Cătălin Botezatu, OPERAT DE URGENŢĂ pe inimă. Ce a declarat de pe patul de spital

Cătălin Botezatu se află internat la o clinică din Turcia, unde s-a dus pentru un simplu control de rutină. Medicii însă au hotărât, marţi, că acesta trebuie operat de urgenţă pe inimă.
Alina Costache
13 mai 2014, 15:06
Cătălin Botezatu, OPERAT DE URGENŢĂ pe inimă. Ce a declarat de pe patul de spital

Cătălin Botezatu trece prin momente grele. El a plecat la o clinică din Istanbul, Turcia, pentru un control de rutină, însă, din păcate, medicii i-au dat o veste proastă, potrivit libertatea.ro. El trebuie să se opereze pe inimă cât mai repede, altfel riscă un atac de cord.

Riscul unui infract, mai ales la bărbaţii de peste 40 de ani, este iminet şi fatal. Nu mă îngrijorea lucrul ăsta, cât faptul că a evoluat. În ianuarie medicii au descoperit mici probleme la inimă, iar acum este foarte grav. Dacă nu fac operaţia astăzi, cel târziu joi, este posibil să…„, a declarat Cătălin Botezatu.

Intervenţia chirurgicală la care va fi supus Cătălin Botezatu ar putea avea loc chiar marţi seară, 13 mai 2014.

De dimineaţă sunt în analize. După ce o armată de medici au făcut şedinţă după şedinţă, au hotărât că trebuie să fiu operat. Se auzea prin geamuri cum oamenii se agită. Am sperat până în ultimul moment că nu este complicat, dar au spus că trebuie să mă operez„, a mai spus creatorul de modă.

CITEŞTE ŞI: Cătălin Botezatu, mesajul de pe Facebook cu care şi-a îngrijorat prietenii

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Cornel Dinu, lăsat lunar fără 3.500 de lei din pensie din cauza finului său, Cornel Țălnar. Culise neștiute ale scandalului dintre marile glorii ale lui Dinamo
Capital.ro
Vești bune pentru mamele din România. Se reduce vârsta de pensionare. Cine beneficiază
Playtech.ro
Facturile la energie ar putea crește. Primul lucru pe care trebuie să-l verifici în contract pentru a afla dacă vei plăti mai mult
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Horoscop 6 august. Ziua în care adevărul iese la suprafață. Zodiile care iau decizii importante și cele care primesc o surpriză neașteptată
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România