Ce program de funcţionare au Metrorex şi STB în zilele de Paşte. Cum pot ajunge acasă bucureştenii, în noaptea de Înviere

Programul transportului public din Capitală va fi adaptat în perioada Sărbătorilor Pascale, în contextul creșterii fluxului de călători, în special în noaptea de Înviere. Atât operatorul de metrou, Metrorex, cât și transportul de suprafață gestionat de Societatea de Transport București (STB) vor aplica programe speciale, menite să asigure mobilitatea populației în această perioadă.
George Russo
08 apr. 2026, 17:30
Ce program de funcţionare au Metrorex şi STB în zilele de Paşte. Cum pot ajunge acasă bucureştenii, în noaptea de Înviere

Autoritățile din domeniul transportului feroviar au anunțat, la rândul lor, măsuri pentru suplimentarea capacității, în condițiile în care mulți români aleg să călătorească de Paște. CFR Călători a transmis că va adapta oferta de transport în funcție de cerere și va încerca să evite aglomerația pe rutele intens circulate.

În cazul metroului, circulația trenurilor va fi modificată față de programul obișnuit. În noaptea de Înviere, garniturile vor circula la intervale mai mari, de aproximativ 10-15 minute, iar în a doua zi de Paște va fi aplicat un program specific zilelor de weekend și sărbătorilor legale. Reprezentanții Metrorex reamintesc că „accesul în metrou cu foc deschis (lumânări aprinse, candele aprinse, etc) este strict interzis pentru evitarea oricăror evenimente nedorite”.

Transportul de suprafață va funcționa, de asemenea, după un program adaptat. Autobuzele, tramvaiele și troleibuzele vor circula după grafice de weekend, iar în anumite intervale frecvența acestora ar putea fi redusă, în funcție de cererea de transport.

În ceea ce privește transportul feroviar, CFR Călători a anunțat că „pune la dispoziția publicului capacitatea maximă de transport disponibilă, pentru a asigura mobilitatea călătorilor către destinațiile dorite”.

„În zilele cu trafic crescut din perioada sărbătorilor, compania va suplimenta operativ, cu vagoane, trenurile de pe rutele cele mai solicitate, în special cele care asigură legătura dintre București și marile orașe din principalele regiuni ale țării, în funcție de cererea de transport și de disponibilitatea materialului rulant.

Citeşte şi: Trupul neînsuflețit al lui Mircea Lucescu a fost depus la Arena Națională. Când pot merge fanii să îi aducă un ultim omagiu legendarului antrenor

Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport și pentru a ne putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la fluxul de călători prognozat, recomandăm pasagerilor să își planifice din timp deplasările și să achiziționeze biletele în avans.

De asemenea, pentru a evita supraaglomerarea trenurilor de la orele de vârf, recomandăm utilizarea tuturor trenurilor disponibile într-o zi de circulație. Achizițiile online pot fi făcute până la ora de plecare a trenului din stație, în funcție de locurile disponibile.

Biletele în trafic intern pot fi achiziționate cu anticipație, prin utilizarea următoarelor canale de vânzare:

– online, pe www.cfrcalatori.ro

– aplicația mobilă „CFR Călători bilete online” (Google Play, App Store, Huawei AppGallery)

– automatele de bilete din gări

– casele de bilete și agențiile de voiaj CFR Călători”, se arată în comunicatul CFR.

Citeşte şi: Amenzi de 7.000 de euro și pedeapsă cu închisoare pentru șoferii care încalcă noile reguli de circulație. Când și unde se aplică reglementările

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini greu de privit! Cum a lăsat un cuplu un apartament închiriat în Cluj
Fanatik.ro
Talpan câștigă o primă bătălie în procesul de 36 de milioane de euro cu Gigi Becali! Judecătorul a cerut o nouă expertiză: „Trebuiau retrogradați din 2017!”
Capital.ro
Ajutor de încălzire 2026-2027. Pensionarii pot primi bani pentru lemne, gaze și curent. Până când se depune cererea
Playtech.ro
Țara din Europa din care se pleacă din ce în ce mai mult. Şi românii sunt în fruntea europenilor care părăsesc statul
Adevarul
„Mașinile de sex” ale istoriei. Bărbații care au avut sute de copii și au lăsat urme în ADN-ul lumii
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini după moartea lui Ovidiu Marian, un tânăr de doar 20 de ani din Argeș. Și bunicul lui s-a stins la câteva ore distanță
iamsport.ro
Adrian Mutu a numit echipa din Liga 1 care ar fi putut câștiga titlul ”dacă patronul era mai darnic”: ”Vreți să vă spun ceva?”
MediaFlux
Lovitură pentru Călin Georgescu! Procurorii DIICOT au decis astăzi cu soția de față!
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte