CCR a amânat cu o săptămână decizia privind parlamentarii care şi-au angajat rude la cabinet UPDATE

Judecătorii Curţii Constituţionale au amânat, marţi, pentru 11 octombrie, decizia privind sesizarea parlamentarilor asupra proiectului de lege prin care este dezincriminat conflictul de interese pentru parlamentarii care şi-au angajat rudele la cabinetele parlamentare înainte de anul 2013.
Alina Costache
04 oct. 2016, 03:08
CCR a amânat cu o săptămână decizia privind parlamentarii care şi-au angajat rude la cabinet UPDATE

Dosarul a fost repus pe rol, marţi, de către judecătorii CCR, fiind analizate noi probe venite de la Agenţia Naţională de Integritate. Este a treia şedinţă a CCR în care se discută acest caz, fără a fi luată o decizie, potrivit news.ro. Noul termen de judecare este 11 octombrie.

Curtea Constituţională trebuia iniţial să discute această sesizare pe 14 septembrie, însă judecătorii au decis să amâne soluţionarea cazului pentru 22 septembrie. În acea şedinţă, CCR a luat hotărârea de a repune pe rol dosarul, astfel încât părţile implicate vor fi audiate din nou. Judecătorii au cerut şi date suplimentare de la Agenţia Naţională de Integritate.

”S-a făcut un referat suplimentar şi s-au primit nişte documente de la Agenţia Naţională de Integritate, acum două zile. Am solicitat noi nişte date suplimentare de la ANI, ca să fie foarte clar şi, pentru examinarea acestor documente precum şi a problemelor foarte complexe pe care le presupune această lege, am dispus reluarea dezbaterilor pe 4 octombrie”, a declarat preşedinte CCR, Valer Dorneanu, la finalul şedinţei din 22 septembrie.

Un grup de 99 de parlamentari PSD, UDMR, ai minorităţilor şi un liberal a contestat, la CCR, proiectul de lege privind dezincriminarea conflictului de interese în cazul parlamentarilor care şi-au angajat rude la cabinetele parlamentare înainte de 2013, iniţiat chiar de PSD şi UDMR, pe motiv că se suprapune atribuţiilor ICCJ şi reprezintă o „amnistie”.

Proiectul a fost iniţiat de către Daniel Florea şi Florin Iordache (PSD) şi de Marton Arpad (UDMR). Sesizarea a fost semnată de 99 de deputaţi, dintre care 76 ai PSD, 13 ai UDMR (inclusiv iniţiatorul Marton Arpad), 9 ai minorităţilor şi un liberal.

Potrivit sesizării, doar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie interpretează şi se ocupă de aplicarea unitară a legii, astfel încât legea de interpretare adoptată de Parlament „ar putea conduce la un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi ICCJ şi Justiţie, încălcându-se dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţia României”.

Semnatarii sesizării atrag atenţia şi că acest proiect are „efecte retroactive” şi reprezintă chiar „o subtilă dezincriminare retroactivă, o amnistie”.

Potrivit iniţiatorilor, sesizarea a fost făcută pentru ca parlamentarii să se asigure că interpretarea lor cu privire la angajarea rudelor la cabinete este corectă.

Legea a fost depusă de PSD pentru a-i exonera pe deputaţii şi senatorii care şi-au angajat rude la birourile parlamentare pe motiv că în Statut această interdicţie a fost introdusă abia în 2013, deşi parlamentarii erau condamnaţi pentru aceste fapte prin Codul penal, prin prevederi care au existat şi înainte de 2013 şi care sunt în vigoare şi în prezent privind conflictul de interese.

La începutul şedinţei din luna iulie, judecătorul Augustin Zegrean declara că nu trebuie să scrie în lege că o faptă este interzisă pentru a şti că ea nu trebuie făcută, legea fiind generală. „În general, Codul penal nu vorbeşte despre o categorie anume de oameni, se referă în mod general. Nu trebuie să scrie în lege că n-ai voie să furi ca să ştii că nu trebuie să furi, de exemplu. Aţi văzut scris în vreo lege că n-ai voie să furi sau n-ai voie să omori? Nu scrie aşa ceva. (…) Toate legile trebuie respectate. Dacă n-ar trebui, nu s-ar mai face sau ar scrie acolo: respectă numai cine vrea”, spunea atunci fostul preşedinte al Curţii.

Legea a apărut după ce cinci deputaţi – Ion Călin, Iulian Iancu, Laurenţiu Nistor şi Iuliu Nosa de la PSD şi Mihăiţă Calimente de la PNL – au făcut o solicitare de interpretare a legii, ei susţinând că nu pot fi acuzaţi de conflict de interese de către ANI pentru angajarea rudelor la birourile parlamentare anterior modificării statutului, deci în 2013, când a fost introdusă expres interdicţia angajării rudelor.

În pofida explicaţiei deputaţilor, Statutul a fost modificat cu această menţiune expresă tocmai ca o interpretare a Codului penal – textul de lege în baza căruia deputaţii şi senatorii care şi-au angajat rude la birouri au fost cercetaţi. Astfel, Codul penal prevede, la articolul 301, că „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

Practic, deputaţii care au cerut interpretarea Statutului parlamentarilor cer ca legea în baza căreia să fie judecaţi să fie Statutul lor, şi nu Codul penal – în baza căruia ANI a dispus cercetări şi a stabilit că cei în cauză sunt în conflict de interese.

Aproximativ 50 de actuali şi foşti parlamentari şi-au angajat rude la cabinetele parlamentare, unii dintre aceştia înainte de 2013, printre ei aflându-se şi cei 5 deputaţi care au solicitat interpretarea legii în favoarea lor.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Soția lui Costel Corduneanu tună și fulgeră! Ce s-a întâmplat după moartea lui: ”S-ar putea să se trezească balaurul” | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa, vizitat de foarte mulți români, care se confruntă cu o invazie de gândaci. Insectele au ajuns și în terase sau pe pereții caselor
Capital.ro
România a pierdut o voce de aur. Talentul său a luminat scena timp de peste trei decenii. Rămâne veșnic în amintire
Playtech.ro
Magazinul care ia ambalajele SGR fără a fi separate. Le pui pe toate într-un sac şi primeşti banii pe ele
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Primul lider din istorie care vorbește oficial despre ieșirea țării sale din NATO: „Neutralitatea ar putea fi mai bună”
wowbiz.ro
Irinel Columbeanu, de negăsit! Nimeni nu reușește să dea de fostul afacerist de zile întregi. Ce spune patronul azilului din Ghermănești despre întreaga situație?
Spynews
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de grade Celsius
Spynews
Claudia Pătrășcanu nu se lasă! După ce a pierdut procesul cu Bianca Drăgușanu, cântăreața își încearcă încă o dată norocul în instanță
Evz.ro
Patru zile de muncă, trei de relaxare. Noua măsură intră în vigoare la 1 iulie
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Filmul tragediei în care Delia, o mamă de 30 de ani a murit, iar fiul ei se luptă pentru viața sa, după ce mașina în care se aflau a fost izbită din plin pe o șosea din Cluj
Cancan.ro
Descoperire-șoc a lui Piedone într-un restaurant chinezesc din București. Ce e carnea de vită, de fapt
Playsport.ro
Avertisment pentru șoferi: obiectul esențial al mașinii pe care îl ținem zilnic cu noi este mai periculos pentru sănătate decât...
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier 2025. Permis suspendat pentru 4 ani și dosar penal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Vouchere pentru alimente 2025: Când vor fi alimentate cardurile sociale cu prima tranșă de 125 de lei
MediaFlux
Ajutoare pe card pentru 3,5 milioane de gospodării. Anunț oficial de la Ministerul Energiei
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Începe Programul Rabla 2025: cum te poți înscrie și câți bani poți obține