Traian Băsescu a câștigat marți, 1 iulie 2025, o contestație privind decizia de a i se lua toate drepturile de fost președinte. Asta, după ce fusese dovedit definitv și irevocabil colaborator al fostei securități. Decizia a fost luată în unanimitate.
Fostul președinte al României a atacat la Curtea Constituțională, prin intermediul Curții de Apel București, modificările aduse Legii 406/2001, prin care i-au fost retrase privilegiile cuvenite foștilor președinți, printre care și vilă de protocol de la RA-APPS și dispozitiv de protecție al SPP, în urma deciziei privind calitatea sa de colaborator al Securității.
Curtea de Apel București a admis cererea lui Băsescu și a dispus sesizarea CCR cu excepția de neconstituționalitate privind faptul că foștii președinți își pierd drepturile în cazul în care au în justiție o decizie definitivă potrivit căreia au colaborat cu fosta Securitate comunistă. Sesizarea a fost depusă în anul 2022.
Dosarul a fost trimis Curții Constituționale sub nr. 2265D/2022, iar obiectul excepției a vizat în principal sintagma introdusă prin Legea 243/2021 – „și nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al securității sau de colaborator al acesteia”. Potrivit fostului președinte, această prevedere contravine principiului neretroactivității legii, dreptului la un proces echitabil și egalității în fața legii. Curtea a admis aceste critici și a decis că dispozițiile sunt neconstituționale.
Decizia CCR vine cu efecte imediate de la data publicării în Monitorul Oficial, iar instituțiile publice sunt obligate să se conformeze. Așadar, fostul președinte poate cere restituirea tuturor drepturilor care i-au fost retrase: indemnizație, locuință de protocol, pază de la SPP și personal administrativ.
Mai mult, construcția legislativă prin care a fost creată forma de sancțiune administrativă pentru colaborarea cu Securitatea riscă să fie reevaluată sau chiar abandonată. Cu toate că decizia Curții nu neagă existența colaborării cu fosta poliție politică, ea desființează posibilitatea ca această realitate să genereze, prin voință legislativă ulterioară, pierderea unor beneficii oferite anterior.