Ce a răspuns Bolojan la întrebarea: „Vă urăște Nicușor Dan?”. Premierul demis nu a stat pe gânduri

Premierul demis Ilie Bolojan a făcut noi precizări despre cum se înțelege cu președintele Nicușor Dan. Liderul PNL a respins ideea că Nicușor Dan ar avea o atitudine ostilă față de el sau că ar exista un conflict personal, subliniind că interacțiunea lor s-a desfășurat în limitele unei colaborări strict instituționale.
Alina Costache
01 iul. 2026, 19:41
Ce a răspuns Bolojan la întrebarea: „Vă urăște Nicușor Dan?”. Premierul demis nu a stat pe gânduri

Ilie Bolojan a clarificat relația sa cu președintele Nicușor Dan, în cadrul podcastului Friendly Fire, moderat de Moise Guran și Vlad Mercori. Premierul interimar a respins ideea existenței unui conflict personal. Acesta a subliniat că relațiile personale nu ar trebui confundate cu responsabilitățile instituționale, iar colaborarea trebuie să rămână funcțională indiferent de eventualele diferențe de opinie.

Citește și Ilie Bolojan cere un acord politic rapid și mobilizarea partidelor pentru deblocarea fondurilor din PNRR: „Avem încă șase legi de adoptat. România pierde niște sume importante, ceea ce nu-mi doresc, fie se găsește o formulă de tip guvern de armistițiu care să-și angajeze răspunderea pentru asta, pentru a nu fi pierduți acești bani”

Vă urăște președintele? De ce nu vă spune numele?

„Nu am o astfel de senzație. Am avut o colaborare instituțională și nu am simțit astfel de lucruri de tipul pe care le sugerați. Dar asta nu înseamnă că trebuie să simpatizezi pe cineva când ești pe o funcție sau alta. Indiferent de funcție, trebuie să lucrezi pentru țara ta, pentru comunitatea ta, pentru domeniul pe care îl ai în responsabilitate.

Este Nicușor Dan o surpriză plăcută?

Își gestionează mandatul cum consideră de cuviință. Domnul președinte, în acest an, a generat niște acțiuni care, cel puțin nominalizarea dlui Veștea, nu au fost de natură să crească încrederea între dumnealui și PNL.”, a precizat Ilie Bolojan în podcastul Friendly Fire, moderat de Moise Guran și Vlad Mercori.

Vezi și Premierul Ilie Bolojan, despre escaladarea tensiunilor dintre PNL și Nicușor Dan: „Măsurile luate de domnia sa nu au fost menite să crească încrederea dintre PNL și președintele României”

În același podcast, Bolojan a demontat speculațiile potrivit cărora în cea mai recentă întrunire pe care Nicușor Dan a avut-o cu liderii partidelor parlamentare s-ar fi lăsat cu țipete din partea președintelui sau din partea șefului PSD, Sorin Grindeanu.

„Domnul Grindeanu a avut o intervenție în care a dat o replică unor afirmații de-ale mele, dar există două categorii de oameni. Oameni care dau pe surse tot felul de discuții care n-au legătură cu cele de acolo sau o combinație de adevăruri cu minciuni care deturnează discuțiile și oameni care păstrează o anumită decență și o anumită confidențialitate. Nu a țipat la mine domnul Grindeanu, dar mi-a dat o replică. Dar asta este altă situație”, a explicat premierul demis.

Totodată, Ilie Bolojan a explicat de ce nu s-a mai ajuns la situația în care președintele Nicușor Dan să aleagă pentru funcția de premier dintre nominalizarea PNL-ului și cea a PSD-ului:

„Noi am căutat de la început ce soluții putem pune în practică și am propus o soluție în care, pe baza unui acord politic, pe care trebuia să se discute, după ce partidele se înțeleg pe acord fiecare partid își propune candidatul pentru funcția de premier și președintele României face o propunere. Partidele ce nu au premierul propus îl votează pe celălalt. Domnul Grindeanu a negat, pur și simplu, dreptul partidelor de centru-dreapta de a face o propunere. N-am ajuns în această situație pentru că nu s-a agreat soluția cu Siegfried Mureșan”.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
O tiktokeriță celebră din România vrea să recurgă la un gest necugetat!?! Ar fi intrat în patima substanțelor interzise
Fanatik.ro
Cine l-a găsit, de fapt, pe Radu Mărginean. Firul tragediei povestit pas cu pas și un detaliu cutremurător: ”A fost cel mai dureros sunet omenesc pe care l-am auzit în astă viață”
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 1 iulie. Cât valorează euro și dolarul american la începutul lunii. BNR a publicat noile date
Playtech.ro
Cât trebuie să câștigi pentru o pensie de 4.000 de lei. Exemplu de calcul după legea pensiilor din 2026
Adevarul
Leguma care poate pune în pericol glanda tiroidă. Cine trebuie să fie atent la consumul ei, potrivit medicilor
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Ce pachet de acțiuni deține, de fapt, Andrei Nicolescu la Dinamo: ”Atât mai am după ultima actualizare”
MediaFlux
Situație gravă la metrou. Imagini incredibile din subteran
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?