Ce cadouri a primit Călin Popescu Tăriceanu în 2015

Preşedintele Dumei de stat din Rusia, Serghei Narîşkin, aflat la Bucureşti în noiembrie, i-a adus cadou preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, un ceas de perete, brodat cu fir de aur, mătase şi bumbac, potrivit listei cu cadourile primite de senatori în activităţile de protocol în 2015.
Ionela Marcu
07 ian. 2016, 11:53
Ce cadouri a primit Călin Popescu Tăriceanu în 2015

Călin Popescu Tăriceanu a primit cadoul de la Serghei Narîşkin, în cadrul întrevederii cu preşedintele Dumei de la Moscova din 27 noiembrie la Bucureşti, din timpul Adunării Generale a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), adunare a cărei preşedinţie era deţinută de Rusia, ceea ce a dus şi la prezenţa oficialului rus în România, în pofida faptului că acesta se află pe lista demnitarilor din Federaţia Rusă care au interdicţie de acces în statele UE.

Ceasul de perete, brodat cu fir de aur, mătase şi bumbac a rămas în patrimoniul Senatului, valoarea sa fiind estimată la 168,86 de lei (37,87 de euro), scrie gandul.info. Potrivit sursei citate, preşedintele Senatului a mai primit în 2015 doar două cadouri care au rămas în posesia sa. Preşedintele Albaniei, Edi Rama, i-a dat cadou lui Tăriceanu cartea „În culisele puterii”, semnată de Edi Rama, care a rămas în posesia sa.

În acelaşi timp, preşedintele Adunării Naţionale a Serbiei, Maja Gojkovic, i-a făcut cadou preşedintelui Senatului o cravată de mătase, care a rămas în posesia sa, şi o figurină din argilă reprezentând o femeie – simbolul fertilităţii, care rămas în patrimoniul Senatului.

Preşedintele Senatului a mai primit în 2015 o broderie cu fir de mătase înrămată, tip tablou de la ambasadorul chinez, Xu Feihong, o statuetă cu un cal argintat de la preşedintele bulgar, Rosen Plevneliev, o figurină de bronz emailat cu un leu de la preşedintele Parlamentului suedez, Urban Ahlin, şi un platou de porţelan de la preşedintele Portugaliei, Cavaco Silva. Aceste cadouri au rămas în patrimoniul Senatului.

Un CD cu albumul „Encore” al violonistului David Garrett a primit în timpul întrevederii cu grupul de prietenie cu România din Bundestag Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la Spaţiul Schengen.

Corlăţean a mai primit un pix metalic personalizat cu „Senatul Republicii Polonia”, albumul „Bulgaria în conceptele cartografice europene”, o lumânare parfumată în suport cristal, marca Val Saint Lambert, un platou decor, din metal emailat, încrustat cu motive tradiţionale italiene, cartea „Sah-nemeh – Cartea Regilor” şi o cutie pentru bijuterii, din lemn, cu decoraţiuni în stil marocan. Toate cadourile pe care le-a primit Titus Corlăţean în 2015 au rămas în posesia sa.

De asemenea, Cristian Dumitrescu, vicepreşedintele social-democrat al Senatului, a primit în 2015 un set serviciu cafea şi un stilou Cerruti 1881.

Anul trecut, senatorii au primit 23 de cadouri în timpul activităţilor de protocol, iar valoarea totală estimată a acestora este de 4.143 de lei (935 de euro).

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
De ce Hagi l-a ales pe Eissat în locul lui Bancu. Ce s-a întâmplat înainte de România – Polonia. Exclusiv
Capital.ro
Românii care au lucrat în străinătate pot primi pensie pentru anii cotizați. Cum se stabilesc drepturile și cine plătește banii
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Poprire pe conturi și locuințe. Cum găsește ANAF românii de rea credință
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România