Ce pensie încasează, lunar, un fost general SRI în rezervă. Scandalul izbucnit după acuzațiile aduse lui Florian Coldea

Scandalul în care este implicat fostul general SRI, Florian Coldea, a agitat apele din România în ceea ce privește pensia pe care o încasează foștii generali ai aceluiași serviciu.
Alina Costache
06 iun. 2024, 17:54
Ce pensie încasează, lunar, un fost general SRI în rezervă. Scandalul izbucnit după acuzațiile aduse lui Florian Coldea
Ce pensie încasează, lunar, un fost general SRI în rezervă. Scandalul izbucnit după acuzațiile aduse lui Florian Coldea

Un fost general SRI, în grad mai mic față de Florian Coldea, are o pensie de zeci de mii de euro pe an. De aici pornesc multe semne de întrebare privind averile celor care au făcut parte din Serviciu. Luate la puricat, acestea nu sunt deloc mici, însă nu se știe, în toate cazurile, de unde provin.

Citește și: Caz incredibil! Un polițist a ieșit la pensie la vârsta de 25 de ani. Suma pe care urmează să o încaseze

Ce pensie încasează, lunar, un fost general SRI în rezervă

În declarația de avere pe care a completat-o în anul 2023, Cristian Georgică Celea, fost adjunct al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, are o pensie militară de 214.000 lei, adică aproximativ 43.000 de euro pe an. Asta înseamnă că, lunar, încasează 3.600 de euro. Celea are 68 de ani și încasează pensia de la SRI de aproape 20 de ani, potrivit fanatik.ro.

Cristian Georgică Celea, fost general SRI cu o stea, a ales să rămână în sistem și după ce a părăsit serviciul militar. El a reușit să acumuleze mai multe funcții publice, cum ar fi cea de vicepreședinte CNAS și membru în consiliul de administrație a Spitalului Bagdasar-Arseni. În plus, el deține și zeci de imobile, mașini, șalupe și bijuterii de lux. Cu toate acestea, în mod paradoxal, fostul militar nu are bani în niciun cont bancar.

Florian Coldea, pe de altă parte, a fost trecut în rezervă din gradul de general cu patru stele și, cel puțin teoretic, încasează o pensie mai mare decât a fostului său coleg din SRI. În 2016, când a fost eliberat din funcție, el avea un salariu de 11.000 de lei pe lună, în timp ce soția lui, angajată tot la SRI, încasa 9.000 de lei.

Acuzațiile aduse lui Florian Coldea

Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, fostul şef al Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci sunt acuzaţi de trafic de influenţă în dosarul în care au avut loc audieri începând de joia trecută, ca urmare a unui denunţ depus de omul de afaceri Cătălin Hideg.

Afaceristul susţine că i s-a cerut de către Dumbravă să plătească avocatului Doru Trăilă un onorariu de sute de mii de euro, cu mult mai mare decât cele practicate în România în mod normal, pentru a obţine o condamnare cu suspendare în instanţă. Cătălin Hideg, care are o condamnare de patru ani de închisoare, în primă instanţă, în urma unei anchete desfăşurate de Parchetul European, afirma că i s-a spus că Florian Coldea este „singurul din România care are pârghiile necesare pentru a rezolva” dosarul său penal.

Hideg afirma că a dat deja avocatului Trăilă 100.000 de euro, suma totală convenită fiind de 600.000 de euro. Coldea, Dumbravă, Trăilă şi Tocaci au părăsit sediul DNA vineri, după ora 3 dimineaţa. DNA a transmis, vineri după-amiază, primele date despre dosar, fără a invoca însă niciunul dintre numele celor vizaţi.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, începând cu data de 24 mai 2024, faţă de patru persoane (doi foşti militari, în prezent asociaţi în cadrul unor societăţi, un avocat din cadrul Baroului Bucureşti şi o persoană fără calitate specială), pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă, forma participaţiei penale fiind autoratul şi complicitatea”, arăta DNA în comunicat.

„În perioada martie 2023 – aprilie 2024, trei dintre inculpaţi (cei doi oameni de afaceri şi avocatul din cadrul Baroului Bucureşti) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 700.000 euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra unor magistraţi din cadrul unor instanţe de judecată şi că i-ar putea determina pe aceştia să pronunţe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat. După mai multe negocieri, suma care ar fi fost pretinsă de inculpaţi a fost diminuată la 600.000 euro plus TVA, fiind stabilit ca aceasta să fie remisă în trei tranşe egale”, afirmau procurorii în ordonanţă.

Potrivit sursei citate, martorul ar fi remis celor trei inculpaţi o plată parţială în sumă de aproximativ 100.000 euro. DNA a mai transmis că de sfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane juridice, cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

Pe perioada controlului judiciar, cei patru inculpaţi trebuie să respecte o serie de obligaţii, printre care să nu părăsească teritoriul României şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.

„Inculpaţilor li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar pe cauţiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. De asemenea, inculpaţii vor depune o cauţiune în valoare de 500.000 lei (stabilită faţă de cei doi oameni de afaceri şi avocatului din cadrul Baroului Bucureşti) respectiv 150.000 lei (cu privire la cel de-al patrulea inculpat), care vor fi consemnate pe numele lor, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sau prin constituirea unor garanţii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita acelorași sume de bani, în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, mai arăta DNA.

Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a declarat luni, când s-a prezentat la Poliţie conform obligaţiilor stabilite prin măsura controlului judiciar, că are încredere totală în justiţie și că nu va face declarații decât după finalizarea anchetei.

Citește și: Victor Ciutacu, despre modus operandi în reţeaua Coldea: „Nu prea mai merge pe cash, ca odinioară”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT