Ce iau turiștii români din hoteluri, deși nu au voie. TOP cele mai ”împrumutate” lucruri de către români, pe lângă prosoape. Unii au fugit cu televizorul

Aproape patru din zece hotelieri se confruntă frecvent cu camere lăsate într-o stare care necesită curățenie suplimentară, iar o treime dintre ei raportează cazarea unui număr mai mare de persoane decât cel declarat în rezervare. Jumătate dintre proprietari spun că turiștii aduc foarte des mâncare și băuturi din exterior, iar consecințele sunt petele și murdărie suplimentară lăsate în cameră. Prosoapele sunt, de departe, obiectul cel mai frecvent „împrumutat" de turiști fără intenția de a-l mai returna, iar aproape jumătate dintre hotelieri cred că turiștii le consideră, în mod greșit, un suvenir gratuit al sejurului.  
Alina Andrei
07 iul. 2026, 11:27
Ce iau turiștii români din hoteluri, deși nu au voie. TOP cele mai ”împrumutate” lucruri de către români, pe lângă prosoape. Unii au fugit cu televizorul

Un sondaj realizat de Travelminit în rândul proprietarilor de unități de cazare din România scoate la iveală o realitate cu care se confruntă tot mai mulți hotelieri odată cu sezonul estival: relația dintre turiști și regulile unităților de cazare devine, în multe cazuri, un teren de negociere permanentă. De la numărul real de persoane cazate, la orele de check-in și check-out „flexibilizate” după bunul plac, până la obiecte care dispar misterios din camere, chestionarul adresat hotelierilor conturează un tablou detaliat al provocărilor din turismul românesc.

 

Regulile, o sugestie mai degrabă decât o normă

Orele de check-in și check-out par să fie principalul teren de negociere dintre turiști și proprietarii de cazări. Peste o treime dintre hotelieri spun că aceasta este regula încălcată cel mai des, urmată îndeaproape de nerespectarea interdicției de a fuma în spații neamenajate și de deranjarea liniștii celorlalți oaspeți, două probleme semnalate de aproximativ un sfert, respectiv o cincime dintre respondenți.

Cât despre numărul real de persoane cazate, doar 27,8% dintre hotelieri spun că nu se confruntă niciodată cu astfel de situații. Pentru restul, realitatea diferă adesea de rezervare, cel mai frecvent printr-un copil nedeclarat, situație întâlnită în 38,9% dintre cazuri, dar și prin doi sau mai mulți copii nedeclarați, raportați de 15,6% dintre hotelieri, ori chiar un adult în plus, semnalat de 13,3% dintre ei.

Poveștile relatate de hotelieri depășesc însă statisticile seci. Printre solicitările cele mai neobișnuite primite din partea turiștilor se numără cereri de check-in la ora 07:00 dimineața, pretenția de a considera ziua de cazare drept un interval de exact 24 de ore de la momentul sosirii, indiferent de ora oficială de check-out, sau dorința de a caza 16 persoane într-o unitate gândită pentru doar patru oaspeți. Alți turiști au cerut prelungirea gratuită a sejurului, au încercat să cazeze „pe furiș” persoane neînregistrate în rezervare sau au ajuns chiar să ceară hotelierilor să medieze conflicte cu persoane complet străine de unitatea de cazare.

Citește și: Un român a devorat un burger de 2 kilograme în doar 9 minute. A reușit imposibilul și a pus mâna pe premiul de 400 de euro: „N-am mai mâncat de ieri”

 

Mâncarea din exterior și obiectele care „uită” să rămână în cameră

Obiceiul turiștilor de a aduce mâncare și băuturi din exterior în camere este, potrivit sondajului, aproape o normă a sezonului estival: 47,8% dintre proprietari spun că acest lucru se întâmplă foarte des, iar încă 24,4% îl întâlnesc des, ceea ce înseamnă că, per total, marea majoritate a hotelierilor se confruntă constant cu acest fenomen. Consecințele se văd direct în activitatea zilnică de curățenie: pe lângă petele și murdăria suplimentară, care rămân principala bătaie de cap pentru 58,9% dintre hotelieri, aceștia mai raportează costuri suplimentare de curățenie, resturi alimentare uitate în cameră, și, în cazuri mai grave, apariția insectelor.

Fenomenul „dispariției” obiectelor din camere urmează un tipar asemănător. Pe lângă prosoape, care conduc detașat în topul obiectelor luate acasă, urmează umerașele și ustensilele de bucătărie sau veselă, ambele menționate de aproape un sfert dintre hotelieri. Dincolo de cifre, poveștile individuale merg mult mai departe decât obiectele „de așteptat”: televizoare, uscătoare de păr, telecomenzi, cuverturi, perne decorative, tablouri, vaze, cratițe, oale, cuțite și chiar un topor de lemne se numără printre obiectele pe care hotelierii le-au găsit lipsă după plecarea oaspeților. Un caz ieșit din comun a fost cel al unui hotelier care a descoperit că dozatoarele de gel de duș și săpun lichid fuseseră scoase din perete și golite complet înainte de check-out. Vestea bună este că există și lucruri pe care turiștii chiar le pot lua legal, fără costuri suplimentare. Jumătate dintre hotelieri confirmă că produsele cosmetice de unică folosință intră în această categorie, la fel ca papucii de unică folosință și apa oferită gratuit în cameră.

Citește și: Ce trebuie să știe românii care merg în vacanță în Grecia vara aceasta. Restricții de trafic pe centura din Salonic

 

Daune, costuri și provocările reale ale sezonului 2026

Peste un sfert dintre hotelieri au fost nevoiți, în ultimul an, să solicite ocazional despăgubiri pentru daune provocate de turiști, iar alți câțiva au avut nevoie de o singură astfel de solicitare, ceea ce înseamnă că doar puțin peste jumătate dintre proprietari au scăpat complet de această problemă. Cele mai frecvente pagube raportate sunt lenjeriile sau prosoapele deteriorate, întâlnite de aproape trei sferturi dintre respondenți, urmate de pereți pătați sau zgâriați și de obiecte sparte, semnalate de aproape jumătate dintre hotelieri.

Dincolo de comportamentul turiștilor, hotelierii identifică și provocări structurale pentru sezonul de vară 2026. 44,4% dintre ei consideră creșterea costurilor operaționale drept cea mai mare presiune a acestui sezon, în timp ce 21,1% pun accentul pe așteptările tot mai mari ale clienților, 11,1% pe concurența ridicată de pe piață, iar 10% pe gestionarea comportamentului turiștilor în sine.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Sfat pentru Gigi Becali: „FCSB și-a meritat soarta! Fratele meu, Gigione, să mai lase fotbalul și să-și vadă de afaceri!”
Capital.ro
Zeci de mii de pensionari vor primi un sprijin financiar de 250 de lei. Cererile se depun până pe 6 noiembrie
Playtech.ro
Pensionar în România sau în Grecia? Ce poți cumpăra cu aceeași pensie de 5.000 de lei într-o lună
Adevarul
„Școala e la 900 de metri, dar elevii sunt aduși cu mașina”. Revolta bucureștenilor supărați pe părinții care blochează traficul
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care un copac se prăbușește peste mai multe mașini, în București. Un livrator a fost vătămat
iamsport.ro
A văzut ce a făcut Ian pe scenă la Arenele Romane și a izbucnit: 'Mi-e scârbă, e cea mai mare rușine! Pincipalul vinovat pentru distrugerea tineretului și a viitorului țării e statul'
MediaFlux
Când intră pensiile pe card în luna octombrie. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte