Ce aduce nou pachetul de „relansare economică” pentru Pilonul III, investitori și românii din diaspora

Noul pachet de relansare economică aduce schimbări importante în domeniul pensiilor private și al investițiilor financiare.
Loredana Brumă
03 mart. 2026, 12:54
Ce aduce nou pachetul de „relansare economică” pentru Pilonul III, investitori și românii din diaspora

Noua lege aduce modificări în ceea ce privește contribuțiile la pensiile ocupaționale, contribuțiile la produsele europene de pensii (PEPP), și cele la pensiile facultative. Toate acestea vor fi tratate similar din punct de vedere fiscal.

Nicio categorie de pensie nu scapă de impozitare. Ce prevede noul pachet de relansare economică

Până în prezent, doar pensiile facultative (Pilonul III) beneficiau de deduceri fiscale în limita a 400 de euro anual de persoană. De acum, acest plafon se va aplica și altor forme de pensii private.

Expertul în pensii private George Moț a explicat că, începând cu 1 martie, facilitățile fiscale vor fi extinse și pentru pensiile ocupaționale.

”Pensiile ocupaționale vor beneficia de aceleași deduceri fiscale. Introduse în România în 2020, pensiile ocupaționale au fost un eșec. Nu există nici măcar un fond de pensii ocupaționale la momentul actual. Scuza invocată a fost lipsa facilităților fiscale. Acum, că vor fi introduse aceste facilități, rămâne de văzut dacă angajatorii români se vor înghesui către fondurile ocupaționale.

Față de fondurile de pensii facultative (Pilon III), fondurile de pensii ocupaționale favorizează angajatorii și le permite recuperarea contribuțiilor în cazul în care salariații părăsesc firma.”, a explicat George Moț pentru DigiEconomic.

Ce se schimbă pentru produsele PEPP

Legea aduce deduceri fiscale și pentru produsele paneuropene de pensii personale (PEPP), un instrument creat la nivelul Uniunii Europene pentru cetățenii care lucrează în mai multe state membre.

În prezent, la nivelul UE există doar doi furnizori de PEPP, activi în țări precum Cehia, Croația, Polonia, Slovacia, Austria, Cipru, Irlanda și Olanda. Comparativ cu pensiile facultative din România, aceste produse au costuri cu aproape 50% mai reduse. Totuși, nu este clar în ce măsură furnizorii vor decide să intre pe piața românească după modificările legislative.

În paralel, Legea Bugetului pentru 2026 este în curs de elaborare. Potrivit unor calcule publicate de Newsweek România, Guvernul ar avea nevoie de circa 2,2 miliarde de lei pentru a continua acordarea ajutoarelor pentru pensionari.

Sursele citate susțin că Partidul Social Democrat ar fi condiționat votul pe buget de acordarea unui sprijin financiar unic, între 600 și 1.000 de lei, pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei. Premierul Ilie Bolojan nu a confirmat public această variantă, scrie ziare.com. 

Citește și Scandal cu amenințări în coaliție. Ciprian Ciucu și Kelemen Hunor, schimb tăios de replici: ”Dacă nu dați banii, din București cade guvernul”

Pachetul economic introduce și o facilitate pentru investițiile pe piața de capital. Statul va acorda o deducere fiscală de până la 400 de euro anual pentru sumele investite în acțiuni, obligațiuni sau unități de fond de tip ETF, dacă tranzacțiile sunt realizate prin intermediari autorizați.

Pentru persoanele fizice autorizate sau profesiile liberale care își determină venitul net în sistem real, suma investită în limita plafonului devine cheltuială deductibilă, reducând baza impozabilă.

În cazul salariaților, deducerea se aplică direct la calculul impozitului pe venit aferent salariului, în luna decontării tranzacției, pe baza documentelor justificative. Dacă angajatul își schimbă locul de muncă în cursul anului, plafonul se verifică pe baza documentelor emise de fostul angajator.

Autoritățile subliniază însă că această măsură nu elimină riscurile investiționale. Deducerea reduce doar marginal costul fiscal, fără a influența evoluția prețurilor sau randamentele de pe piața de capital.

Citește șiDocumentul din cauza căruia zeci de mii de români nu pot ieși la pensie. Ce trebuie să facă cei cărora le lipsește acest act

 

 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT