Cazul românului din Scoţia, care nu poate aduce trupul soţiei în ţară, în atenţia autorităţilor din Nădlac

Autorităţile locale din oraşul Nădlac, din judeţul Arad, unde ar urma să ajungă trupul româncei care a murit în Scoţia, înceracă să ajute familia decedatei, după ce rudele au cerut public ajutor pentru a putea repatria trupul neînsufleţit în ţară.
Filip Stan
21 nov. 2016, 18:32
Cazul românului din Scoţia, care nu poate aduce trupul soţiei în ţară, în atenţia autorităţilor din Nădlac

„Soţul Walter Ioanovici este din Nădlac, a venit soacra decedatei la primărie ca să se intereseze cum putem să îi ajutăm. Căutăm soluţii în acest moment, cred că mai repede ar putea fi ajutaţi prin donaţii, pentru că prin intermediul primăriei nu putem, căutăm variante în continuare. Trebuie să vedem exact suma pe care o au de plătit. În cursul zilei de luni am vorbit la telefon cu preotul de acolo şi cu încă o persoană de acolo, ne-au cerut să le trimitem mai multe documente care să ateste printre altele că au un loc de veci ca să o poată scoate din morgă, le vom trimite în cursul zilei de marţi, vom căuta soluţia cea mai rapidă ca să putem repatria corpul tinerei”, a declarat primarul oraşului Nădlac, Ioan Radu Mărginean, potrivit Mediafax.

Conform unor informaţii, Walter Ioanovici este în Scoţia de aproximativ 10 luni, iar în urmă cu patru luni a dus-o şi pe Iuliana Bordaş, soţia sa.

Aceasta părea că a trecut cu bine peste o etapă în care fusese diagnosticată cu cancer de colon, dar în Scoţia boala a revenit mult mai puternic.

Presa scoţiană a scris că un cetăţean român, care se află în Scoţia din luna aprilie, nu îşi permite să aducă în ţară trupul soţiei sale moarte de cancer.

Soţia sa a decedat duminica trecută din cauza cancerului de colon, iar ultima ei dorinţă a fost să fie înmormântată în ţara sa. În acest moment, trupul femeii se află la o morgă din oraşul scoţian Kirkcaldy.

Citeşte şi Povestea dramatică a unui român aflat în Scoţia: „Mă simt foarte singur într-o ţară străină”

Soţul său susţine că nu ştie cui să se adreseze pentru a repatria trupul femeii, neavând în prezent un loc de muncă.

Prietenii cuplului au cerut un ajutor de orice fel pentru a face posibilă aducerea corpului femeii în România cât mai repede.

Bărbatul a spus că a primit puţine răspunsuri din partea Consulatului României la Edinburgh, deşi i s-a spus că trupul soţiei lui trebuie să rămână în Scoţia până când el poate achita suma necesară transportării lui cu avionul la Bucureşti. De acolo, ar trebui să ajungă în judeţul Arad, unde s-a născut femeia.

„Mă simt foarte singur într-o ţară străină. Scoţia este o ţară minunată, dar ceea ce s-a întâmplat tocmai mi-a distrus viaţa. Am întrebat-o de multe ori dacă vrea să se întoarcă acasă, dar ea se simţea fericită aici şi atunci când s-a întors la spital doctorii au spus că nu avem de ales pentru că era prea bolnavă. Toată lumea o iubea, dar merită să fie înmormântată în ţara ei. Asta a vrut ea. Îmi spunea înainte să moară chiar să merg mai departe şi să am copii. Mi-a spus: Să nu plângi după mine. Când vei avea o fetiţă, dă-i numele meu”, a declarat soţul femeii pentru The Courier.

Femeia a fost diagnosticată cu cancer în anul 2009 iar starea ei de sănătate de ameliorase, dar după câteva luni în Scoţia a început din nou să se simtă din nou rău.

Soţul femeii a trebuit să renunţe la locul de muncă pe care îl avea pentru a avea grijă de ea, după ce doctorii au spus că femeia este prea bolnavă pentru a călători spre România.

Din cauza suprasolicitării şi a stresului, starea de sănătate a bărbatului s-a deteriorat de asemenea, iar acum face dializă la fiecare două zile din cauza unor probleme renale.

O prietenă a cuplului a spus că mama bărbatului şi-a scos casa la vânzare pentru ca acesta să îşi poată aduce soţia acasă.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Shakira, pe culmile succesului cu imnul pentru Cupa Mondială 2026. Cântăreața a rupt topurile
Capital.ro
Ministerul Muncii schimbă regulile pentru orele suplimentare. Bugetarii care vor primi spor de până la 100%
Playtech.ro
Cum verifici online dacă angajatorul ți-a plătit contribuțiile pentru pensie și câți ani de muncă sunt înregistrați în sistem până în 2026
Adevarul
SURSE Cei trei tehnocrați din mintea lui Nicușor Dan. De ce ezită președintele
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Cluj a ieșit să-și apere fiica și a sfârșit înjunghiată mortal. Agresorul avea ordin de protecție
iamsport.ro
”Pune-ți fermoar la gură, cine îți permite să vorbești?!”. Intervenție necruțătoare în scandalul Pancu / CFR Cluj
MediaFlux
Se schimbă învățământul liceal și Bacalaureatul. Anunț important pentru elevi
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi