De-a lungul emisiunii în care se urmărea povestea Vioricăi și a lui Viorel, Marian s-a numărat printre bărbații invitați în platoul de la Antena 1, unde se dezbătea telenovela dintre cei doi soți. Acesta a fost prezentat ca fiind presupusul amant al Veronicăi, fiind apoi subiectul multor scandaluri, intrigi și confruntări directe cu Viorel.
Apariția lui Marian a dus la formarea unui triunghi amoros care a întreținut atmosfera timp de mai mutle zile în platoul de filmare de la Antena 1, până la încheierea definitivă a poveștii lor, care a durat aproximativ 8 luni.
După finalizarea emisiunii, Marian s-a lansat în muzică, mișcarea lui fiind văzută ca o adevărată rampă de lansare înm spațiul public. Acum, la 6 ani distanță, el lansează numeroase piese.
„Numele meu este MariBass, mulți dintre voi mă știți, mulți dintre voi nu mă știți. Sunt un artist la început de drum, am câteva piese lansate până acum.
Astăzi lansăm o nouă piese, se numește „Viața mea”. Este vorba despre viața mea, cum am fost în trecut și cu Dumnezeu m-a ajutat și în momentul de față duc o viață decentă. Este foarte frumoasă piesa”, a fost mesajul lui MariBass de pe TikTok.

Fiind asociat cu Vulpița, internauții l-au recunoscut imediat, cei mai mulți comentând pe seama aventurii pe care cei doi ar fi avut-o. Unii chiar i-au dat idei, mai în glumă, mai în serios, și i-au propus să lanseze o melodie cu Vulpița și Viorel. Răspunsurile lui Marian nu au întârziat să apară.
„Băiatul asta nu este cumva băiatul care a apărut cu Vulpița la Antena 1?”
„Dacă scoți una cu Vulpița, intrăm cu drag”
„Este Marian din telenovela cu Vulpița și Viorel”
„Scoatem, scoatem”, a răspuns MariBass.
„Când o să vadă Veronica te ia sigur de bărbat. Oricum erai slăbiciunea ei”
„Salut! Imediat te-am recunoscut de la Antena 1 cu Vulpița. Baga o melodie alături de ei că o să fii primul în trending”
„Băgăm și cu ei. Mulțumesc”, a răspuns MariBass.
„Poate faci o piesă cu Viorel despre amantă”
„Meeeam! Bună idee. Rupe!”, a răspuns MariBass.
„Dacă lansezi cu Vulpița intri în trending”
„Lansez și cu ei în curând”, a răspuns MariBass.
Citește și: V-o mai amintiți pe Vulpița? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent fosta vedetă de la Acces Direct