Cătălin Drulă anunţă că Forţa Dreptei va contesta comasarea alegerilor. Reper cheamă liberalii în partidul lui Cioloş: „Dreapta Unită este pregătită să câştige alegerile, oricâte comasări ar face ei”

Alianţa Dreapta Unită va contesta orice comasare a alegerilor, pe toate căile legale, a anunţat preşedintele USR, Cătălin Drulă, iar preşedintele REPER îi compătimeşte pe liberali şi îi îndeamnă să se alăture partidului lui Cioloş
Mircea Filipescu
21 feb. 2024, 20:18
Cătălin Drulă anunţă că Forţa Dreptei va contesta comasarea alegerilor. Reper cheamă liberalii în partidul lui Cioloş:

„Ce vedem astăzi este unirea PSD şi PNL. Aceasta e adevărata comasare: a PSD cu PNL. Vorbim de un partid unic care luptă împotriva românilor. Alianţa Dreapta Unită a decis să aibă candidaţi comuni la toate rândurile de alegeri din 2024. Nu îi vom lăsa să fure votul românilor. Nu îi vom lăsa ca înţelegerile lor obscure să conteze mai mult decât votul fiecărui român. Vom contesta orice comasare pe toate căile legale”, a scris Cătălin Drulă, miercuri, pe Facebook.

El a amintit că Dreapta Unită cere declanşarea unui referendum pentru eliminarea pensiilor speciale, adoptarea de urgenţă a legii de alegere a primarilor în două tururi şi reducerea numărului de parlamentari la 300.

„Ne-au arătat ce pot face în ultimii doi ani: taxe mărite şi scumpiri care au ajuns să sufoce milioane de familii. În tot acest timp, ei s-au preocupat de privilegiile lor, de baroni şi pensii speciale. Românii strângeau cureaua, ei jefuiau bugetul ţării. Românii îndurau, ei îşi dădeau pensii speciale. Alianţa Dreapta Unită este pregătită să câştige alegerile, oricâte comasări ar face ei şi oricâte piedici ne-ar pune. Suntem aici să luptăm pentru o Românie modernă, în care banii publici merg către spitale, şcoli şi autostrăzi, nu în conturile lor”, a adăugat Cătălin Drulă.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, şi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă comună că alegerile europarlamentare vor fi comasate cu cele locale şi vor avea loc în iunie, iar PSD şi PNL vor merge pe liste comune la alegerile europarlamentare şi separat la alegerile locale.

Partidul REPER a criticat, la rândul său, miercuri, decizia PSD şi PNL de a comasa alegerile locale şi europarlamentare, susţinând că acest demers ar arăta „frica” liderilor celor două partide de votul „liber” şi „informat”, dar şi încercarea „cu orice preţ” a acestora de a-şi păstra puterea.

Citeşte şi: Comunicat AUR pe tema comasării: „Democraţia a fost oficial ucisă de Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă. Vom sesiza organele competente”

„Deriva autoritaristă a lui Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă poate fi sancţionată la vot, indiferent de jongleriile neconstituţionale pe care aceştia le vor propune în perioada imediat următoare. Fără soluţii la problemele economice, confruntaţi cu scăderea puterii de cumpărare a cetăţenilor şi lipsiţi de competenţă în administraţie, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă – cu girul preşedintelui Klaus Iohannis – încearcă să îngroape democraţia în România, dar, de fapt, îşi sapă propria groapă”, au transmis reprezentanţii REPER, printr-un comunicat de presă.

Potrivit copreşedintelui REPER Dragoş Pîslaru, „Ciucă şi Ciolacu nu fac altceva decât să îşi sporească avantajele electorale”. „Comasarea alegerilor e doar un alt pas prin care PNL şi PSD vor să controleze totul şi să captureze statul. Nu e vorba de vreo economie la buget, ci de cum să-şi salveze pielea cele două partide care guvernează împreună doar pentru ele, nu pentru români. Cearta pe ciolan şi marea împărţeală au în spate salvarea cuplului Ciolacu – Ciucă, care a destabilizat ţara în ultimii doi ani. Comportamentul antidemocratic al acestor două partide arată cât de disperate sunt ca să rămână conectate la banii publici”, a afirmat Pîslaru.

„Echipa care a primit cartonaş roşu pentru absorbţia banilor din PNRR, echipa care a rămas în offside cu România educată, echipa care a tras pe lângă poartă la fiecare ocazie de a construi drumuri, spitale, infrastructură de gaz şi de apă potabilă, adică minimul unei vieţi decente, echipa care e înfrântă la 11 metri de sărăcia propriilor cetăţeni şi de hoţia propriilor coechipieri, echipa care va pierde meciul cu Europa şi cu democraţia, acţionând în numele unor milioane de oameni pe care nu îi mai reprezintă. La peluză, Simion şi Şoşoacă se pregătesc pentru Balonul de aur. Asta au românii ca ofertă electorală pentru 2024, ca să îi apere de război, crize economice şi sociale, extremism şi neprevăzut. Sau pot alege oameni cu antrenament european, viziune, răbdare, simţul răspunderii, integritate, curaj, dacă ne dorim o echipă naţională campioană europeană, într-o bună i. Îmi pare rau că nişte oameni valoroşi ai dreptei liberale sunt târâţi înapoi în timp, în Evul Mediu al politicii, dar nu trebuie să accepte umilinţa până la capăt. Îi aşteptăm la REPER, să construim o Românie care câştigă campionate, pentru că asta merită oamenii ei”, a transmis, la rândul său, copreşedinta REPER Ramona Strugariu.

Citeşte şi: Traian Băsescu, despre comasarea alegerilor: „Nu e vot liber, e vot calculat! Mi se rupe sufletul să-i văd pe Boc, Falcă, Blaga comasaţi cu PSD”

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Mihai Rotaru dezvăluie momentul în care a vrut să plece de la Universitatea Craiova: „Le-am spus lui Pavel Badea și Sorin Cârțu că e gata!”
Capital.ro
Amenzi de până la 1.500 de lei pentru șoferi. O primărie introduce reguli noi pentru parcări. Vor fi obligați să mute mașina
Playtech.ro
Ai observat un punct albastru pe telefonul tău Android? Ce semnifică noul indicator introdus de Google
Adevarul
De ce evită tot mai mulți români să vorbească cu vecinii și cum a dispărut ideea de comunitate
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ionuț, un tânăr de 22 de ani din Prahova, este căutat de polițiști după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors
iamsport.ro
O veste bună și una foarte proastă pentru suporterii Stelei
MediaFlux
SUA retrag avioane, distrugătoare și submarine din NATO. Motivul, reducerea prezenței militare americane în Europa
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți