Câtă închisoare va face Mircea Băsescu

Mircea Băsescu, condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare, va petrece mult mai puţin timp în spatele gratiilor. Din pedeapsa de patru ani va fi scăzută perioada petrecută în arest şi, în plus, vârsta îi permite eliberarea condiţionată înainte de termen.
Iulian Tudor
16 iun. 2016, 10:02
Câtă închisoare va face Mircea Băsescu

Mircea Băsescu are 63 de ani, or, potrivit Codului de Procedură Penală, condamnaţii cu vârsta peste 60 de ani pot fi eliberaţi condiționat după executarea a cel puțin o treime din pedeapsă, dacă pedeapsa nu depășește zece ani. Potrivit calculelor site-ului Euractiv, o treime din cei patru ani de închisoare înseamnă un an și patru luni.

Arestat pe 20 iunie 2014, Mircea Băsescu a fost pus sub control judiciar pe 18 iunie 2015. În acest timp, Mircea Băsescu a stat închis doar cinci luni, pe care le-a petrecut în arestul Poliției, după care a stat în arest la domiciliu.

Întreaga perioadă de un an se scade însă din pedeapsă, conform legii ea fiind considerată deja executată.

În aceste condiții, Mircea Băsescu ar urma să stea în penitenciar doar cel mult patru luni.

Mircea Băsescu a fost condamnat, joi, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost acuzat că ar fi primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel. Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă.

Citeşte şi: Mircea Băsescu, condamnat definitiv la patru ani cu executare. Mircea Băsescu, prima reacţie. Minuta instanţei

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Rivalul lui David Popovici a stabilit un nou record mondial la 100 de metri liber! De ce nu a fost omologat
Capital.ro
Curs valutar vineri, 14 august. Cât valorează euro și dolarul înainte de weekend. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
De ce se împart struguri și prune de Sfânta Maria Mare. Ce spune tradiția despre fructele duse la biserică pe 15 august
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT! A căzut o dronă în nordul județului Tulcea! Autoritățile au emis o alertă extremă pentru populație
iamsport.ro
Uluitor! Fostul atacant din SuperLiga zbura mii de kilometri doar ca să se tundă: ”Este iluzia că acel salariu vine la infinit”
MediaFlux
Roxana Dobre, soția lui Florin Salam, ajutor nesperat în stradă! Cine i-a luat toate bagajele din mână Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat