Ce credea Albert Einstein despre Dumnezeu, bomba atomică şi adulter

Albert Einstein a revoluţionat fizica, pentru care a primit şi un premiu Nobel, în 1921, şi a publicat peste 300 de lucrări ştiinţifice şi 150 de lucrări non-ştiinţifice. Fizicianul a lăsat în urma sa mii de documente, dar şi scrisori personale, din care putem afla ce credea Einstein despre bomba atomică, despre Dumnezeu sau adulter.
Iulian Tudor
16 iun. 2015, 11:00
Ce credea Albert Einstein despre Dumnezeu, bomba atomică şi adulter

Albert Einstein vorbeşte într-o scrisoare pe care i-a trimis-o, în 1945, fiului său Hans, despre legătura dintre teoria relativităţii şi bomba atomică. Scrisoarea a fost trimisă la numai o lună după bombardarea oraşelor Hiroshima şi Nagasaki, potrivit Mediafax.

Einstein a semnat la 2 august 1939 o scrisoare către preşedintele american de atunci, Franklin Roosevelt, în care avertiza că realizarea unei bombe atomice cu ajutorul uraniului este posibilă şi sfătuia Guvernul american să investească bani şi timp în cercetările lui, sugerând că fizicienii din Germania lucrau deja la construirea unei astfel de arme. Ulterior, fizicianul a spus că regretă această epistolă.

Într-o altă scrisoare trimisă în 1945 lui Guy H. Raner, Albert Einstein vorbeşte despre religie şi despre existenţa lui Dumnezeu. El se descrie ca fiind ateu. După patru ani, Einstein i-a scris, din nou, lui Guy H. Raner, însă de data aceasta pare să-şi fi schimbat opţiunea. El discreditează ateismul şi se declară agnostic.

Citeşte şi: BANCUL ZILEI: Einstein şi formula lui Dumnezeu

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Wanda Nara, șocată de hotărârea luată de o judecătoare în procesul cu Mauro Icardi. Prezentatoarea nu se aștepta la așa ceva
Capital.ro
Se schimbă amenzile în România! Informația care ar putea dispărea definitiv din procesul-verbal
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu bagajele nerevendicate de pe Aeroportul Otopeni. Cât timp sunt păstrate și ce se întâmplă cu ele după un an
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
A fost alături de România în SUA și e convins: ”Puteam fi campioni mondiali în '94!”. Care ar fi fost marele avantaj al naționalei noastre
MediaFlux
Palatul Buckingham face angajări. Ce salariu oferă Familia Regală
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți