Deputatul USR Cătălin Drulă a fost întrebat la Europa FM dacă ar putea să se retragă în favoarea liberalului Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, în cursa pentru Primăria Capitalei.
„Nu, nicicum. Noi credem în proiectul ăsta, credem că proiectul USR şi al meu este unul de succes pentru, poate fi unul de succes pentru Bucureşti şi mergem cu încredere”, a spus Drulă.
Despre plângerea penală făcută de deputatul USR Emanuel Ungureanu, premierului Ilie Bolojan, pentru că nu a organizat alegerile în Capitală, Drulă a spus că el nu ar fi făcut acest lucru.
„Eu n-aş făcut asta, în locul lui. Nu s-a consultat cu nimeni din USR, dar până la urmă e o problemă de respectare a legii şi a nu face alegerile, la un moment dat, poate să devină o problemă pentru că ar trebui să existe o responsabilitate. Până la urmă şi ideea lui înţeleg era să se vadă unde-s blocate”, a spus Drulă.
Joi, 16 octombrie, în cadrul emisiunii „Piața Victoriei” de la Europa FM, liderul USR Cătălin Drulă afirmă că există posibilitatea ca alegerile să se organizeze până la finalul acestui an, chiar dacă data de 23 noiembrie nu va fi respectată.
„Se pot organiza în acest an. Sunt 35 de zile — acesta este termenul în care trebuie emisă hotărârea de Guvern înainte de scrutin. Avem posibilitatea ca cea mai apropiată dată posibilă în acest moment să fie pe 23 noiembrie. Dacă nu va fi 23 noiembrie, este posibil să se organizeze și în decembrie. Domnul Bolojan spunea că nu se fac alegeri în luna decembrie, când oamenii se pregătesc de cumpărături. Eu cred că se poate. Am avut și anul trecut alegeri în luna decembrie”.
Legat de structura organizațională, Cătălin Drulă a afirmat că Bucureștiul are nevoie de o stabilire clară a atribuțiilor și a bugetelor.
„Îmi spunea cineva pe stradă zilele acestea, în multele zile în care sunt în București, că avem șase „Bucureștiuri” mai mici — adică aceste felii, sectoarele — și că nu se mai poate așa. Sunt perfect de acord că, dincolo de o reformă administrativă a orașului, care ar trebui să cuprindă zona București–Ilfov, avem nevoie de o stabilire clară a atribuțiilor și a bugetelor. Pentru că, din cele trei miliarde de euro pe care bucureștenii le plătesc ca impozite și taxe locale, două rămân la sectoare și una se duce la Capitală. Este o împărțire absolut incorectă față de atribuții, iar pe acest subiect bucureștenii s-au pronunțat în referendumul inițiat de Nicușor Dan. Trebuie să avem două miliarde de euro la Capitală și un miliard la sectoare. Ceea ce înseamnă că Bucureștiul ar avea un miliard de euro în plus, cu care putem continua linia de metrou M5 din Drumul Taberei, de la Eroilor mai departe la Universitate, până la Iancului și, în final, până în Pantelimon. Putem integra metroul cu STB-ul. Este vorba de un potențial pe care Bucureștiul nu îl atinge pe deplin, iar eu vorbesc acum despre investiții publice. Dincolo de acestea, există și zona de investiții private. Această regiune, București–Ilfov, generează 33% din PIB-ul României — adică peste 100 de miliarde de euro.”