Caz cutremurător la Galaţi. O casă cu patru copii a luat foc, un copil a murit ars, fratele lui geamăn este în stare gravă

Patru copii, între care doi gemeni cu vârste de 1 an și 4 luni și doi cu vârste de 4 și 10 ani, din localitatea Mândrești, județul Galați, au fost surprinși de un incendiu pornit de la soba din camera în care au fost lăsați singuri. Unul dintre gemeni a murit, iar băiatul de 10 ani a suferit arsuri.
Filip Stan
05 dec. 2019, 17:18
Caz cutremurător la Galaţi. O casă cu patru copii a luat foc, un copil a murit ars, fratele lui geamăn este în stare gravă

Potrivit ISU Galați, printr-un apel pe 112 s-a anunțat, joi, un incendiu la o gospodărie din localitatea Mândrești. Pompierii au intervenit inițial cu două autospeciale de la Garda Tecuci, împreună cu o ambulantă SMURD, iar ulterior, când s-a anunțat prezența unor copii în camera afectată de incendiu, s-a deplasat elicopterul SMURD și au fost suplimentate forțele de intervenție.

S-a stabilit că incendiul a pornit de la o sobă, în care copilul în vârstă de 10 ani a vrut să facă focul, folosind un recipient cu benzină.

„Când au ajuns la eveniment (n.r. pompierii militari), incendiul fusese localizat de către SVSU. O cameră era afectată de incendiul pornit de la o sobă. Înainte de incendiu, mama copiilor lăsase în cameră 4 copii: doi gemeni de 1 an si 4 luni, un copil de 4 ani și unchiul lor de 10 ani. Cercetările organelor abilitate au arătat că unchiul copiilor, în vârstă de 10 ani, a folosit un recipient cu benzină pentru a aprinde focul, fapt care a produs o deflagrație și raspândirea focului în toată incinta dormitorului”, au declarat reprezentanții ISU Galați.

Potrivit acestora, unul dintre cei doi gemeni a murit în urma incendiului, iar băiatul de 10 ani a fost diagnosticat de medicul elicopterului SMURD cu arsuri de căi aeriene și a fost transportat la Spitalul de Pediatrie Galați. Camera afectată de incendiu a fost distrusă în totalitate.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
„Misiune grea”. Secretul lui Nuno Campos la Dinamo, dezvăluit de un idol al fanilor roș-albi
Capital.ro
Supermarketuri fără făină, lapte, carne și ouă într-o regiune cu numeroși români. De ce se tem oamenii
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT