Un proiect de lege depus în Parlament prevede că pentru vehiculele specializate pentru transportul stupilor în cadrul practicării apiculturii pastorale, folosite exclusiv pentru transportul stupilor în pastoral, ar putea fi scutite de plata rovinietei
Proiectul de lege pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România a fost depus în Senat și dacă va deveni lege urmează să scutească vehiculele folosite special pentru transportul stupilor de plata rovinietei.
Citește și: Care este puterea de cumpărare în România. Cum s-a depreciat leul în ultimii 20 de ani
”1. La articolul 3 alineatul (1), dupa litera e) se introduce o noua litera, lit.f, astfel. Sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare vehiculele:
(f) specializate pentm transportul stupilor în cadrul practicării apiculturii pastorale, astfel cum sunt omologate în acest sens de Registrul Auto Român, folosite exclusiv pentru transportul stupilor în pastoral”, se arată în proiectul citat de agrointel.ro.
Prin proiectul de lege se propune exceptarea de la plata tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale a vehiculelor specializate pentru transportul stupilor în cadrul practicării apiculturii pastorale, omologate în acest scop de Registrul Auto Român și utilizate exclusiv pentru transportul stupilor.
”Măsura propusă are un caracter limitat și bine determinat, întrucât se aplică numai vehiculelor specializate și omologate de Registrul Auto Român penru această destinație, eliminând posibilitatea utilizării abuzive a facilității. Totodată, numărul acestor vehicule este redus în raport cu totalul vehiculelor supuse obligației de plată a rovinietei, astfel încât impactul bugetar estimat este unul nesemnificativ”, arată inițiatorii în expunerea de motive.