CCR a amânat, pentru 18 iunie, decizia referitoare la sesizarea depusă de Sorin Grindeanu privind Programul SAFE. Motivul amânării

CCR analizează miercuri sesizarea depusă de Sorin Grindeanu, care acuză Guvernul că a încălcat limitele constituționale ale interimatului prin adoptarea OUG privind programul SAFE după căderea prin moțiune de cenzură.
Andrei Ene
10 iun. 2026, 12:45
CCR a amânat, pentru 18 iunie, decizia referitoare la sesizarea depusă de Sorin Grindeanu privind Programul SAFE. Motivul amânării

UPDATE: CCR a amânat pentru data de 18 iunie decizia referitoare la sesizarea lui Sorin Grindeanu privind existența unui conflict juridic între Parlament şi Guvern pe Ordonanța SAFE dată de cabinetul interimar Bolojan.

Motivul amânării este faptul că judecătorul raportor Iulia Scântei (PNL) nu a depus concluziile. În lipsa concluziilor depuse de către judecătorul raportor, CCR a putut doar să dezbată sesizarea, însă a amânat luarea unei decizii.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Curtea Constituțională a României (CCR) va analiza, miercuri, sesizarea președintelui PSD, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict constituțional între Guvern și Parlament care să fi fost declanșat prin emiterea Ordonanței de Urgență privind Programul SAFE.

Sorin Grindeanu cere CCR constatarea existenței conflictului juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern, dar și stabilirea conduitei de urmat în cazul constatării unei încălcări pentru restabilirea ordinii constituționale.

Citește și : Se alege praful de reforma în administrație inițiată de Bolojan! Ce au decis judecătorii

„Conflictul juridic de natură constituţională este generat de două conduite neconstituţionale distincte, dar convergente prin efectele lor, ale Guvernului României: adoptarea şi transmiterea spre publicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2026 după retragerea încrederii Parlamentului prin moţiune de cenzură (5 mai 2026), respectiv publicarea sa în Monitorul Oficial la data de 8 mai 2026, de un Guvern care, în conformitate cu art. 110 alin. (4) din Constituţie, nu mai era abilitat să exercite decât acte de administrare curentă a treburilor publice, cu excluderea categorică a oricărei competenţe de legiferare delegată;

reglementarea prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2026 a unor soluţii legislative care se aflau deja în procedură parlamentară – în curs de dezbatere sau chiar pe ordinea de zi a şedinţelor plenului la Camera Deputaţilor şi, respectiv, la Senat – transformând astfel Guvernul dintr-un legiuitor delegat, căruia i s-a retras tocmai mandatul democratic, într-o autoritate legiuitoare concurentă cu Parlamentul, cu abdicarea de la rolul său constituţional şi prin nesocotirea, în acelaşi timp, a obligaţiei de loialitate constituţională faţă de Parlament, ca unică autoritate legiuitoare a ţării”, se susţine în sesizare.

Sorin Grindeanu acuză Guvernul că a procedat la extinderea „substanțială” a proiectului inițial al ordonanței de urgență a Guvernului interimar în dimineața zilei de 5 mai, ziua dezbaterii și votării moțiunii de cenzură, prin adăugarea a 12 articole noi.

„Expunerea de motive a legii de aprobare recunoaşte explicit că ‘Completările aduse în şedinţa de Guvern Ordonanţei de urgenţă au fost motivate de importanţa şi urgenţa reglementărilor, coroborate cu posibilitatea ca, în ipoteza votării moţiunii de cenzură împotriva Executivului, acesta să nu mai poată emite ordonanţe de urgenţă pe perioada interimatului’.

Citește și : Judecătorii Curții de Apel București ar putea intra în grevă, din cauza proiectului legii salarizării. ”Inacceptabile dispozițiile cuprinse în propunerea legislativă”

Concluziv, prin conduita sa, Guvernul nu doar că intervine într-un domeniu aflat deja în dezbatere parlamentară, ci anticipează şi substituie rezultatul procesului legislativ, diminuând rolul deliberativ al Parlamentului şi afectând echilibrul constituţional dintre puterile statului, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie”, apreciază preşedintele Camerei Deputaţilor.

Articol susținut de PSD

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Adrian Mihalcea și Dinamo, iubirea interzisă! Ce legendă îl vrea antrenorul „câinilor”
Capital.ro
Pensiile calculate greșit vor fi corectate, iar pensionarii își vor primi banii retroactiv. Florin Manole: Sunt sigur că sunt greșeli acolo
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT