII? Un sfert dintre ei nu ştiu că Pământul se învârte în jurul Soarelui

Un sfert dintre americani nu ştiu că Pământul se învârte în jurul Soarelui, iar peste jumătate nu cunosc teoria potrivit căreia omul provine din maimuţă, a constatat o anchetă cu rezultate edificatoare realizată de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţe, făcută publică vineri.
Alina Costache
14 feb. 2014, 20:12
Studiu: Cât de inculţi sunt AMERICANII? Un sfert dintre ei nu ştiu că Pământul se învârte în jurul Soarelui

Potrivit sondajului la care au participat aproape 2.200 de persoane, doar 74% dintre respondenţi au ştiut că Pământul se învârte în jurul Soarelui, iar 52% nu au aflat de teoria potrivit căreia omul se trage din maimuţă. Din nouă întrebări referitoare la cunoştinţe elementare de fizică şi biologie, scorul mediu al răspunsurilor exacte a fost de doar 6,5, conform Mediafax.

Citeşte şi A deschis uşa DORMITORULUI în timp ce fiul său ADOLESCENT făcea SEX. Când a văzut cu cine, a chemat POLIŢIA

În pofida acestor rezultate mediocre în ce priveşte cunoştinţele ştiinţifice ale americanilor intervievaţi, peste 90% dintre aceştia s-au declarat „foarte interesaţi” sau „interesaţi în mod moderat” de noile descoperiri din domeniul medical. În plus, SUA par relativ bine plasate în ce priveşte aşa-zisa „educaţie ştiinţifică informală”. Astfel, aproape 60% dintre americani au fost la o grădină zoologică, la un acvariu, la un muzeu de istorie a naturii sau de ştiinţă şi tehnologie.

De altfel, aproape 90% dintre participanţii la anchetă consideră că binefacerile ştiinţei contribuie la surmontarea potenţialelor pericole. În acelaşi timp, o treime dintre respondenţi sunt de părere că ştiinţa şi tehnologia ar trebui să beneficieze de un nivel sporit de finanţare.

Citeşte şi Gestul IEŞIT din COMUN al unui bărbat după ce nu a fost acceptat pentru LOCUL de MUNCĂ mult dorit

Studiul a arătat că peste 90% dintre americani apreciază că oamenii de ştiinţă „ajută la rezolvarea unor probleme dificile” şi „lucrează pentru binele omenirii”, a subliniat John Besley, profesor adjunct de relaţii publice la Universitatea din Michigan.

Acest studiu este realizat din doi în doi ani şi este inclus în raportul cu privire la ştiinţă şi inginerie pe care Consiliul Naţional american pentru Ştiinţă îl remite cu regularitate preşedintelui şi Congresului. Profesorul Besley a prezentat rezultatele studiului în cadrul conferinţei anuale a Asociaţiei Americane pentru Ştiinţe, reunită la Chicago între 12 şi 15 februarie.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa lui Gheorghe Dincă după 7 ani de la crima care a îngrozit România. Locuința a ajuns o ruină | FOTO
Fanatik.ro
Anunțul momentului despre transferul lui Ștefan Baiaram de la Universitatea Craiova a fost făcut. ”Peste 5 milioane de euro”
Capital.ro
UE pregătește o nouă schimbare pentru încălzirea locuințelor. Proprietarii ar putea avea reguli noi în următorii ani. Ce se întâmplă cu centralele pe gaz și păcură
Playtech.ro
Povestea lui Lamine Yamal. Fotbalistul Spaniei a explicat ce înseamnă cu adevărat presiunea: „Mama m-a avut la 16 ani, iar tatăl meu aduna lucruri de pe stradă”
Adevarul
SURSE: Ședință tensionată la PNL. Hubert Thuma îl acuză pe Bolojan că aduce în partid oameni din POT și SOS
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lumea actoriei este îndoliată! Dana Tapalagă a pierdut lupta cu o boală gravă, la 57 de ani
iamsport.ro
Sorin Cârțu s-a supărat și a plecat de la Universitatea Craiova: ”Am zis că nu mai lucrez pentru nimeni”
MediaFlux
Pensia comunitară, beneficii în plus pentru români. Casa de Pensii anunță procedura completă
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România