În alegerea unui liceu privat, părinții trebuie să analizeze mai mulți factori importanți: notorietatea școlii, performanțele obținute de elevi la Bacalaureat, pregătirea cadrelor didactice, abordarea educațională, precum și programul zilnic – care în multe cazuri include activități extracurriculare fără costuri suplimentare. Alte elemente relevante sunt transportul, infrastructura și gama completă de servicii educaționale disponibile, cum ar fi consilierea psihopedagogică și orientarea profesională.
Totuși, pentru multe familii, partea financiară rămâne un aspect decisiv. Chiar dacă la început taxa poate fi suportabilă, este esențial să fie luată în calcul sustenabilitatea pe termen lung, având în vedere că liceul durează patru ani și că, în unele cazuri, tarifele pot fi majorate anual.
Unele licee din lista de mai jos pot avea mai multe centre, în sectoare diferite, de aceea vă sfătuim să verificați cu atențiile adresele tuturor sediilor pe site-ul fiecărei instituții de învățământ.
Taxa la liceele private din București în 2025, sector 1
Liceul Teoretic „Genesis College”
Adresa: Șoseaua Străulești 89A. Detalii pe: genesis.ro
Liceul Teoretic „Genesis College” este acreditat atât la nivel național, cât și internațional prin programul International Baccalaureate (IB). Oferta educațională propune trei specializări la nivelul liceal.
Clase/profiluri:
Profil Real:Matematică-Informatică, intensiv informatică (câte o clasă de 16 elevi pe fiecare nivel);
Profil Uman:Științe Sociale, bilingv limba engleză: (câte o clasă de 16 elevi pe fiecare nivel);
Economic & Business Management: clasa a IX-a (16 elevi) și clasa a X-a (16 elevi).
Taxe:
Taxa pentru admitere și evaluare: 300 eur;
Taxa de înscriere: 300 eur;
Taxa de resurse logistice educaționale: 130 eur/lună;
Taxa școlară (liceu curriculum românesc): 1.190 euro/lună;
Taxa școlară include, printre altele, și programul intensiv de limba engleză, cu profesori nativi, activități extracurriculare și cluburi, orientare profesională și internshipuri în companii partenere etc.
Liceul Teoretic German „Idees”
Adresa: Str. Făgăraș nr. 9-13. Detalii pe: idees.ro
Liceul IDEES (Interkulturalität Deutsch Erziehung Erlebnis Schule) oferă patru specializări în cadrul filierei teoretice: Real – Matematică-Informatică, Real – Științele Naturii, Uman – Filologie, Uman – Științe Sociale, toate cu predare în limba maternă germană sau în sistem bilingv română-germană. IDEES este centru autorizat de testare DSD I și DSD II, Cambridge și ECDL și oferă variate oportunități de practică în cadrul unor companii, voluntariat și alte activități extracurriculare.
Clase/profiluri:
Profil Real:cu predare în limba maternă germană:Matematică-Informatică (15 elevi);
Științele Naturii (15 elevi);
cu predare în sistem bilingv română-germană;Matematică-Informatică (15 elevi);
Științele Naturii (15 elevi);
Profil Uman:cu predare în limba maternă germană:Filologie (15 elevi);
Științe Sociale(15 elevi);
cu predare în sistem bilingv română-germană;Filologie (15 elevi);
Științe Sociale(15 elevi).
Taxe:
Taxă administrativă: 3.780 euro (include gustarea și masa de prânz, rechizite și materiale didactice, alte cheltuieli adminsitrative);
Taxa de școlarizare anuală: 7.770 euro/ an (include, pe lângă activitățile educative conform Curriculumului Național în limba germană ca limbă maternă, programe de internship, programe de consolidare sau pregătire pentru certificări de limbă germană și engleză etc.)
În taxa educațională nu sunt incluse uniformele și nici excursiile școlare.
Liceul Internațional Ioanid
Adresa: Calea Griviței 1 (intersecție cu Calea Victoriei). Detalii pe: ioanid.com
În oferta Liceului Internațional Ioanid se regăsesc următoarele profiluri:
Filologie bilingv (profil umanist);
Matematică-informatică bilingv (profil real);
Științe ale naturii bilingv (profil real);
Sistem Cambridge (cu predare in limba engleza).
Taxe
Taxa educațională:Clasa a IX-a (Uman/Real): 9.630 euro/an școlar;
Clasele X, XI, XII (Uman/Real): 8.825 euro/an școlar;
Clasele IX, X (Cambridge): 10.950 euro/an școlar;
Clasele XI, XII (Cambridge): 10.950 euro/an școlar.
Taxa administrativă: 1.925 euro/ an școlar;
Taxa resurse, pregătire, examinare Cambridge 1.000 EUR/ an școlar (pentru clasele Cambridge);
Taxa de masă (opțională): 1.750 euro /an școlar
*Taxa educațională include resursele individuale utilizate pe parcursul întregului an: manuale școlare și auxiliare; activități din Curriculumul National; program intensiv de limba engleză; curs de debate (în limba engleză); participare la diverse programe/ proiecte educaționale, pregătirea concursurilor și olimpiadelor școlare.
Liceul Particular „Onicescu Mihoc”
Adresa: Str. Gârlei 81, Corp B, Etaj 2. Detalii pe: onicescu-mihoc.ro
În oferta liceului „Onicescu Mihoc” se regăsesc profilurile matematică-informatică și profil economic. Pentru admiterea în clasa a IX-a în anul 2025-2026 va exista doar profilul economic. Liceul organizează examene de certificare a competențelor profesionale nivel 4 conform metodologiilor în vigoare.
Profil: matematică informatică și economic (pentru clasa a IX-a în 2025 va exista doar profil economic);
Număr de clase: una/ pe fiecare nivel;
Număr de locuri: 26-28.
Taxa de școlarizare:
Învățământ cu frecvență (zi) – 3.750 lei/an
Învățământ cu frecvență redusă (fr) – 2.500 lei
Liceul Teoretic „Şcoala Europeană Bucureşti”
Adresa: B-dul Expoziției 24D. Detalii pe: scoalaeuropeana.ro
Liceul Teoretic „Școala Europeană București” oferă o programă în sistem bilingv și program de diplomă IBDP (Programul de Diplomă al Bacalaureatului Internațional), îmbinând curriculum național cu elemente din cel britanic și cu practici ale școlilor internaționale.
Profil: Teoretic/Real:
Matematică-Informatică – bilingv engleză;
Științe ale naturii – bilingv engleză;
Taxe:
Taxa de școlarizare: 14.200 euro/an școlar
Taxa de evaluare dosar: 300 euro
Taxa de înscriere: 300 euro
Liceul Teoretic „Şcoala Mea”
Adresa: Str. Văliug nr. 12-18. Detalii pe scoala-mea.com
Liceul Teoretic „Școala Mea” pune la dispoziția elevilor un Curriculum National (pregătire examen Bacalaureat național și pregătire examene Cambridge IGCSE/AS-ALEVEL), precum și un curriculum britanic internațional. La admitere se pot prezenta elevi ce obțin cel puțin media 9 la examenul de Evaluare Națională și promovează testul de abilități cognitive al liceului, test ce permite orientarea elevului către profilul liceal potrivit.
Profiluri:
Uman – Științe Sociale (1 clasă – maxim 20 elevi)
Real – Științele Naturii (2 clase – maxim 20 elevi/clasă)
Taxa de școlarizare: 9.000 euro/an (curriculum național) și 12.800-13.200 euro/an școlar (curriculum britanic).
Liceul Teoretic Naţional
Adresa: Str. Buzeşti nr. 14-18. Detalii pe liceulnational.ro
Pachetul educațional al acestui liceu cuprinde cursurile planului cadru la nivel național îmbunătățit cu ore de limba engleză, informatică, consultații individuale pentru aprofundarea cunoștințelor pentru Limba și Literatura Română, Matematică și Științe și obținerea certificărilor Cambridge, ECDL. Admiterea la liceu constă într-un interviu cu durata aproximativă de 30 de minute cu unul dintre membrii Consiliului de Admitere.
Clase/profiluri:
Profiul real:Matematică-informatică, intensiv limba engleză;
Științe ale naturii, intensiv limba engleză.
Profilul uman:Știinţe sociale, intensiv limba engleză;
Filologie, intensiv limba engleză.
Taxe:
Taxa de înscriere: 300 euro;
Taxa de școlarizare anuală: 12.800 euro (clasele a IX-a – a XI-a) și 13.000 euro (clasa a XII-a);
În taxa educațională sunt incluse servicii de consiliere pentru elevi și părinți, două gustări și masa de prânz, manualele, materiale și rechizitele școlare, evaluarea stării de sănătate și asistență medicală.
Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”
Adresa: Str. Ion Heliade Rădulescu 18, Sector 2 (sediul principal); Str. Zborului 7-9, Sector 3 (nivel liceal). Detalii pe: anastasiapopescu.ro
Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” este axat pe formarea elevilor care își doresc o carieră în domeniul educațional.
Profil:
Pedagogic/ Învățător-educator și Educator-puericultor (admitere, probe vocaționale și aptitudini în perioada 26 – 28 mai 2025)
Teoretic/ Uman – Filologie (intensiv engleză) – (admitere în data de 7 iulie 2025)
Teoretic/ Uman – Științe sociale (intensiv engleză) – (admitere în data de 7 iulie 2025)
Taxe:
Taxa de școlarizare: 3950 euro/ an școlar;
Taxă masa de prânz: 26 lei/zi.
Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu”
Adresa: Str. Viitorului 161-163. Detalii pe: liceulmincu.ro
Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu” respectă curriculumul național, dar oferă elevilor și un program de pregătire lingvistică cu certificare în UE și pregătire în informatica aplicată cu certificare ECDL.
Profil Real: Științe ale naturii. Pentru clasele a IX-a sunt disponibile 30 de locuri în anul școlar 2025-2026.
Taxe:
Taxa de școlarizare: 8.000 euro/an (plătibile integral sau în 10 rate lunare);
Taxa de înscriere: 250 euro.
Liceul Teoretic „Sfinţii Trei Ierarhi”
Adresa: Str. Oltețului 15. Detalii pe: ltsti.ro
Liceul Teoretic „Sfinții Trei Ierarhi” propune elevilor profilul Real matematică -informatică. Pentru admiterea la acest liceu, elevii trebuie să obțină minimum 9.40 la Evaluare Națională și să aibă 10 la purtare în toate clasele gimnaziale. De asemenea, înainte de admitere, va avea loc evaluarea psihologică, printr-un interviu efectuat de psihologii instituției de învățământ.
Număr de clase: 1/nivel de studii;
Taxa de școlarizare: 29.000 lei/an.
Taxa la liceele private din București în 2025, sector 3
Liceul Teoretic „Hyperion”
Adresa: Şos. Mihai Bravu nr. 288C. Detalii pe liceulhyperion.ro
Liceul Teoretic Hyperion din București este acreditat pe 4 specializări: Filologie, Matematică-informatică, Științe ale Naturii și Economic, în oferta sa educațională regăsindu-se atât opțiuni pentru a urma liceul, după programa națională, la cursurile de zi, cât și la cele cu frecvență redusă.
Profil Uman (Filologie intensiv engleză)Clasa a IX-a: 5 clase
Clasa a X-a: 5 clase
Clasa a XI-a: 4 clase
Clasa a XII-a: 3 clase
Clasa a XIII-a: 1 clasă
Profil RealMatematică-informaticăClasa a IX-a: 1 clasă
Clasa a X-a: 2 clase
Clasa a XI-a: 1 clasă
Clasa a XII-a: 1 clasă
Științe ale naturiiClasa a IX-a: 1 clasă
Clasa a X-a: 1 clasă
Clasa a XI-a: 1 clasă
Clasa a XII-a: 1 clasă
Servicii (Economic)Clasa a IX-a: 1 clasă
Clasa a X-a: 1 clasă
Clasa a XI-a: 1 clasă
Clasa a XII-a: 1 clasă
Taxa de școlarizare: 8.000 lei/an pentru învățământul la zi (respectiv 4.800 lei pentru forma de învățământ cu frecvență redusă). Taxele sunt plătibile în 4 rate.
În taxa de școlarizare sunt incluse, printre altele, cursuri de pregătire suplimentară pentru examenul de bacalaureat, diferite cercuri și cluburi sportive sau artistice, precum și un centru de pregătire și examinare ECDL.
Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti
Adresa: Campus Pallady – Str. Balta Albina nr. 9 (sect. 3) ; Campus Colentina – Șos. Colentina 64B (sector 2). Detalii pe: ichb.ro
Liceul Teoretic Internațional de Informatică București urmează curriculumul național de învățământ, iar admiterea pentru toate profilurile se poate realiza cu condiția unei medii minime 8,50 la Evaluarea Națională și media 10 la purtare în clasele gimnaziale. De asemenea, la admitere, elevul va susține și o testare internă de Limba Engleză (care se poate echivala cu o diploma B1, Cambridge, Toefl etc) – minimum 7 nota de trecere. Repartizarea în clase se va face în funcție de media de admitere, conform cu opțiunea elevului sau în funcție de rezultatele obținuțe la Olimpiadele Naționale și Internaționale.
Profiluri:
Real – Matematică– informatică și Științele naturii
Uman – Filologie
Taxe:
Taxa de școlarizare: 9.400 euro/an școlar;
Taxa de înscriere: 700 euro (*taxa de înscriere și 1000 euro din taxa școlară nu sunt returnabile în cazul retragerii).
Complexul Educaţional Laude-Reut
Adresa: Str. Cluceru Udricani 12. Detalii pe: laude-reut.ro
În cadrul acestui liceu, cele două profile, Real și Uman, sunt cu predare bilingvă, română- engleză. Există două specializări pentru Real – Matematică-informatică și Științe ale naturii, iar profilul Uman are specializarea Științe sociale.
Taxe:
Taxă admitere: 150 euro;
Taxă înscriere: 650 euro;
Taxă de școlarizare:Clasele IX-XI – 1.300 euro (lunar) sau 15.600 euro (anual);
Clasa a XII-a: 1.560 euro (lunar) sau 15.600 euro (anual).
*Taxa de școlarizare acoperă două mese principale (mic dejun și prânz), două gustări, activitățile extracurriculare și pregătire remedială și pentru performanță.
Liceul Teoretic „Mihai Ionescu”
Adresa: Strada Labirint 66. Detalii pe: scoalamionescu.ro
Nivelul liceal este acreditat pentru filiera teoretică: profil Real, specializările Științele Naturii, și Matematică-Informatică și profil Umanist, specializarea Filologie și Științe Sociale. Elevii care își doresc înscrierea la liceu, pot completa un formular de intenție (de înscriere). În urma depunerii câtorva acte și recomandări, după interviu, elevul în cauză nu mai participă la admiterea computerizată, ci își poate depune dosarul direct la secretariatul liceului.
Taxa de școlarizare: 9.500 lei/ an școlar, ce poate fi eșalonată în 10 rate.
Liceul „Profesia”
Adresa: Str. Ilioara nr. 16. Detalii pe: profesia.ro
Elevii care optează pentru acest liceu pot alege între filiera tehnologică (specializare: Tehnician în activități economice) și cea teoretică (profil umanist – filologie). În 2025 liceul dispune de o clasă (24 de locuri) la profilul economic și de o clasă (28 de locuri) pentru profilul umanist.
Taxe:
Taxa de înscriere: 400 lei.
Taxa de școlarizare:Filologie – 8.200 lei/an;
Economic – 7.200 lei/an.
Liceul Teoretic „Victoria”
Adresa: Str. Turturelelor nr. 11 A (în incinta Phoenicia Business Center, etajul 1). Detalii pe: liceulteoreticvictoria.ro
Clasele/profilele disponibile
Pentru anul școlar 2025–2026, în cadrul Liceul Teoretic Victoria vor exista 5 clase cu profil uman. Admiterea se face pe baza mediei obținute la Evaluarea Națională și a unui interviu individual cu directorul instituției.
Profil umanist:
4 clase de Filologie (maxim 24 elevi/clasă);
1 clasă de Filologie, intensiv Limba Engleză (maxim 24 elevi/clasă).
Taxe:
Taxă unică de înscriere/preînscriere: 500 lei;
Taxa de școlarizare: 8.499 lei/an (plătibilă în rate lunare sau trimestriale).
Taxa la liceele private din București în 2025, sector 4
Liceul European Bilingv
Liceul European Bilingv (LEB) oferă elevilor 4 specializări cu studii aprofundate în engleză:
Științe Sociale (bilingv);
Matematică– informatică (bilingv);
Științele naturii (bilingv);
Filologie (bilingv).
Taxe:
Taxa școlară: 8.330 euro/an;
Taxa de înscriere: 350 euro;
Taxa pentru materiale educaționale: 300 de euro/an.
Taxa la liceele private din București în 2025, sector 5
Liceul „Nicolae Steinhardt”
Adresa: Șos. Viilor 33. Detalii pe: copildorit.ro/liceu
Liceul propune elevilor 3 clase pe nivel, cu studii bilingve (română-engleză), pentru profilul Real și Uman.
Profiluri:
Real:Mate-info, o clasă (20 de locuri);
Științele Naturii, o clasă (20 de locuri);
Uman:o clasă (20 de locuri).
Taxă de școlarizare: 2.760 lei/ lună sau 3.270 lei/ lună (cu masa inclusă).
Taxa la liceele private din București în 2025, sector 6
Liceul Teoretic „Atlas”
Adresa: B-dul Timișoara nr. 60D. Detalii pe: scoalaatlas.ro
Liceul Atlas propune elevilor mai multe ramuri de formare, și pe filiera teoretică, dar și pe filiera vocațională sau pedagogică. Pentru anul școlar 2025-2026 liceul dispune de următoarele clase:
Profiluri:
Real:Mate-info: o clasă cu 28 locuri;
Științele naturii o clasă cu 28 locuri;
Pedagogic: o clasă cu 28 locuri;
Uman:Filologie: 5 clase filologie a câte 28 locuri;
Filologie intensiv engleză: 2 clase a câte 28 locuri.
Taxe:
Taxe școlare:Profil Real/Uman: 8.500 lei/an;
Profil Pedagogic: 9.000 lei/an.
Taxa de înscriere: 250 lei.
Complexul Şcolar „CRONOS”
Adresa: Str. Chibzuinței nr. 15-17. Detalii pe scoalacronos.ro
Clasele/profilele disponibile
La liceul Cronos există o singură specializare, Filologie – intensiv limba engleză, conform programei naționale. Limba engleză este studiată intensiv, cu 6 ore pe săptămână, dintre care o parte sunt susținute de un profesor nativ, iar cealaltă parte de un profesor român specializat.
Numărul de locuri disponibile
În anul școlar 2025–2026 se vor organiza două clase, fiecare cu 16 locuri disponibile.
Admitere
Admiterea se face pe baza unui interviu cu doi profesori din cadrul școlii. Evaluarea are ca scop determinarea nivelului elevului, atât la Limba română (literatură și gramatică), cât și la Engleză, precum și evidențierea calităților sale.
Taxe:
Taxa de școlarizare: 25.000 lei/an (plătibilă în 10 rate lunare);
Taxa de înscriere: 1.000 lei.
Liceul Internațional „King George”
Adresa: Intr. Capelei nr. 9B (Bd. Iuliu Maniu, intersecție cu str. Valea Lungă). Detalii pe king-george.ro
În oferta liceului se regăsesc atât clase cu profil real, cât și cu profil uman, ambele cu predare bilingvă – română-engleză:
Clasele IX-XII, profil Matematică-Informatică (bilingv-engleză);
Clasele IX-XII, profil Filologie (bilingv-engleză);
Clasele IX-XII, profil Științe ale naturii (bilingv-engleză).
Taxa școlară: 36.000 lei/an.
Liceul Româno-Finlandez
Adresa: Str. Răsăritului nr. 59. Detalii pe liceulfinlandez.ro
Pentru anul școlar 2025-2026, în oferta Liceului Româno-Finlandez se regăsesc 3 profiluri. Fiecare clasă de liceu are un număr de 20 de elevi.
Profilul Pedagogic. Elevii sunt pregătiți pentru cariere în învățământul preșcolar și primar sau pentru continuarea studiilor în domenii pedagogice și științele educației.
Profilul Matematică-Informatică (Real), destinat elevilor cu înclinație spre științele exacte, cu accent pe matematică avansată și informatică.
Profilul Științe Sociale (Umanist) care pregătește elevii pentru continuarea studiilor în domenii precum Istorie, Geografie, Științe Economice, Drept, Jurnalism, Științele Comunicării, Psihologie, Sociologie, Relații Internaționale, Administrație Publică etc.
Taxe:
Taxa de școlarizare: 2.900 lei/lună (include cursurile, cluburile de dezvoltare, masa de prânz și gustarea);
Taxa de înscriere și evaluare a dosarului: 1.000 lei (nerambursabilă);
Taxa de rechizite: 1.000 lei/an.
Costurile uniformei și activitățile opționale sau extracurriculare NU sunt incluse în taxa de școlarizare.
Colegiul UCECOM „Spiru Haret”
Adresa: Str. Economu Cezărescu nr. 47-59. Detalii pe ucecom-spiruharet.ro
Oferta educațională a Colegiului UCECOM „Spiru Haret”, școală acreditată ERASMUS+, cuprinde atât învățământ preuniversitar liceu (cursuri de zi și seral), cât și opțiuni pentru cursuri la școala profesională sau postliceală, cu diplome de specializare recunoscute în Europa. Cursurile liceale urmează programa națională, dedicând o zi pe săptămână specializărilor alese.
Clasele disponibile și taxele aferente
Profil turism și alimentație (tehnician gastronomie/organizator banqueting):o clasă (24 locuri);
taxă înscriere: 300 lei;
taxa școlară/an – 2.000 lei (plătibilă în trei rate);
Profil coafor stilist:2 clase (48 locuri);
taxă înscriere: 300 lei;
taxa școlară/an – 3.200 lei (plătibilă în trei rate);
Profil tehnician în activități economiceo clasă (24 locuri);
taxă înscriere: 300 lei;
fără taxă școlară;
Profil tehnician mecatronist1 clasă (24 locuri)
Taxa înscriere – 300 lei
fără taxă școlară.