Maria Cucu are 92 de ani. După 25 de ani de muncă la o fabrică de confecții, femeia primește acum o pensie de 1.627 de lei, la care se adaugă 858 de lei ca văduvă de veteran și 400 de lei pentru perioada de refugiu din timpul războiului. După adoptarea măsurilor fiscale impuse de Guvernul Bolojan, bătrânei i-a scăzut pensia.
„Și din aceștia mi-a mai luat Bolojan 82 de lei, deși pensiile adunate sunt sub 3.000 de lei și nu trebuiau impozitate. Lacomi! Mi-au luat până și din pensia de la confecții vreo 5 lei. Dar, ce e pe haram, haram se duce! Asta trebuie să înțeleagă premierul”, spune Maria, pentru vremeanoua.ro.
Citește și: Cât trebuie să scoată românii din buzunar pentru o pomană în 2025. Ajutorul de deces este consistent!
Bătrâna își amintește cu drag, dar și cu un strop de mândrie, anii petrecuți în fabrica de confecții. „Făceam cămăși, halate, totul se plătea la bucată. Cinci bani buzunarul, un leu mâneca… Era muncă multă, dar eram fericită, că aveam de toate pentru copii. Așteptam ziua de lichidare ca pe o sărbătoare.”
Viața nu i-a fost ușoară. Soțul ei, dulgher la Constructorul Bârlad, a rămas nevăzător după un accident de muncă. Maria povestește cum a semnat, în 1975, o declarație prin care promitea că nu îl va părăsi niciodată, pentru ca medicii să accepte să-l opereze.
„Domnule profesor, eu am doi copii. Unul intrase la Bacalaureat, iar fata era la Liceul Sanitar. Eu nu-l părăsesc dacă va rămâne orb!”, i-a spus atunci medicului Petre Vancea, renumitul oftalmolog de la Iași.
Citește și: Cât plătești dacă lași în priză toată ziua un calorifer electric. Puțini se așteaptă la această sumă
Durerea cea mai grea a venit, însă, mai târziu. Ambii copii ai Mariei au murit – fiica, Doina, biochimist la Centrul de Transfuzii din Bârlad, s-a stins din viață la vârsta de 62 de ani, iar fiul, Cornel, militar de carieră la Roman, la 69 de ani.
„Pentru mine, viața s-a terminat demult. Mi-am pierdut soțul, apoi copiii. Corneluș, mândria mea, s-a dus în somn! Ce rost mai are să trăiesc? Stau nopțile și nu dorm, cu pozele lor în față, și vorbesc cu ei. Am noroc de nepoți și de ginere. Tare îmi mai plânge sufletul, că ai mei copii s-au dus. Tare ascultători au mai fost și iată că am ajuns să îi îngrop eu, nu ei pe mine”, spune femeia.
„Seara stau în fața pozelor lor și mă uit la ce au fost copilașii mei. Am o candelă mare, mare, care face lumină între cele poze și vorbesc cu ei: «Doină, mamă! Cornel, mamă! Ce mă fac eu fără voi?!» Îmi este foarte greu. Ce mă face să merg mai departe sunt cei patru nepoți”, mai adaugă bătrâna.