Ce alimente ar trebui să consumăm cel mai des în sezonul rece. Ne întăresc sistemul imunitar și ne mențin plini de viață

04 12. 2020, 12:20

Odată cu începerea sezonului rece, organismul devine tot mai vulnerabil din cauza temperaturilor scăzute, iar mâncatul sănătos e și mai important decât până acum. Iată mai jos care sunt cele mai importante alimente de consumat în această perioadă.

Specialiștii au demonstrat că 70% din sistemul imunitar al organismului e situat în intestin și că doar printr-o alimentație corectă reușim să ne creștem rezistența la îmbolnăvire și la infecțiile întâlnite des în timpul iernii.

Ce alimente ar trebui să consumăm în sezonul rece

Vitaminele A și C sunt cele care susțin activitatea sistemului imunitar. Vitamina C ar trebui consumată zilnic, iar aportul recomandat e de 200 mg. Alimentele în care o putem găsi sunt ardeiul roșu de mărime medie, două portocale sau un grapefruit, 100 g de pătrunjel.

Din vitamina A ar fi bine să consumăm zilnic 800 de micrograme. Alimentele în care o găsim sunt morcovii, ficatul, peștele, oul și untul.

De asemenea, zilnic avem nevoie de minerale:

– zinc, 10 mg pe zi, îl găsim în fructe de mare, semințe de dovleac, pâine și cereale integrale;

– seleniu, 55 micrograme/zi. Surse principale: nuci, pâine, pește carne, ouă.

Cât mai multe fructe și legume

Alimentația sănătoasă ar trebui să fie o prioritate pentru noi în orice sezon, însă acum mai mult ca oricând. E important să consumăm cât mai multe fructe și legume proaspete.

Merele, spre exemplu, sunt surse de antioxidanți și vitamine. Au o mulțime de alte avantaje: reduc colesterolul, te fac să te simți sătul, au grijă de siluetă, previn problemele respiratorii, sunt adevărate arma împotriva răcelilor, scad riscul apariției diabetului și stimulează activitatea cerebrală.

Nici produsele lactate nu ar trebui să lipsească din meniul zilnic pentru că furnizează proteine de calitate superioară și sunt pline de calciu. Ar trebui să își găsească locul la fiecare masă.

In anotimpul recem din cauza expunerii foarte reduse la soare, vitamina D scade dramatic, deci e nevoie de un aport alimentar la nivelul necesarului zilnic de 5 micrograme. Sursele principale sunt peștele gras, ficatul, alimentele îmbogățite cu vitamina D, de regulă produse lactate. Vitamina D are rol demonstrat în modularea sistemului imunitar.

Experții nutriționiști recomandă să consumați alimente din cereale integrale (dau senzația de sațietate și ajută la menținerea greutății normale), pește (e bogat în proteine, acizi grași omega 3 care reduc colesterolul).

Citește și Jorge, dezvăluiri incredibile din viața de familie. Val de atacuri din partea fanilor. „Mi-am dat seama că eu gândesc greşit”