Ce rol au jucat TikTok și Facebook în protestele fermierilor. Dîncu: Algoritmii accelerează ideile extreme 

Europarlamentarul Vasile Dîncu avertizează, într-un răspuns pentru Mediafax, că algoritmii marilor platforme online au ajuns să influențeze puternic funcționarea democrațiilor, prin amplificarea rapidă a mesajelor polarizante, emoționale sau extremiste.
Viorel Dobran
15 sept. 2026, 18:05
Ce rol au jucat TikTok și Facebook în protestele fermierilor. Dîncu: Algoritmii accelerează ideile extreme 

Vasile Dîncu susține că Uniunea Europeană ar trebui să introducă mecanisme prin care astfel de creșteri artificiale să poată fi „frânate”.

 

Mobilizarea pentru protestul fermierilor din 15 septembrie s-a făcut în mare parte pe rețelele sociale, unde, în zilele și orele dinaintea manifestației, au circulat numeroase apeluri la participare și la distribuirea mesajelor. Pe Facebook și TikTok au fost promovate îndemnuri precum „ne vedem la București, în Piața Victoriei”. În paralel cu mesajele fermierilor și crescătorilor de animale, în același spațiu online au circulat și teorii conspiraționiste și informații false, inclusiv afirmația că amenajările din jurul Parlamentului pentru un eveniment caritabil ar fi fost, de fapt, „baricade” ridicate de autorități înaintea protestului.

VIDEO – Violențe la protestul fermierilor din Piața Victoriei. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene. Instigatorii aruncă cu garduri și dale în jandarmi. Patru protestatari au fost săltați și duși la audieri

„Este problema guvernării algoritmilor, cum o numesc. Eu am pregătit și o scrisoare pe care o să o trimit Comisiei cu un proiect”, a declarat Vasile Dîncu.

Europarlamentarul susține că algoritmii platformelor nu sunt neutri și tind să favorizeze exact conținutul care produce reacții emoționale puternice și polarizare.

„Noi va trebui să luăm în calcul foarte serios aceste mijloace tehnice, care nu sunt neutre și care accelerează tot ceea ce înseamnă ideile care creează polaritate, ideile extreme, emoționale”, a spus Dîncu, potrivit mediafax.ro.

„Democrațiile sunt conduse mai degrabă printr-un mijloc tehnic”

Vasile Dîncu afirmă că influența algoritmilor asupra spațiului public a devenit atât de mare încât mecanismele clasice ale dezbaterii democratice riscă să fie puse în plan secund.

„Democrațiile, în acest moment, sunt conduse mai degrabă printr-un mijloc tehnic decât prin ceea ce numim noi diversitatea opiniilor”, a declarat acesta. Dîncu a făcut o paralelă și cu alegerile prezidențiale din România din 2024, fără să numească explicit un candidat, amintind modul în care un discurs prezent de ani de zile în spațiul public a dobândit într-un timp foarte scurt o vizibilitate uriașă în timpul campaniei.

Rareş Bogdan îl trimite pe premier în stradă: Ilie, coboară din birou și stai de vorbă cu ei!! Nu lăsa lucrurile să escaladeze

„Ne aducem aminte cum s-au accelerat, de exemplu, niște idei în campania din 2024, cu toate că personajul era cunoscut înainte de ani de zile, ținea același discurs care nu avea impact și, dintr-o dată, în campanie, aceste lucruri au câștigat un impact deosebit”, a explicat europarlamentarul.

Dîncu cere un mecanism asemănător opririi tranzacțiilor pe burse
Vasile Dîncu consideră că Uniunea Europeană nu dispune în prezent de instrumente suficiente pentru situațiile în care un mesaj politic sau extremist capătă brusc o amploare foarte mare exclusiv prin efectul algoritmilor.

El a comparat un posibil mecanism european cu sistemele existente pe piețele financiare, unde tranzacțiile pot fi suspendate temporar atunci când apar fluctuații extreme.

„Noi nu avem în democrație și în guvernabilitatea platformelor mecanisme prin care se poate bloca o asemenea creștere bruscă. Bursa are, piețele financiare au asemenea mecanisme prin care se ia o pauză”, a declarat Dîncu.

În opinia sa, astfel de instrumente ar putea fi folosite atunci când autoritățile constată o amplificare anormală a unor mesaje extremiste, determinată în mare parte de funcționarea algoritmilor.

„Sper că vom avea asemenea mecanisme”, a adăugat europarlamentarul.

Propunerea apare și în raportul privind Scutul European pentru Democrație

Vasile Dîncu este vicepreședinte al Comisiei speciale a Parlamentului European pentru Scutul European pentru Democrație (EUDS), structură creată pentru a analiza interferențele străine, dezinformarea și vulnerabilitățile proceselor democratice.

Dîncu spune că raportul EUDS include deja o recomandare care deschide calea pentru dezvoltarea unor asemenea instrumente.

„În raportul nostru EUDS există o frază, există o indicație pentru ca să trecem la un asemenea tip de proiect, de legislație, pentru a putea să frânăm, să creăm mecanisme de frânare a acestei amplificări exagerate a unor mesaje care pot să ducă la manifestări extremiste sau care dezechilibrează, până la urmă, piața ideilor”, a afirmat Vasile Dîncu.

Raportul privind concluziile și recomandările Comisiei speciale pentru Scutul European pentru Democrație a fost adoptat în comisie în luna iunie și depus oficial în Parlamentul European la 25 august 2026.

Declarațiile lui Dîncu vin în ziua în care protestul neautorizat al fermierilor și crescătorilor de animale din Piața Victoriei a degenerat în incidente între manifestanți și forțele de ordine. Participanții au forțat cordoanele jandarmilor, iar forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene. Mobilizarea pentru manifestație fusese anunțată și distribuită anterior pe rețelele sociale.

Sociologul Gelu Duminică: Ce se întâmplă acum în Piaţa Victoriei – nemulţumirea economică se combină cu neîncrederea în stat şi se amplifică prin reţele sociale / Totul asezonat cu politicieni care nu vor să-şi înţeleagă menirea

Sociologul Gelu Duminică afirmă, marţi, că ceea ce se întâmplă în Piaţa Victoriei ”e un tipar care apare ori de câte ori instituţiile se fac ca nu văd tensiunile şi rupturile sociale din timp”, iar România are încă dinn pandemie multe astfel de rupturi.

”Ce se întâmplă acum în Piaţa Victoriei e rezultatul unui lanţ de cauze care conduce obligatoriu la violenţă: nemulţumirea economică se combină cu neîncrederea în stat şi se amplifică prin reţele sociale. Totul asezonat cu politicieni care nu vor să-şi înţeleagă menirea”, a scris, marţi, pe Facebook, sociologul Gelu Duminică.

Acesta este de părere că violenţele la care s-a ajuns la protestul de marţi ”e (doar) un tipar care apare ori de câte ori instituţiile se fac ca nu văd tensiunile şi rupturile sociale din timp”.

De asemenea, sociologul afirmă că România, încă din pandemie, are ”multe, multe de tot” rupturi sociale.

Sute de fermieri protestează, marţi, în faţa Guvernului, reclamând situaţia dificilă în care se află zootehnia românească şi agricultura. Jandarmeria Capitalei a precizat că manifestaţia nu a fost autorizată şi recomanda participanţilor, printre altele, ”să adopte un comportament civilizat şi să evite conflictele de orice natură”.

Participanţii au forţat cordonul de jandarmi şi au blocat traficul pe şoseaua Kiseleff. Unii protestatari au aruncat cu obiecte şi s-au luat la bătaie cu jandarmii, care au folosit gaze lacrimogene.

Printre manifestanţi, au fost văzuţi şi susţinători ai lui Călin Georgescu, unii având tricouri imprimate cu imaginea acestuia.

Violenţe extreme au reizbucnit în jurul orei 15.00, când un grup masiv de protestatari a rupt cordonul de jandarmi dinspre strada Paris. Brigada Rutieră a restricţionat traficul pe toate arterele către Piaţa Victoriei.

Jandarmeria anunţă că 24 de persoane, între care opt jandarmi, au fost rănite, iar 26 de cetăţeni violenţi au fost scoşi din mulţime şi duşi la Poliţie.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
„Îl așteptăm pe numărul 11!”. Sorin Cârțu, poveste fabuloasă cu marele Passarella la 44 de ani de la Craiova – Fiorentina 3-1
Capital.ro
Gazele s-au scumpit de aproape trei ori față de primăvară. Bogdan Ivan: Este semnalul care ar trebui să îngrijoreze cel mai mult
Playtech.ro
Cum arată un test PISA. Exemple de întrebări pe care trebuie să le rezolve elevii
Adevarul
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Noi dezvăluiri exclusive după „atențiile” din portbagajul șefului Inspecției Muncii. Șoferul lui Dantes Nicolae Bratu a împărțit „prada” și a plecat cu ea acasă. ITM-urile prinse în fapt o dau cotită | Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte