Câte ore poate fi purtată masca de protecţie? Alexandru Rafila: „Dacă se va umezi poate dăuna”

Alexandru Rafila a anunţat, miercuri seară, câte ore poate fi purtată masca de protecţie, fără a exista riscul de infectare cu coronavirus. Şeful Disciplinei de Microbiologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" a explicat şi care sunt motivele pentru care unii români nu poartă măşti de protecţie. 
Alina Costache
20 mai 2020, 19:10
Câte ore poate fi purtată masca de protecţie? Alexandru Rafila:

„Este o problemă legată de disconfortul creat de purtarea măștii, mai ales dacă într-o incintă închisă este cald, așa cum este în mijloacele de transport în comun. Pe de altă parte, există și persoane care nu cred în utilitatea măștii. Sigur că părerile sunt împărțite. Studiile arată că purtarea măștii reduce semnificativ transmiterea virusului și că este mai eficientă decât izolarea la domiciliu”, a spus Alexandru Rafila la B1.

Şeful  Disciplinei de Microbiologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” a declarat că măștile sunt utilizabile cam patru ore, dacă nu se umezesc sau dacă nu se deteriorează. Deci o persoană ar putea purta cam 2-3 măști pe zi.

„Dacă masca se va umezi poate dăuna. Există și o alternativă, este vorba despre măștile textile care poate nu oferă un nivel la fel de bun de protecție, dar sunt o alternativă mai ales că se pot spăla și se pot călca. Există multe persoane care poartă astfel de măști”, a precizat Alexandru Rafila.

Întrebat de ce OMS nu a recomandat utilizarea măștii la nivelul întregii populații pentru a bloca răspândirea COVID-19, Alexandru Rafila a răspuns:

„Recomandarea generală referitoare la purtarea permanentă a măștii, a existat o lipsă de echipamente de protecție la nivel global, nu doar în România, ci și în Franța. Atunci OMS a recomandat folosirea măștilor pentru persoanele simptomatice exclusiv, pentru a acoperi nevoia de mască pentru personalul medical. OMS nu putea recomanda folosirea nelimitată a măștilor de protecție. Personalul medical trebuia să aibă acces la aceste măști.

Între timp au fost observații și s-au făcut studii. Dacă sunt protejate toate persoanele, atunci transmiterea este mai redusă. Studiile au indicat că numărul persoanelor asimptomatice este mult mai mare, inițial se credea că există un procent mic de 4-5%. Cei care sunt asimptomatici sunt de 10 ori mai mulți decât cei diagnosticați. Dacă cei asimptomatici dacă poartă mască boala nu se mai transmite. Transmiterea scade. Dacă 90% poartă mască în spațiile închise, transmiterea scade foarte rapid și epidemia se oprește”, a declarat Alexandru Rafila.

Acesta a precizat că respectarea măsurii care vizează purtarea măștilor creează probleme de natură logistică și de natură economică.

„Eu cred că cei care au legiferat această măsură au luat în calcul toate elementele. Trebuie să existe stocuri foarte mare de măști și o distribuție la nivel național care să facă posibilă existența acestor măști. Cred că aici trebuie p gândire mai aplicată cum să rezolvăm această problemă. O soluție mai realistă va fi cea a măștilor textile” a precizat Alexandru Rafila.

Cum se poartă corect masca de protecție

Purtarea unei măști de protecție este una dintre cele mai răspândite modațități de prevenire a îmbolnăviri de COVID-19. Ea este utilizată atât în rândul persoanelor sănătoase, pentru a se proteja, dar și în rândul persoanelor suspecte, pentru a-i proteja pe cei din jur.

Specialiștii însă atrag atenția ca măștile să fie purtate corect, ca să fie eficiente. Masca medicală sau chirurgicală se va purta întotdeauna cu partea colorată în exterior și cu cea albă în interior.

Pentru a preveni infectarea, ea trebuie să acopere foarte bine nasul, bărbia și gura. Nu este recomandat ca purtătorii de masca să o țină doar desupra gurii, nasul trebuie acoperit! Odată ce masca a fost pusă pe figură, trebuie apăsată ferm, astfel așezându-se foarte bine pe obraji. Mai mult decât atât, sârma de deasupra nasului trebuie la rândul său așezată bine ca purtătorul să împiedice eventuala alunecare a măștii.

Citeşte şi Măştile de protecţie pot fi LETALE pentru bebeluşi. Avertismentul specialiştilor

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
A ajuns la faliment și a trecut printr-un divorț, iar acum milionarul se reinventează. Viața i s-a schimbat radical
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care stau la bloc. Asociația de proprietari te poate penaliza: Efectul se răsfrânge asupra tuturor
Playtech.ro
Cum protejezi trandafirii de afide înainte ca insectele să distrugă bobocii și frunzele
Adevarul
Restaurantul lui Pescobar din Londra, închis din cauza restanțelor la chirie
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Anamaria Prodan șterge pe jos cu Giovanni Becali: ”Nu mai are jucători nici cât negru sub unghie, dar vorbește de fiecare! Louis Munteanu era al meu, nimeni nu visa vreodată”
MediaFlux
Anunțul Casei de Pensii pentru milioane de români! Cum se face cont online CNPP pentru asigurații sistemului public de pensii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi