Ce mâncăm în perioada postului? Cele mai indicate opțiuni alimentare și ce ar trebui să evităm

Postul Crăciunului a început deja pentru credincioși de pe 15 noiembrie și va ține până pe 24 decembrie, până în Ajunul Crăciunului. Pe lângă rugăciune și pregătirea spirituală, creștenii trebuie să se abțină de la mâncărurile "de dulce" și la carne, brânză, ouă, lactate.
Filip Stan
27 nov. 2020, 18:27
Ce mâncăm în perioada postului? Cele mai indicate opțiuni alimentare și ce ar trebui să evităm

De asemenea, în zilele de luni, miercuri și vineri, mâncarea se consumă fără ulei și nu se bea vin.

În zilele de sâmbătă și duminică, până pe 20 decembrie inclusiv se dezleagă la untdelemn, pește și vin. În ziua de Ajun se mănâncă doar seara și este voie doar: grâu fiert îndulcit cu miere, turte din făină, covrig și poame.

Având în vedere toate aceste lucruri, mulți se întreabă ce ar putea, totuși, să mânânce astfel încât să le țină de foame fără probleme.

Nutriționiștii scot în evidență faptul că avem nevoie de vitamine și minerale, mai ales în perioada postului, fiindcă ne ajută să trecem mai ușor peste efectele neplăcute ale schimbărilor de vreme.

Se pot mânca dulciuri în post?

În momentul de față, pe piața din România există o mulțime de produse de post pe piață, inclusiv dulciuri. De asemenea, și fructele pot ține loc de desert și sunt și foarte sănătoase. Dacă preferați, mai degrabă, fructe confiate, și aceasta e o opțiune permisă în post.

O altă variantă de luat în considerare este desertul preparat în casă. Pe lângă clasicele plăcinte cu mere sau dovleac, sunt și o mulțime de rețete raw-vegane delicioase pe care le poți face cu lapte de cocos sau de migdale.

Ce feluri de mâncare sunt indicate

Cei mai mulți credincioși aleg să mănânce în perioada postului legume precum cartofi, fasole, varză. Însă, dacă cumva ne plictisim să repetăm mereu aceleași feluri, nu trebuie să uităm că sunt și alte variante. Spre exemplu, putem opta pentru mâncare de măsline, ciuperci, avocado, sfeclă roșie, mazăre, năut, linte. Sunt și o mulțime de rețele cu humus.

O altă idee face referire la supele și ciorbele de legume. Supa cremă de roșii, de cartofi cu morcovi, de ciuperci și lista poate continua. Fasolea neagră merge de minune în pilaf sau în ciorbele clasice de legume, în timp ce orezul brun este o garnitură foarte gustoasă pentru mâncărica de ciuperci.

Ce băuturi putem alege în perioada postului

Cele mai potrivite opțiuni sunt ceaiul și apa. De asemenea, ajută și la hidratare. Ceaiul poate fi ales în numeroase arome, iar o felie de lămâie adăugată ne dă vitamina C de care are nevoie organismul.

Și sucurile de fructe, legume și frunze verzi sunt foarte bune în perioada de post fiindcă ofertă un aport consistent de vitamine și ajută și la hidratare.

Citește și Postul Crăciunului 2020. De ce este bine ca, pe tot parcursul postului, să ţii oalele cu gura în jos

DailyBusiness
Adolescenții români care învață să fie responsabili și se angajează pe timpul verii. Ce vor să-și cumpere cu banii câștigați
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, devastatoare la Paris! A făcut furori cu rochia aleasă – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
E legal să ai geamurile de la casă orientate spre curtea vecinului? Mulți proprietari nu știu
Capital.ro
Putin a dat ordin. Cutremur la nivel mondial: Soarta Rusiei depinde de un singur lucru
Playtech.ro
Anunţul momentului despre vremea în august! Va fi o lună cum nu am mai avut de ani de zile, spun meteorologii
DailyBusiness
Lene pe bani publici: bugetarii din România, codașii Europei la productivitate, arată un STUDIU al Uniunii Europene
Adevarul
Gestul devenit viral al unui agent de pază de la Beach, please!: „Definiția umanității”
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Criza hârtiei igienice din 1973, pornită de Johnny Carson. Gluma care a speriat America
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
L-a părăsit când el era plecat de acasă. N-a avut nicio remușcare
kanald.ro
Cutremur în această după-amiază, în România! Care a fost magnitudinea seismului
Cancan.ro
NU E O GLUMĂ! Cât costă o cameră la Iaki, hotelul lui Gică Hagi din Mamaia Nord, în iulie 2025
Playsport.ro
Bolojan schimbă harta României. Comasarea primăriilor din țară și reducerea...
Capital.ro
Avertisment pentru fumători. Nimeni nu le-a explicat asta vreodată: „Mai rapid ca la heroină sau cocaină!”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Nici că-i pasă de gura lumii. Georgina a postat imagini din vacanța cu Cristiano Ronaldo, la câteva zile după scandalul absenței de la funeraliile lui Diogo Jota
stirilekanald.ro
VIDEO Primul caz de malarie luat din România. Pacientul, internat la Spitalul Victor Babeș
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Modificări de ultimă oră la Revolut. E bancă! Conturi suspendate la cererea autorităților și noi reguli din septembrie în România
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Planta care alungă căpușele din curte. Ce ar trebui să ai neapărat în grădină ca să scapi de musafirii nepoftiți